Laurenţiu Baranga, reţinut pentru 24 de ore. Acuzat de înşelăciune, în arest la domiciliu – UPDATE
Laurentiu Baranga a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma audierilor care au avut loc la sediul Poliţiei. Fostul şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor este acuzat de înşelăciune.
UPADTE: Laurențiu Baranga, în arest la domiciliu
Judecătoria Sectorului 5 a respins, duminică, cererea procurorilor de la Parchetul General de arestare preventivă a lui Laurenţiu Baranga, fost preşedinte al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, şi a dispus ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de înşelăciune, fiind suspectat că şi-a falsificat diploma de Bacalaureat.
Potrivit deciziei instanţei, pe timpul când se află în arest la domiciliu, Laurenţiu Baranga nu are voie să-şi părăsească locuinţa fără permisiunea organelor judiciare şi nu are voie să ia legătura cu reprezentanţii Universităţii Valahia din Târgovişte şi Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.
UPDATE: Fostul președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, acuzat că și-a falsificat documentele de studii pentru a obține funcții, reținut pentru 24 de ore, ajunge în fața judecătorilor pentru arestare.
Știrea inițială
Laurenţiu Baranga a fost reţinut pentru 24 de ore la capătul unor audieri care au ţinut ore în şir. Laurenţiu Baranga a demisionat joi, iar demisia a fost înaintată la Ministerul Finanţelor Publice. Înainte de fi numit şef al ONPCSB, Laurenţiu Baranga a fost vreme de 11 ani director adjunct al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).
Laurenţiu Baranga, acuzat că a depus la dosarul de angajare documente falsificate
Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut, sâmbătă, percheziţii la domiciliul acestuia din Râmnicu-Vâlcea. Baranga este acuzat că a depus la dosarul de angajare documente falsificate, inducând în eroare mai multe instituţii publice.
„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente”, au spus reprezentanţii Poliţiei Române.
În baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice
„La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice-I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, efectuează o percheziție domiciliară, în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Activitatea se desfășoară la domiciliul declarat al unui funcționar public, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Operațiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române. Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente.
Prejudiciul reclamat este de peste 640.000 de lei
Facem precizarea că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, iar în prezent deține o funcție publică de rang înalt.
Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.
Persoana cercetată va fi condusă la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru desfășurarea activităților specifice de urmărire penală”, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române, printr-un comunicat de presă.
Laurenţiu Baranga a fost numit în funcţia de preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în 4 septembrie.
Raluca Prună: „Să vă fie rușine, să vă dați demisia toți …”
Raluca Prună, fostul ministru al Justiției, cere ca Laurențiu Baranga să restituie toți banii publici pe care i-a încasat ocupând ilegal funcții pentru care nu avea nici pregătirea minimă, respectiv bacalaureatul. De asemenea, Raluca Prună cere și demisia tuturor celor care au fost implicați în acest caz,
„Daca e adevarat ca si-a falsificat diploma de bacalaureat, domnul Baranga trebuie sa restituie toti banii publici pe care i-a incasat ocupand ilegal functii pentru de pare ca nu avea pregatirea minima anume liceul.Mai am si o intrebare retorica pentru toti cei care au atributii de control in Romania. Cum este posibil intr-o tara membru NATO si UE ca un astfel de personaj sa ajunga sef la ORNIS, sef la Oficiul de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor? Asta nu e o intamplare, este numai o ALTA bresa GRAVA de de siguranta nationala“, susține Raluca Prună.