Jurnalistul Iosefina Pascal, pentru „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE: „SMURD-ul e o entitate paralelă a României, deținută pe persoana fizică de Raed Arafat…! DSU e patronată de acesta…!”

de: BZI.ro
16:17, 24 nov. 2022

Incisivul jurnalist Iosefina Pascal a discutat în cadrul ediției „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE despre sistemul medical din România şi despre protestul amplu care a avut loc la București. Peste 1000 de salariaţi de la Ambulanţă au protestat la Ministerul Afacerilor Interne, în Piaţa Revoluţiei şi la guvernul României din Piaţa Victoriei.

Iosefina Pascal în „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE

Iosefina Pascal a fost invitata ediției „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE din 24 noiembrie. Aceasta a vorbit despre intenţia ambulanțierilor de a organiza proteste în capitală. Jurnalistul a menţionat că sindicaliştii mai au şi alte probleme, precum salariile, care sunt mai mici, comparativ cu cele de la SMURD. Însă, problema este că Raed Arafat îşi depăşeşte atribuţiile pe care acesta le are.

„Oamenii se bat acum la produse, ceea ce îmi spune că oamenii au probleme cu aprovizionarea cu necesităţile de bază. O parte din acei oameni sunt cei din Serviciul de Ambulanţă. Vorbim de două categorii. Îl avem pe cel oficial, de Ambulanţă, Pompierii şi SMURD, o entitate paralelă. Dezbaterea era că se luau cei de la Ambulanță de el. Dar de ce trebuie să cumpere Arafat ambulanțe? El nu e cu SMURD? Am aflat că prin 2019 s-a dat o hotărâre de guvern prin care IGS să se ocupe cu cumpărarea ambulanțelor de stat. Ceea ce e foarte grav. Poate e un manager mai bun, însă îşi depăşeşte atribuţiile.
Spitalul are ambulatoriu, pentru administrarea tratementelor sau consult obişnuit, după care are internările pe termen lung şi are Unitate de Primire Urgenţă care conţine şi triajul. Unitatea de Primiri Urgenţă este partea spitalului. Ce treabă are Arafat cu Unitatea de Primiri Urgenţă? El are treabă cu transportul. Cum e posibil ca Arafat să se ocupe de Unităţile de Primiri Urgenţă? Ştiţi ce buget au aceste unităţi? Am aflat măsură jafului studiind cazul de la Elias. Unitatea de Primiri Urgenţă avea un buget mai mare decât întreg spitalul. Ca să aflu că şefa de la UPU era om de la Arafat, paramedic.
Munca ta de salvare se opreşte când ai ajuns la spital. E ca la şoferul de taxi. L-ai lăsat la destinaţie şi ai plecat. Treaba ta este să transporţi pacienţii şi să îi ajuţi în momentul critic. Tu intervii la faţa locului, după care te asiguri că omul e transportat la spital. Nu, Arafat se ocupă şi cu evaluarea spitalelor. Nu e posibil. Vine ÎCCJ şi spune că starea de alertă şi certificatul verde au fost ilegale. Şi domnul era cel care propunea aceste măsuri. El se victimizează că „toţi au ceva cu mine”. Aici e vorba de depăşirea atribuţiilor legale. De acăparea întregului sistem medical. Omul acesta constant îşi depăşeşte cadrul legal.
Ministerul Sănătăţii trebuie să fie cu spitalele. Unele sunt în subordine la Consiliul Judeţean, iar restul sunt sub Ministerul Sănătăţii. Arafat continuă să spună că„ aveţi ceva cu mine”. Nu e o chestie de xenofobie. E o chestie de acţiuni făcute în mod repetat pentru a destabiliza sistemul de urgenţă. Nu se poate aşa ceva.
Întodeauna va exista acest conflict. Trebuie să existe sistemul de ambulanţă şi de intervenţie, care trebuie să fie gestionat de Ministerul Sănătăţii. Aşa ar trebuie să fie într-o ţară normală. Apoi, sindicaliștii mai au şi alte probleme, precum faptul că nu sunt plătiţi. La SMURD sunt alte salarii că e altă structură”, a menționat Iosefina Pascal.

Iosefina Pascal: „SMURD-ul paralel deja există și este la Arafat”

Invitată de la „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE a subliniat că Raed Arafat îşi depăşeşte atribuţiile legale şi încearcă să acapareze întregul sistem medical. Totodată, mai spune ea, şeful Departamentului pentru Situații de Urgență are mai multe probleme.

„Probleme cu achiziţiile, măşti ventilatoare, ambulanțele de la Deltamed. După aia mai avem şi faptul că măsurile în pandemie au fost declarate neconstituţionale. Dânsul s-a băgat peste Spitalele de Primiri Urgenţă, care sunt cele mai solicitate şi ar trebuie să fie cele mai complexe structuri din ţară. În momentul în care ai acces la această unitate, ești Dumnezeu în acest spital.
Din păcate nu e tras la răspundere. Sunt mulţi care nu sunt traşi la răspundere. Mai mult că vor fi închise 600 de dosare. În cazul lui Arafat, gândiţi-vă că e o nucă atât de tare încât până şi Băsescu s-a blocat la acest domn. SMURD-ul paralel deja există şi este la Arafat. Acum îl învinovăţesc şi îmi dau seama că acest om şi-a dezvoltat o întreagă afacere pe spinarea românilor. Şi nici salvarea oamenilor n-a făcut-o cum trebuie”, a conchis Iosefina Pascal.

Iosefina Pascal a fost invitata emisiunii „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE din 24 noiembrie.