Kremlinul a anunţat: Orice încercare de a redobândi teritoriile cucerite din Ucraina, va fi considerată un atac asupra Rusiei

de: BZI.ro
16:25, 23 sept. 2022

Un atac asupra Rusiei. Astfel vor fi considerate încercările Ucrainei de a recuceri teritoriile din Donbas după ce acestea se vor fi alăturat Rusiei. Aceasta precizare a fost făcută de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei.

„Absolut. Imediat Constituția Federației Ruse, unde totul este foarte clar prevăzut în această privință, va intra în vigoare în legătură cu aceste teritorii”, a răspuns el la întrebarea respectivă.

Încercările Ucrainei de a-şi recupera teritoriile, vor fi considerate un atac asupra Rusiei

Potrivit lui Dmitri Peskov, un atac asupra Rusiei va fi considerată orice tentativă a Ucrainei de a-şi recupera teritoriile. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin a menţionat ca dispozițiile relevante ale Constituției ruse vor intra în vigoare din momentul în care republicile vor deveni parte a Rusiei. De altfel, Peskov a menţionat că în cazul în care referendumurile decid asupra aderării teritoriilor din Donbass la Rusia, procesul de aderare va avea loc destul de rapid și în deplină conformitate cu legislația rusă.

„Va fi nevoie, cu siguranță, de o anumită decizie atât a parlamentului nostru, cât și a președintelui, de semnarea documentelor necesare – o serie întreagă de proceduri. Totul se va desfășura în strictă conformitate cu legislația în vigoare”, a declarat Peskov, întrebat care vor fi următorii pași în cazul în care susținătorii unificării cu Rusia vor câștiga referendumul.

Oficialul rus a fost întrebat cât timp ar putea dura procesul de recunoaștere a acestor teritorii.

„Nu pot spune exact acum. De fapt, sunt convins că va fi suficient de rapid”, a declarat Peskov.

Amintim faptul că în perioada 23-27 septembrie, în republicile populare Donețk și Luhansk, precum și în regiunile Herson și Zaporojie din Ucraina, se votează în cadrul unui referendum privind autodeterminarea și apartenența la Rusia. Dmitri Peskov a declarat că Kremlinul presupune că securitatea votului este asigurată.

Anterior, a fost menţionat că cetățenii care au părăsit aceste teritorii vor putea vota și în Rusia, iar Comisia Electorală Centrală rusă a promis că va asigura acest lucru. De altfel, președintele Vladimir Putin a promis că va contribui la asigurarea securității acestui referendum și că va accepta rezultatul votului. Cu toate acestea, Occidentul a transmis deja că nu va considera valide aceste referendumuri ilegale.

Ce a declarat Patriarhul Kiri despre mobilizarea la război a lui Putin

Într-un alt context, amintim că după anunţul mobilizării parţiale a populaţiei ruse, Patriarhul Kiril s-a arătat a fi de partea războiului şi încurajează ruşii să meargă la înrolare cu fruntea sus. Toate acestea în contextul în care, anterior, Patriarhul Kirill i-a îndemnat pe ruși să nu-i considere pe ucraineni dușmani.

„Astăzi, Patria noastră, Rusia, Rusia istorică, trece prin încercări grele. Știm ce se întâmplă în Ucraina. Știm ce pericol planează asupra poporului ucrainean, pe care încearcă să îl reformeze, să facă un stat care este contrar Rusiei, ostil Rusiei. Este foarte important ca în inimile noastre să nu existe sentimentul că există un dușman. Trebuie să ne rugăm astăzi ca Domnul să întărească sentimentele frățești ale popoarelor din Sfânta Rusie, astfel încât unitatea Bisericii noastre să devină și mai puternică, ceea ce este cu adevărat o garanție a păcii în întinderile Rusiei – motiv pentru care prăbușirea țării noastre a început cu încercări de a rupe Biserica, de a crea schisme și separări. Dușmanul știa că acest punct trebuie lovit. Și, deși am suferit pierderi și în Ucraina a apărut o schismă periculoasă, păcătoasă și fără har, dar în același timp credința ortodoxă este păstrată acolo”, a afirmat Kiril.

Încă din momentul anunțului făcut de Putin, rușii s-au arătat speriați de mobilizare și au început deja să ia cu asalt rețelele de socializare și motoarele de căutare.

Cu toate acestea, în contextul referendumului organizat în teritoriile cucerite din Ucraina, Dmitri Peskov a spus că orice încercare de recuperare a lor, va fi considerată un atac asupra Rusiei.