Klaus Iohannis trebuie să desemneze noul premier. Programul de guvernare decis de PNL, PSD şi UDMR
Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat și Uniunea Democrată Maghiara din România s-au înțeles pe programul de guvernare, iar în momentul de fată se așteaptă ca președintele Klaus Werner Iohannis să desemneze oficial noul prim-ministru. Florin Vasile Cîțu și Marcel Ciolacu au transmis faptul că vor merge la Cotroceni cu mai multe variante de premier.
Una din variante este liderii PNL și PSD, Florin Cîțu și respectiv Marcel Ciolacu, să asigure, prin rotație, șefia Executivului.
„În ceea ce priveşte premierul, am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi vom anunţa şi public. Va fi întâi o discuţie şi după aceea vom veni şi public cu ele”, a transmis Florin Cîțu, duminică, la finalul negocierilor cu social democraţii.
„Urmează să mergem la președintele României cu două variante. Este varianta prin rotație, președinții celor două partide, vom vedea și varianta agreată de președinte”, a spus și liderul PSD, Marcel Ciolacu.
PNL nu renunţă la funcţia de premier al României
Membrii Partidului Naţional Liberal nu doresc să renunțe la funcția de premier al României. Florin Vasile Cîțu a făcut lobby intens pentru a păstra funcția pentru el. O variantă avută în vedere însă de şeful de la Cotroceni, Klaus Iohannis ar fi renominalizarea lui Nicolae Ciucă.
De asemenea, social democraţii au revendicat și ei funcția pentru Marcel Ciolacu, iar cei de la UDMR l-au propus pe Kelemen Hunor.
Ce s-a decis despre creșterile de pensii, salarii și alocații la negocierile partidelor
Cele trei formaţiuni politice, PNL, PSD şi UDMR au căzut de acord asupra programului de guvernare, iar negocierile au fost finalizate în linii mari duminică, 14 noiembrie 2021.
„Am agreat că vor creşte şi pensiile, vor creşte şi alocaţiile, şi investiţiile (…) Trebuie să calculăm impactul. La pensii am discutat despre o creştere mai mare de 7%, dar trebuie să vedem impactul, cât ne putem permite. Rămâne legea în vigoare (la alocaţii, n.r.), cu câteva modificări. Majorările – de la 1 ianuarie”, a afirmat Florin Cîțu.
„Cota unică rămâne”, a mai precizat el.
În altă ordine de idei, Marcel Ciolacu a menţionat și el că experţii analizează impactul bugetar pentru două-trei pachete integrate în ceea ce priveşte pensiile, alocaţiile şi salariile şi că rezultatele vor fi prezentate săptămâna aceasta.
Acesta a adăugat că sunt luate în calcul mai multe creşteri de la 1 ianuarie a anului 2022.
„Avem două-trei simulări şi aşteptăm impactul să fie calculat de Ministerul de Finanţe. Toate sunt de creştere. (…) Cred că săptămâna viitoare vom fi în măsură să prezentăm întregul capitol pe Muncă. (…) Vor fi multe majorări de la 1 ianuarie. (…) Sunt două-trei variante şi în funcţie de impactul bugetar, fiindcă avem şi o construcţie a bugetului pe anul următor”, a spus Marcel Ciolacu.
PSD nu renunţă la taxa de solidaritate
Marcel Ciolacu a ţinut să adauge că partidul pe care îl conduce nu renunță la taxa de solidaritate, afirmând faptul că este discuţia de o taxă modică ce ar urma să fie introdusă în legea bugetului. Liderul social democrat a comentat că „luxul şi prostia de obicei se plătesc”.
„Este o discuţie pe această taxă. Noi o susţinem în continuare. Este o taxă pe activele de lux şi pe venituri excepţionale. (…) Nu trebuie să îl definesc eu (luxul, n.r.). E definit prin lege. De obicei, anumite produse au acciză. Acele produse care au acciză sunt de lux. Nu este niciun prag stabilit. Urmează să stabilim aceste praguri – fiindcă toate lucrurile sunt legate – în funcţie de pachetul de muncă. (…) Vorbim de o taxă modică, pe care şi-o pot permite anumite persoane (…) fiindcă există o discrepanţă imensă în societate în momentul acesta şi nu se atinge nimeni de veniturile clasei medii din România”, a arătat el.
Reamintim faptul că USR a decis să treacă în opoziţie după ce PNL a hotărât să negocieze cu PSD.