Klaus Iohannis, anunţul momentului în prima zi de şcoală: „Vaccinarea anti-Covid-19 este esențială” – LIVE VIDEO

de: Elena Nicoleta BUJOR
10:12, 13 sept. 2021

Preşedintele României, Klaus Iohannis, face în aceste momente declaraţii de presă în contextul începerii noului an şcolar 2021 – 2022. Șeful statului a participat la ceremonia de deschidere a anului școlar la Liceul Tehnologic „Carol I” din Valea Doftanei, Județul Prahova. În discursul său, președintele a spus că va depinde de fiecare dintre noi cât de mult vor rămâne școlile deschide și a explicat că vaccinarea este esențială.

„Mă bucur să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră cu prilejul deschiderii noului an școlar!
Mulțumesc elevilor, cadrelor didactice și părinților pentru eforturile semnificative făcute în toată această perioadă dificilă, generată de pandemia de COVID-19.
A trebuit să ne adaptăm cu toții cât se poate de repede și de bine pentru a continua procesul de educație, concomitent cu apărarea sănătății oamenilor.
Și în acest an, reînceperea anului școlar are loc, din păcate, tot sub spectrul pandemiei. Tocmai de aceea, menținerea școlilor deschise cu prezență fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, respectarea normelor sanitare și vaccinarea fiind esențiale”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis, despre schimbările din noul an școlar

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, a transmis astăzi, 13 septembrie 2021, cu prilejul începerii noului an școlar 2021 – 2022, faptul că atât cadrele didactice, cât și elevii sunt supuși la o continuă schimbare, fără a fi pregătiți în acest sens.

„Un factor cheie pentru a transforma o școală într-o adevărată comunitate educațională îl reprezintă și modul în care aceasta investește în formarea și motivarea profesorilor săi. Investiția în cariera didactică este, de altfel, un pilon important în proiectul „România Educată”. Nu este corect să cerem cadrelor didactice să se adapteze la o lume în continuă schimbare fără a le ajuta să se pregătească în acest sens. Formarea inițială, într-o lume aflată într-o rapidă schimbare, este insuficientă. Mă bucur să observ că, din fericire, în comunitatea dumneavoastră ideea de a învăța pe parcursul întregii vieți a trecut de la stadiul de slogan la practică.

Facilitarea accesului la programe de formare a cadrelor didactice contribuie, alături de investițiile în infrastructură și în dotări, la creșterea calității educației și la o experiență educațională mai bună pentru elevi.
Odată cu finalizarea Raportului „România Educată”, mi-am asumat dezideratul de a susține un management educațional profesionist, bazat pe responsabilitate, capabil să dezvolte și să inoveze.
În acest an școlar, în care se organizează concursurile pentru ocuparea funcției de director în unitățile de învățământ, îmi doresc să identificăm acele insule de excelență, precum este liceul dumneavoastră. Ele sunt dovada clară că „omul sfințește locul” și că un management bun poate transforma o comunitate școlară. De aceea, cred că avem o singură șansă pentru ca toate școlile din România să se dezvolte – competiția pe bază de meritocrație, pe care doar un concurs pentru funcțiile de conducere organizat corect, transparent și profesionist o poate asigura”, a transmis președintele României.

Klaus Iohannis, despre Proiectul „România Educată”

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că își dorește ca concursul pentru funcția de director din unitățile de învățământ să fie organizat corect, transparent și profesionist.

„Vă asigur că voi rămâne un partener de nădejde al tuturor școlilor care își propun să ofere condiții mai bune de învățare, să promoveze excelența și echitatea, să pună elevul în centrul activității educaționale.
Prin implementarea Proiectului „România Educată” și cu sprijinul alocărilor record prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, avem de acum șansa unică de a transforma radical mediul școlar.
Există oportunitatea istorică de a realiza lucruri de amploare, amânate de decenii, precum dotarea laboratoarelor școlare, măsuri concrete pentru a preveni abandonul școlar, susținerea învățământului profesional dual sau digitalizarea administrației școlare.
Cu parteneriate solide, cu dedicare din partea cadrelor didactice, cu un management curajos și deschis spre modernizare și cu elevi pregătiți pentru viitor, școli precum cea în care ne aflăm astăzi vor contribui în mod decisiv la construirea României Educate, o țară în care accesul la învățământ de calitate este asigurat tuturor”, a mai spus Iohannis.

„Pandemia nu s-a încheiat”

Nu în ultimul rând, președintele a transmis un mesaj destinat și elevilor. Acesta le-a precizat faptul că pandemia nu s-a încheiat și trebuie să respectăm cu strictețe măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

„Dragi elevi,
Îmi doresc ca în noul an școlar, care debutează astăzi, să vă bucurați de tot ce este mai frumos în procesul educațional: să porniți în această aventură fascinantă a cunoașterii alături de dascălii voștri, să interacționați și să comunicați cât mai mult cu colegii.
În același timp, trebuie să fim cu toții conștienți că pandemia nu s-a încheiat. Este important să respectăm cu strictețe măsurile stabilite de autorități, pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi nouă.
Prin efortul nostru colectiv, creștem șansele de a avea în acest an un proces educațional relativ normal pentru toți elevii”, a conchis președintele.