Jurnalistul Ion Cristoiu: „Un fake news din vremea lui Carol I”

Pentru Suplimentul literar-artistic al cristoiublog.ro mi se trimite o nouă bucată din volumul Ce-am văzut în România Mică de Archibald, pseudonim al gazetarului Ghiță Rădulescu, volum apărut în 1926 în Biblioteca ziarului Universul. Poartă titlul Porcarul de la Sinaia și descrie un caz de fake news din vremea lui Carol I. Autorul bucății recunoaște chiar din start că în 1926 invocarea unei situații din presa de acum jumătate de secol e ca nuca în perete din zicală:

„Cu zorul învățaților de azi, care duc, prin văzduh, tone de marfă, peste ocean, cu același preț pe care-l cer căruțașii noștri ca să transporte, de la gară, un vagon de lemne, în oraș; cu meșteșugul cu care spițerii fac chinină din cretă și o vînd cu preț de radium; cu înlesnirea, în sfîrșit, cu care chimiștii au ajuns să facă petrol pe cale sintetică, iar Voronov să transforme în adolescent pînă și pe secularul prezident, de pînă ieri, al Senatului românesc – a vorbi despre ceea ce era acum treizeci de ani ori a schița fizionomia presei de pe vremea lui Fundescu, a lui Rosetti sau a lui Valentineanu e ca şi cum ai reproduce o pagină de paleontologie într-o conferință care ar trata despre, de-o pildă, liberul schimb, etalonul de aur ori revalorizarea leului.”

Dincolo de surprinderea iuțelii cu care s-a dezvoltat Veacul, rîndurile lui Archibald ascund melancolia stîrnită de dezinteresul față de trecut într-o vreme a prezentului sufocant.
Asta se întîmpla în 1926.

E azi altfel în ce privește reamintirea Trecutului?
Întîmplarea de presă e asta.

Costache Romanescu era în 1892 reporter la Timpul. În vara lui 1892 se afla la Sinaia în concediu. Observă însă Archibald, el însuși gazetar:

„Profesiunea de ziarist ciocănește sistemul nervos, așa încît lasă urme la victimă chiar după ce a părăsit-o. De aceea îl cunoști pe fostul gazetar de pe modul special cum consideră lucrurile – cum cunoști pe militarul în retragere de pe fasonul cum poartă haina civilă. Romanescu, dar, era în concediu – dar era ziarist. Evenimentele îl făceau pe el să vibreze cum îl face trîmbița pe calul îmbătrînit la cazarmă.”

De la Sinaia, deși în vacanță (exemplu pentru tinerii gazetari de azi, chiar și în vacanță bogătașul Romanescu își face meseria), reporterul expediază la București o depeșă:

„Szapary, ministrul de comerț al Ungariei, sosit Sinaia. Descins Caraiman.”

Depeșa, expediată de reporterul oficial al ziarului, și expediată din Sinaia, unde se afla în vilegiatură însuși ministrul de externe, n-avea cum provoca îndoieli în redacție. A apărut, prin urmare, în Timpul, așa cum o redactase Romanescu.

Era o știre falsă.
Oaspetele era un simplu negustor de porci.
De unde pornise încurcătura?

„Mișu Balș, consulul nostru general de la Budapesta, telegrafiase lui Lahovari că cercurile politice ungurești îi făcuseră cunoscut cum că peste cîteva zile va veni să-l vază, la Sinaia, Szapary, ministrul de comerț, ca să trateze o convenție comercială. Romanescu zărise telegrama la oficiul poștal și citind, pe tabloul de pasageri, numele lui Szapary, îl și anunțase la București că a sosit, de vreme ce era în hotel. Toată încurcătura o făcuse o împrejurare de nimic; cel care urma să sosească era ministru – iar cel care venise era, deși purta același nume, simplu negustor de porci.”

Timpul era oficiosul Partidului Conservator.
Prin urmare Ciurcu, antreprenorul gazetei, e chemat la Sinaia, pentru a da socoteală, de Alexandru Lahovari, ministrul de Externe și lider al Partidului Conservator.
În fața lui Lahovary se prezintă și Romanescu.

După un scandal despre care ai fi crezut că te va împușca, Alexandru Lahovary se potolea brusc și-i spunea secretarului general al ministerului :
– Ghiță, dă-i domnului 400 de franci ca să întoarcă acasă.
Așa s-a întîmplat și în cazul Romanescu.