Laurențiu Reghecampf a postat prima imagine cu chipul celui de-al treilea fiu al său! Ce nume a ales pentru băiețel?
Laurențiu Reghecampf se poate declara un bărbat norocos din toate punctele de vedere. Profesional lucrurile merg ca pe roate, la fel și pe plan personal.
Chiar dacă se află în plin divorț cu Anamaria Prodan, antrenorul de fotbal se bucură din plin de toate momentele petrecute lângă actuala lui parteneră de viață, care urmează ca lunile următoare să-i dăruiască cel de-al treilea copil. Acesta urmează să mai aibă încă un băiețel, iar pe rețelele de socializare a postat prima imagine cu chipul micuțului și a dezvăluit și care sunt inițialele numelui pe care l-a ales.
Laurențiu Reghecampf, prima imagine cu cel de-al treila băiat al său
Antrenorul Craiovei este foarte activ pe rețelele de socializare și mereu în contact cu fanii săi de pe Instagram. Nu trece o zi fără să nu posteze ceva și, dacă în general se rezumă doar la imagini de pe terenul de fotbal, de data aceasta le-a făcut o surpriză incredibilă fanilor de pe Instagram.
În urmă cu doar câteva ore, Laurențiu Reghecampf a postat prima imagine cu chipul celui de-al treilea fiul al său. Este vorba despre o imagine de la o ecografie 3D, care arată deja trăsăturile feței micuțului. După ce au înroșit butonul de apreciere, fanii s-au îngrămădit în secțiunea de comentarii să-l felicite și au spus cu cine seamănă ami mult băiețelul.
„Sa fie sănătos! Se vede ca are trăsăturile mamei lui… buze cărnoase, ochi mari/ E frumușel foc, deja se vede/ Să vă trăiască și sa va bucurati de el!/ Sigur sunteti foarte nerabdatori amandoi sa faceti cunostinta cu puisorul vostru. Sincere urari de bine si nastere usoara mamicii! Doamne ajuta!”, sunt doar câteva dintre urările fanilor.
Șirul dezvăluirilor a continuat, căci la descrierea imaginilor antrenorul a scrsi „L.R.”, inițialele numelui băiețelului.
Laurențiu Reghecampf și-a pierdut primul copil: „Am descoperit că are o problemă la inimioară”
Laurențiu Reghecampf a trecut prin momente dureroase pe vremea când era căsătorit cu Mariana Pfeiffer. Primul copil al antrenorului de fotbal a fost o fetiță, care, însă, a murit după un an și o lună de la naștere. Bebelușa avea probleme grave de sănătate și nici intervenția chirurgicală nu a putut-o salva.
„A fost un moment dificil atunci în viața mea. A fost primul copil pe care l-am avut cu Mariana. La vârsta de 8 luni am descoperit că are o problemă la inimioară, avea tetralogia fallot, inima nu se împărțise exact în cămăruțe și a trebuit să o operăm. În perioada aia eu jucam la Steaua, am dus-o la Cluj, am operat-o, doctorul ne-a spus că operația a reușit, dar trebuie lăsată deschisă 24 de ore, așa se face la operația la inimă, să vadă exact cum decurg lucrurile după aia. Din păcate, n-a reușit. La un an și o lună a fost operația. Așa am pierdut-o”, a povestit Laurențiu Reghecampf, în cadrul podcastului găzduit de Cătălin Măruță.