La Iași, în zona Copou se pregătește o nouă construcție spectaculoasă pe o suprafață de aproape 9.000 de metri pătrați! Proprietarul îi va da o destinație unică în Moldova

de: Valentin HUȚANU
02:00, 18 apr. 2023

De câteva luni, la Iași, în zona Copou se pregătește o nouă construcție spectaculoasă pe o suprafață de aproape 9.000 de metri pătrați! Proprietarul îi va da o destinație unică în Moldova. Concret, Universitatea de Științele Vieții a demarat o investiție importantă în municipiul Iași, zona Agronomie – Aleea Mihail Sadoveanu. Instituția a depus, la Direcția Județeană pentru Cultură, proiectul ce vizează construirea pe 8.539 de metri pătrați a unui Centru de Cercetări Avansate în Agribusiness

La Iași, în zona Copou se pregătește o nouă construcție spectaculoasă pe o suprafață de aproape 9.000 de metri pătrați! Proprietarul îi va da o destinație unică în Moldova. Concret, Universitatea de Științele Vieții (USV Iași) „Ion Ionescu de la Brad” a demarat o investiție importantă în municipiul Iași, zona Agronomie – Aleea Mihail Sadoveanu. Instituția a depus, la Direcția Județeană pentru Cultură (DJC), proiectul ce vizează construirea pe 8.539 de metri pătrați a unui Centru de Cercetări Avansate în Agribusiness – ARCA.

Este vorba despre proiectul european „Dezvoltarea unui program informatic integrat ERP, pentru creşterea performanţei în agribusiness”. Procedura de licitaţie iniţiată, anul trecut, de USV Iaşi presupune realizarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru acest proiect, suma alocată în acest sens fiind de aproximativ 80.000 de lei.

La Iași, în zona Copou se pregătește o nouă construcție spectaculoasă pe o suprafață de aproape 9.000 de metri pătrați!

De reliefat că durata contractului este de patru luni de la semnarea acestuia, fiind o solicitare de constituire a unei garanţii de bună execuţie de 5 la sută din valoarea contractului, fără TVA. La DJC Iași, USV Iași a depus documentația ce are ca obiectiv „PUZ – Implementare proiect european – Dezvoltarea unui program informatic integrat ERP, pentru creșterea performanței în agribusiness – prin construire Centru de Cercetări Avansate în Agribusiness – ARCA”.

Aici, proiectant este S.C. High Light Project S.R.L. Investiția este una extrem de valoroasă pentru Universitatea de Științele Vieții, având în vedere acțiunile susținute pe care le derulează aceasta în ultimii ani, pe segmentul antreprenoriatului, de a oferi studenților, masteranzilor sau doctoranzilor informațiile utile în a-și dezvolta propriile afaceri în domeniul agronomic.

Primăria Iași a dat Avizul de Oportunitate pentru realizarea construcției de la USV Iași

Un pas esențial în implementarea proiectului USV Iași este și obținerea (la 9 martie 2023) a Avizului de Oportunitate, ca urmare a cererii înregistrate, cu nr. 25.329 din 22 februarie 2023. Totul se emite în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificarile şi completările ulterioare.

Așadar, avizul este pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru „Implementare proiect european – Dezvoltarea unui program informatic integrat ERP, pentru creșterea performanței în agribusiness – prin construire Centru de Cercetări Avansate în Agribusiness – ARCA”, generat de imobilul situat în intravilanul municipiului Iaşi, Aleea Mihail Sadoveanu, nr. 7, suprafaţă totală de teren de 8.539 mp, număr cadastral 121665 și carte funciară nr. 121665. Aici, indicatorii urbanistici obligatorii (limite valori minime şi maxime) precizați de municipalitate sunt „Procent de Ocupare al Terenului (POT) maxim = 40 la sută, Coeficient de Utilizare al Terenului (CUT) maxim = 2 mp. ADC/mp.teren, număr de niveluri propuse D+P+3E+Eth/P+4E+Eth, înălțime maximă la atic de 20 m măsurată de la cota terenului amenajat in zona construită. Dotările de interes public necesare, asigurarea acceselor, parcajelor, utilităţilor”.

Așadar, la Iași, în zona Copou se pregătește o nouă construcție spectaculoasă pe o suprafață de aproape 9.000 de metri pătrați! Aici, proprietarul îi va da o destinație unică în Moldova.