Președintele României, Klaus Iohannis, va susține joi, 13 mai 2021, ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, anunță Administrația Prezidențială.
UPDATE: Conferința de presă a început.
„Am discutat azi despre pandemie, campania de vaccinare și despre măsuri de relaxare. A fost prea multă suferință în România și-mi pare rău pentru toți cei care au suferit de pe urma acestei boli. Trebuie să ne amintim și de medici, personalul medical, ei au fost eroii noștri. Le datorăm mulțumiri. Vedem că pandemia s-a redus un pic, dar trebuie să ne fie foarte fie clar că suntem în pregătiri pentru românia post-pandemică. Pandemia nu se va termina mâine, nu se va termina pe 1 septembrie.
România post-pandemie trebuie să fie România în care implementăm reformele. Campania de vaccinare a prins viteză. E nevoie de mai mult. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm. Nu e altă cale.
Am stabilit niste ținte de vaciinare. Ne propunem la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane. Ne pregătim de relaxare, dar trebuie să fie o relaxare precaută. Nu vrem să ne relaxăm în iunie și să revenim în august.Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul. Relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare. dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile în vigoare și să ne vaccinăm.
Măsuri concrete de relaxare: prima etapă de relaxare va avea loc în 15 mai. Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu câteva excepții: piețele, târgurile. Următoarea măsură: se elimină restricțiile de circulație noapte. Avem nunți, botezuri, mese festive, din 1 iunie în exterior pot participa maxim 70 de persoane, în interior maxim 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți. Similar, la sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească.
Despre scoli: Noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. E previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde. E foarte probabil ca anul scolar să se încheie cu toți elevii în școli.”, a declarat Klaus Iohannis, președintele României.
Anunțul vine după după şedinţa de lucru la care au participat premierul Florin Cîţu, mai mulţi membri ai Guvernului, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol, viceprim-ministrul Dan Barna, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.