Legea carantinării, analizată de Curtea Constituţională. Ce articole vor fi puse în discuție
Două articole din legea carantinării vor fi analizate marți, 20 octombrie, de Curtea Constituţională. Pe ordinea de zi a ședinței judecătorii constituționali vor fi puse în discuție excepţia neconstituţionala a dispoziţiilor articolului 8 alineatele (3) – (9) cu privire la sintagma „izolarea într-o unitare sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare”. De asemenea se vor discuta si prevederile articolului 19 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
Ce spune Avocatul Poporului despre legea carantinarii
În sesizarea făcută de Avocatul Poporului se susține faptul că măsura internării obligatorii (izolarea obligatorie într-o unitate sanitară), având trăsăturile unei măsuri restrictive de libertate, trebuie să fie o măsură de ultim resort, după ce alte remedii posibile au fost epuizate.
„Or, în cazul bolilor înalt contagioase, această cerinţă stabilită cu titlu de principiu în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale nu este respectată, legiuitorul prevăzând izolarea obligatorie pentru 48 de ore, că o măsură de prim-resort, stabilită de drept, prin efectul legii. Izolarea, astfel cum este ea definită la art. 3 lit. o) din lege, prezintă caracterele unei internări obligatorii-măsură restrictivă de libertate, fiind aplicabile considerentele Deciziei 458/2020”, se precizează în document.
Legea carantinării, analizată de Curtea Constituţională
Totodată, Avocatul Poporului spune că dispoziţiile articolului 8 alineatele (3)-(9) nu răspund nici exigenţelor de principiu reţinute în considerentele Deciziei 458/2020 a Curţii Constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, care subliniază că un drept de acces la justiţie efectiv „nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanţei de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor şi probelor prezentate şi de a pronunţa o soluţie, ci şi prin faptul că soluţia pronunţată determină înlăturarea încălcării denunţate şi a consecinţelor sale pentru titularul dreptului încălcat”.
Ce articole sunt avute în vedere
„Avocatul Poporului apreciază că reglementarea posibilităţii măsurii izolării la domiciliu şi pentru bolile apreciate că fiind înalt contagioase (nu doar pentru bolile cu risc scăzut de contagiozitate), precum şi dreptul judecătorului de a dispune înlocuirea măsurii izolării într-o unitate sanitară cu măsura izolării la domiciliu ar fi răspuns exigenţelor instituite de Curtea Constituţională şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, se mai precizează în sesizare.
Avocatul Poporului mai menționează faptul că prevederile articolului 19 din Legea 136/2020, au un grad sporit de impredictibilitate, având în vedere că, în lipsa unor prevederi care să limiteze numărul detaşărilor aceleiaşi persoane pe parcursul stării de alertă, detaşare poate fi prelungită, în fapt, sine die.
„(…) Prevederile referitoare la ‘detaşarea’ personalului medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public sunt lacunare, limitându-se la a reglementa expres doar posibilitatea autorităţilor competente de a dispune ‘detaşarea’/transferul, fără a stabili condiţiile concrete şi procedura. (…) De asemenea, lipsa unui text expres care să prevadă condiţiile încetări detaşării anterior duratei care s-a dispus, conduce la imprevizibilitatea textului de lege criticat şi, astfel, la încălcarea art.1 alin (5) din Constituţie, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide, prin acte administrative, cu privire la raporturile de muncă ale categoriilor profesionale prevăzute în ipoteza normei”, se mai menţionează în document.