La ce intervenție estetică a apelat Simona Halep, imediat după divorț
Simona Halep și Toni Iuruc au decis să pună capăt relației, la doar un an după ce și-au unit destinele. Divorțul celor doi a avut loc în urmă cu două zile, iar în momentul actual jucătoarea de tenis încearcă să treacă peste divorțul de fostul soț.
Sportiva a decis să apeleze la o intervenție estetică, imediat după divorț. Care este motivul pentru care a făcut această schimbare!
Simona Halep a apelat la ajutorul medicilor
La doar câteva zile după divorțul de Toni Iuruc, Simona Halep a postat pe rețelele de socializare o fotografie, în care se afla pe patul de spital. Sportiva a apelat la ajutorul medicilor esteticieni, din cauza problemelor pe care le avea cu nasul.
Jucătoarea de tenis a mărturisit faptul că se confrunta cu problemele cu nasul și rămânea înfundat chiar și în timpul somnului. Ea a a mai spus că în urma intervenției a profitat de ocazie și a apelat și la o procedură estetică.
În urma celor două intervenții, Simona Halep a mai declarat că totul a decurs foarte bine, iar în câteva săptămâni se va întoarce pe terenul de joc.
Ce mesaj a postat Simona Halep pe rețelele de socializare
Simona Halep a spus că de ceva vreme se luptă cu probleme cu nasul, iar pe parcurs s-au agravat și i-au îngreunat foarte tare respirația.
„Bună tuturor! După cum știți, mă lupt de ceva vreme cu problemele cu nasul. Acestea s-au agravat, mai ales în timpul verii când eram la Washington.
Problema cu nasul mi-a îngreunat respirația destul de mult, iar în timpul somnului avea nasul înfundat din ce în ce mai tare. Singura modalitate de a rezolva problema a fost să recurg la procedurile chirurgicale. Medicul Daniel Popescu m-a operat. Am profitat de această ocazie și am recurs și la o intervenție de chirugie plastică. Mulțumesc domnului doctor, dar și domnului care mi-a efectuat anestezia. Operația a mers bine”, a spus Simona Halep.
Ea a mai menționat că va avea de câteva săptămâni de odihnă pentru a-și putea relua activitatea fizică.
„Voi avea nevoie doar de câteva săptămâni de odihnă, după care voi putea să îmi reiau activitatea fizică. Ne vedem curând pe terenul de tenis”, a mărturisit Simona Halep pe pagina personală de Instagram.