Klaus Iohannis, anunț important despre România. Ce trebuie făcut în acest moment

de: BZI.ro
09:38, 24 iul. 2020

Klaus Iohannis a declarat joi, la ceremonia de înfiinţare a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est, cu statut NATO, că este important ca România să ofere securitate aliaţilor şi partenerilor din Alianţa Nord-Atlantică.

”În primul rând, daţi-mi voie să spun felicitări tuturor militarilor care au fost implicaţi în organizarea şi punerea în practică a acestui exerciţiu, un exerciţiu care ne-a demonstrat că Armata noastră se poate pregăti în orice condiţii şi poate să aibă rezultate dintre cele mai bune. A fost un exerciţiu impresionant şi nota deosebită a fost dată de faptul că a fost un exerciţiu cu alarmare într-un termen scurt.

Totuşi, impresionant cum au reuşit forţele să lucreze împreună. Se vede că de la comandă până la execuţie lucrurile funcţionează foarte bine. Sunt foarte mulţumit şi încă o dată felicitări tuturor”, a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: O unitate militară prinde viaţă în momentul în care primeşte drapelul

„Vreau să menţionez că a fost un moment special acela când am înmânat drapelul noii unităţi cu statut NATO, Comandament de Corp Multinaţional de Sud-Est. Este o unitate nouă şi, după cum ştim, o unitate militară prinde viaţă în momentul în care primeşte drapelul. Acest lucru s-a întâmplat astăzi (joi. n.r.), aici, în poligonul de la Cincu.

Această unitate a fost propusă de noi în 2018. Ideea a fost agreată imediat de toţi ceilalţi aliaţi şi iată că, după puţin timp deja, această unitate va funcţiona în România”, a completat şeful statului.