Jurnalistul Ion Cristoiu: Un articol istoric scris de Renate Weber

Cei care au fost în Piața Universității din 1990 n-au cum să nu-și amintească și acum, nu fără emoție, momentul în care mulțimea striga, cu brațele ridicate în sus:
Libertate te iubim/ Ori învingem, ori murim!

La vremea respectivă, prezent seară de seară ca ziarist la Mitingul maraton, am scris și publicat în Zig – Zag Magazin din 17 mai 1990 amplul comentariu Un model european: Piaţa Universităţii. Plecînd de la versurile despre libertate scandate de cei din Piață, observam că Mitingul maraton exprimă neliniștea tinerii generații, a studenților, în primul rînd, că Libertatea, pentru care s-a ieșit în stradă la Timișoara și la București, stă sub semnul întrebării în România condusă de FSN-ul lui Ion Iliescu. Eram în aprilie 1990. România se complăcea mai departe în Perestroikismul echipei conduse de Ion Iliescu. Tinerii ieșiseră în stradă în decembrie 1989 pentru instaurarea în România a unei adevărate democrații. Și adevărata democrație nu înseamnă un trai mai bun, un belșug de mărfuri occidentale, nici măcar prioritatea acordată economiei de piață. Democrația înseamnă crearea condițiilor pentru afirmarea drepturilor individuale, negate în comunism în numele interesului maselor populare, al dreptului la viață, al dreptului la un loc de muncă. Libertatea – formulă care sintetiza Drepturile individuale- era atît de iubită încît – strigau tinerii din Piață- mai degrabă murim, decît s-o pierdem.

La acest moment numit Piața Universității m-am gîndit citind articolul semnat de Renate Weber pe cristoiublog.ro din 3 ianuarie 2022 sub titlul Când drepturile colective sunt impuse prin constrângere, cele individuale deja au murit

O spun fără să șovăi.
Articolul semnat de Renate Weber depășește ca importanță hotarele țării noastre pentru a se înscrie ca o contribuție românească la ceea ce se conturează deja a fi dezbaterea la nivel european a situației drepturilor omului în Pandemie:

1. Renate Weber e Avocat al Poporului într-o țară ce se vrea înscrisă între țările democratice ale lumii. În articolul semnat de ea se regăsesc și concluzii trase din lupta dusă de Avocatul Poporului din România împotriva ciuntirii drepturilor omului – inclusiv dreptul la liberă exprimare- de statul român devenit dictatură sanitară.
2. Renate Weber are o lungă carieră ca luptătoare la nivel european pentru drepturile omului. Ca juristă ea s-a specializat în drepturile omului. Cunoștințele sale în acest domeniu au fost folosite în activitatea spectaculoasă în Europa ca militant pentru drepturile omului. Ca o recunoaștere a competențelor sale în acest domeniu, dar și al consecvenței în apărarea cu orice preț a drepturilor omului, Renate Weber a fost desemnată în vara lui 2008 ca Președintă a Misiunii Parlamentului European de monitorizare a Referendumului Constituțional din Ecuador și în vara lui 2009 ca Președintă a Misiunii UE de monitorizare a referendumului constituțional din Bolivia.
3. Considerațiile din articol depășesc realitățile românești pentru a atinge realitățile europene și mondiale.

Astfel Renate Weber semnalează un fapt care, cu trei ani în urmă, ar fi părut de domeniului halucinantului. Și anume punerea la îndoială în țările democratice a drepturilor individuale în Pandemie în numele drepturilor colective:

„Dar, până acum, drepturile civile și politice rămăseseră drepturi individuale. Până acum. Pandemia ultimilor doi ani, de fapt metodele de combatere a acestei pandemii, au răsturnat complet acest raport. Si asta s-a întâmplat mai ales în țările care anterior susținuseră drepturile individuale ale omului. Nimic surprinzător în felul în care țări asiatice au dispus interzicerea tuturor activităților, carantinarea persoanelor infectate, controlul total, cu ajutorul tehnologiei, al locurilor în care o persoană a fost într-o anumită perioadă de timp, mai nou obligativitatea vaccinării. Sunt țări în care controlul populației, în numele protecției colective, a funcționat mereu. Marea schimbare e a țărilor denumite generic occidentale sau democrații funcționale. Mă refer la întreaga Europă, la Statele Unite, la Canada, Australia, Noua Zeelandă. Pentru prima dată, după cel de-al Doilea Război Mondial, când drepturile civile și politice ale indivizilor au fost restrânse invocându-se protecția colectivităților de o manieră care afectează însăși esența drepturilor, aneantizându-le. ”

În dezbaterea angajată la nivel european Renate Weber aduce un punct de vedere sceptic. Așa cum spune și titlul articolului luptătoarea pentru drepturile omului e tot mai convinsă că Pandemia a fost un examen pe care democrațiile l-au pierdut. Drepturile omului au murit:

„Au mai fost, în ultimii 75 de ani, și alte epidemii care au avut nevoie de abordări complexe, inclusiv de campanii de vaccinare, de exemplu contra poliomielitei, contra tuberculozei, contra rujeolei, dar niciodată până acum nu a fost folosită agresivitatea colectivă pentru impunerea lor. Când drepturile colective sunt astfel susținute și impunerea lor se face prin constrângere, directă sau indirectă, cele individuale deja au murit. Mi-as dori să nu am dreptate. Niciodată nu mi-am dorit atât de mult să nu am dreptate.”

Pe cristoiublog.ro din 3 ianuarie 2021, a apărut un articol pe care-l consider, fără nici o șovăială, drept un moment de referință în bătălia angajată de români încă din primele zile ale lui ianuarie 1990 pentru respectarea drepturilor individuale.
E o întrebare acută, violentă, ridicată în vremea Pandemiei.

S-a spus de către intelectualitatea pusă în slujba pozițiilor oficiale, că Dreptul la viață poate justifica îngrădirea tuturor celorlalte drepturi, inclusiv dreptul omului de a se îndoi.
Pandemia pune sub semnul întrebării Dreptul la viață. Și-n numele vieții pot fi interzise toate celelalte drepturi.
Așa să fie?

Răspunsul trimite la realitățile din Stalinism.
Și atunci drepturile individuale se ierarhizau și cum pe primele locuri se situa dreptul la viață ( la o viață mai bună, se zicea), în numele acestui drept se justifica încălcarea dreptului la a te îndoi. Dacă libertatea de expresie- se susținea- intră în conflict cu dreptul la viață atunci libertatea de expresie poate fi pusă între paranteze.

Definește Omul faptul că trăiește pur și simplu?
Nici vorbă.
Dacă ar fi așa, sacrificiul lui Iisus ar fi fără rost.
Ca să trăiască Iisus ar fi trebuit să se tîrască.

Dreptul la viață ca drept prioritar ar însemna că sclavii nu trebuiau să lupte pentru a fi liberi. În definitiv poți trăi foarte bine și fără a fi liber.
Cei care trăgeau la galere ar fi trebuit să se resemneze să facă asta toată viața.
Nu trăiau ei în timp ce trăgeau la galere?

Teza Dreptului la viață care justifică suprimarea celorlalte drepturi, pentru că Vezi Doamne! bunul cel mai de preț e viața e una dintre cele mai periculoase teze susținute cu înverșunare de liderii politici din Vest și – lucru și mai grav- de o mare parte a intelighenției speriate de perspectiva bolii și a morții.
O asemenea teză scoate din Istorie lupta pentru libertățile individuale și mai ales idealul vieții de om liber și nu de sclav.
Ce rost au mai avut atîtea sacrificii de dragul libertății dacă se poate trăi și în lanțuri?