La Iași au fost depuse 36 de cereri pentru înscrierea elevilor ucraineni. Peste 1.100 de copii fugiți din calea războiului s-au înscris în şcolile din România

de: Ana Crețu
02:00, 29 mart. 2022

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că sunt înscriși 1.140 de elevei ucraineni, pe curriculum românesc, ca audienţi. Mulți dintre refugiații ucraineni au rămas pe teritoriul țării, iar copiii acestora se înscriu în școlile și liceele românești

Există două categorii de elevi ucraineni: din prima categorie fac parte elevii care doresc și au făcut cerere pentru a fi audienţi în sistemul de învăţământ românesc, pe curriculum românesc, iar cea de-a doua categorie este reprezentată de elevii care au ales să rămână pe curicculum ucrainean.

Din numărul total de refugiați, 43% sunt minori și doresc să continue ciclul de învățământ preuniversitar

Dintre cei 1.140 de elevi ucraineni înscriși în școlile din România, 36 de cereri sunt la Iași

Există două categorii de elevi ucraineni:  elevii care doresc și au făcut cerere pentru a fi audienţi în sistemul de învăţământ românesc și elevii care au ales să rămână pe curicculum ucrainean

Există două categorii de elevi ucraineni: cei care doresc să continue studiile în limba ucraineană și cei care au făcut cerere pentru a fi audienți în sistemul de învăţământ românesc, pe curriculum românesc.

Ministerul Educației a menţionat că Executivul urmează să aprobe o derogare, cu titlu de excepţie, de la Legea educaţiei naţionale, pentru acei elevi ucraineni care doresc să continue studiile în învăţământul liceal românesc şi care acum finalizează gimnaziul, dar nu vor putea să susţină un examen de Evaluare Naţională, întrucât nu cunosc limba română.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iași, Antonina Bliorț, a spus reporterilor de la BZI că până luni, 28 martie 2022, au fost depuse 36 de cereri  de înscriere în școlile din Iași, din partea elevilor ucraineni.

”Au fost depuse 36 de cereri pentru înscrierea copiilor din Ucraina în învățământul ieșean. Dintre care 11 sunt pentru preșcolari și 24 pentru elevi. O parte dintre elevi sunt înscriși în învățământul de stat și o parte a ales să apeleze la învățământul particular”, a precizat Antonina Bliorț.

Unii dintre ei sunt la Școala din Valea Lupului, Liceul de Informatică din Iași și Școala Gimnazială Brăileanu. Din cei 1.140 de elevi ucraineni înscrişi în şcolile din România, elevii ucraineni care au rămas la Iași sunt monitorizați de către ISJ.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iași, Antonina Bliorț, a spus reporterilor de la BZI că până astăzi, 28 martie 2022  au fost depuse 36 de cereri  de înscriere în școlile din Iași

Sorin Cîmpeanu: ”Dintre aceştia, peste 24.000 au vârstă şcolară”

Echipamentele electronice, gen tablete, nu sunt luate de la elevii români pentru a fi date elevilor ucraineni. Acestea sunt furnizate din stocuri suplimentare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat recent că în acest moment în România sunt în jur de 79.000 de refugiați ucraineni. Din acest număr, 43% sunt minori și doresc să continue ciclul de învățământ preuniversitar.

”Dintre aceştia, peste 24.000 au vârstă şcolară. Am avut întrevederi atât cu elevii, cât şi cu profesori din Ucraina. Săptămâna trecută am avut 601 elevi înscrişi ca audienţi în şcolile din România, în acest moment avem 810 elevi înscrişi în şcolile din România şi mai sunt de procesat încă 330 de cereri, până la 1.140 de elevi înscrişi în şcolile din România, pe curriculum românesc”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Părinții și elevii din România trebuie să știe că echipamentele electronice, gen tablete, nu sunt luate de la ei pentru a fi date elevilor ucraineni, acestea sunt furnizate din stocuri suplimentare.

”Tabletele care le sunt repartizate unora dintre aceşti copii, le vor fi repartizate începând cu ziua de luni, săptămâna viitoare. Nu sunt tablete care se iau de la copiii români. Sunt tablete care există în şcoli, stocuri suplimentare care nu au fost distribuite, pentru că s-au dublat cantităţile de tablete achiziţionate de guvern, tablete achiziţionate de Primării, tablete obţinute din alte surse, precum donaţii”, a menționat Sorin Cîmpeanu.