La ce meserie visa Jean de la Craiova, în copilărie? Asta și-ar fi dorit să ajungă dacă nu reușea în muzică

de: BZI.ro
21:40, 25 iun. 2022

Jean de la Craiova se numără printre cei mai iubiți și îndrăgiți artiști de la noi din țară, iar atunci când vine vorba despre evenimente, cântărețul se află, fără doar și poate, în topul preferințelor românilor.

Ei bine, deși are o mulțime de fani, puțini dintre aceștia știu, de fapt, că în copilărie Jean de la Craiova visa la cu totul și cu totul o altă meserie și nici măcar prin gând nu-i trecea să se gândească la o carieră în industria muzicală.

Jean de la Craiova: „Puțini știu că mă visam astronaut”

Jean de la Craiova este tare mândru, asta pentru că în octombrie va pleca într-un turneu foarte mare, care se va întinde pe o perioadă de trei luni, în timpul căruia va cânta alături de alți artiști de la noi din țară.

Cântărețul va pleca în Statele Unite, Canada și Australia, acolo unde va susține spectacole pentru comunitățile de români.

„De data asta lucrurile vor sta cu totul altfel. De unde știu? E simplu! A dispărut pandemia! În plus, tocmai am fost anunțat că de la finele lui octombrie voi avea parte de cel mai mare turneu pe care l-am întreprins vreodată, personal, oriunde în lume.

Este vorba despre un turneu lung de trei luni, în timpul căruia voi cânta, împreună cu alte vedete de la noi, în Statele Unite, Canada și Australia”, a dezvăluit Jean de la Craiova.

Ei bine, de precizat este că, pe data de 24 noiembrie a acestui an, Jean de la Craiova va împlini vârsta de 52 de ani, iar aniversarea îl va surprinde chiar pe continentul Nord-American, având în vedere că Australia e ultima destinație pe lista marelui turneu.

Astfel, artistul a dezvăluit că are două mari dorințe, una pe care deja toți fanii o cunosc, aceea să meargă la mormântul lui Michael Jackson, pentru a cânta la căpătâiul regretatului cântăreț, dar și să ajungă la centrul de comandă NASA, căci încă de mic visa să ajungă astronaut, fapt pe care admiratorii săi, cu siguranță, nu îl știau despre el.

„Nu voi rata nici șansa de a vizita centrul de comandă NASA. E un alt vis de-al meu. Puțini știu că mă visam astronaut când eram mic. Așa că, abia aștept și întâlnirea cu Houston! Să vezi atunci probleme!”, a mai spus Jean de la Craiova.