Larisa Popa a demisionat de la Pescobar! Ce spune acum fosta angajată a lui Paul Nicolau
Larisa Popa a demisionat de la Pescobar și nu se mai ocupă de afacerea acestuia, despărțirea având loc în urmă cu trei luni. Fosta angajată a lui Paul Nicolau este deschisă oportunităților care ar putea apărea. Larisa Popa a dat detalii pe rețelele sociale despre decizia luată și nu mai vrea să fie asociată cu tot ce ține de Pescobar.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că în ultimele luni, Paul Nicolau a întâmpinat mai multe probleme cu restaurantele sale. Atât Pescobar, cât și angajații săi au fost nevoiți să treacă peste aceste întâmplări nefavorabile. Mai mult, omul de încredere al lui Pescobar, Larisa Popa, a decis să își dea demisia.
Larisa Popa a demisionat de la Pescobar
Problemele afaceristului nu se termină aici și asta pentru că mâna lui dreaptă, Larisa Popa, a decis să își dea demisia. În ultimele săptămâni au existat numeroase zvonuri potrivit cărora bruneta nu mai lucrează acolo, asta pentru că nu s-a mai afișat alături de fostul ei șef.
Larisa Popa a decis să elucideze misterul și să vorbească despre adevăratul motiv pentru care a decis să renunțe la colaborarea cu Paul Nicolau, cel alături de care a devenit cunoscută.
Mulți ani la rând, aceasta a fost omul de încredere a lui Pescobar. În tot acest timp, mulți s-au întrebat dacă cei doi formează sau nu un cuplu, însă la un moment dat au pus punct speculațiilor, mărturisind că a fost vorba doar despre o strategie de marketing.
Pentru că cei doi se afișau mai mereu împreună, absența Larisei Popa a ridicat mai multe semne de întrebare. Mai mult decât atât, nu este pentru prima oară când se zvonește că bruneta și-a dat demisia. Se pare că de data aceasta nu mai este vorba doar despre un zvon.
„Larisa a lui Pescobar nu mai este, este doar Larisa. Larisa, șefa la raci, șefa la homari, la orice nu mai este, doar Larisa sunt.(…) Am fost cea mai tare manageră de la Pescobar, corect. Nu mai lucrez la Pescobar, acum întrebările o să tot curgă.
În ianuarie m-ați tot întrebat pentru că am avut o perioadă în care nu am apărut pe TikTok și atunci toată lumea avea suspiciuni vizavi de ce n-am mai apărut. Toată lumea mă întreba dacă mai lucrez. Da, în ianuarie în continuare lucram, am trei săptămâni de când nu mai lucrez”, a mărturisit Larisa Popa pe TikTok.
Ce planuri de viitor are Larisa Popa
Larisa Popa a fost extrem de sinceră și deschisă față de urmăritorii săi din mediul online. Aceasta a precizat că este conștientă de faptul că și-a pus amprenta asupra lanțului de restaurante a lui Pescobar. Totodată, le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături și au apreciat-o pentru munca pe care a depus-o în toți acești ani.
Cât despre planurile sale de viitor, bruneta a mărturisit că încă nu este angajată, însă este deschisă oportunităților care vor apărea în viața sa.
„Sunt convinsă de asta. Cumva fiecare om își pune amprenta în ceea ce face.(…) Vă mulțumesc mult că sunt printre voi aici oameni care chiar apreciau ce făceam și eu în Tavernă, deși sunt în continuare foarte mulți hateri printre noi.
Momentan nu muncesc, nu spun un «nu» următoarelor oportunități care o să vină în viața mea, dar cu siguranță voi face o alegere sau voi lua o decizie la momentul potrivit”, a continuat fosta angajată a lui Pescobar.