Jurnalistul Ion Cristoiu: „Istoria adevărată nu va fi scrisă niciodată de oameni fără conștiință (Stelian Popescu)”

Tînguiala. Apropiindu-mă de sfîrșit cu Publicistica lui Arghezi (va urma partea de scris după reabilitare, sînt tare curios cum se va descurca rebelul cumințit), dau în tableta Mulțumesc…, din Adevărul, 26 ianuarie 1947, peste tînguiala de marcă a lui Arghezi cînd vine vorba de scrisul său: interpretarea aiurea:

„Neplăcerile gazetăriei vin mai cu seamă și de la împrejurarea că nu ești înțeles în ceea ce nu spui, dar și din alternativa mai brută că intenția relei-credințe refuză să priceapă ceea ce ai spus pe măsura ei.”

Încerc să-mi amintesc și alte citate dînd seamă de oroarea lui Arghezi față de interpretarea tendențioasă a scrisului său. Accesarea primului capitol din Istorie Schimbarea față de Arghezi mă conduce către acest citat:

„După ce tableta «Viaţa literară», din 23 februarie 1947 e primită ca o intervenţie politică în chestiunea libertăţii presei, scriitorul se va arăta indignat în «Răscrucea» (Adevărul, 19 martie 1947): «Cineva, cu care vorbeam deunăzi despre dezgustul de a scrie în zadar, pentru a fi tradus numai anapoda şi de-a îndărătelea, îmi spunea că scrisul meu are defectele calităţilor lui şi că nu se prezintă stabil, pe o singură latură, cum ar fi un Buletin de Stare Civilă, cu data, cu locul, cu părinţii, cu martorii şi cu primarul. Obligatoriu opac, el suferă de transparenţe»”.

La această tabletă n-am ajuns încă acum, cînd citesc publicistica de dragul cititului.

*

Lămurire. Stelian Popescu e un Istoric al clipei. De aceea, viziunea sa asupra Istoricului din tableta O lămurire, Universul, 10 septembrie 1940, dedicată evenimentelor dramatice străbătute de România din ultimul timp, e de fapt o viziune asupra gazetarului care scrie despre Istoria în desfășurare, despre Clipa trecătoare:

„Istoria se scrie de oameni cu mintea limpede, cu sufletul curat, după realitatea faptelor petrecute. Istoria adevărată nu va fi scrisă niciodată de oameni fără conștiință, de oameni care pentru un blid de linte își schimbă părerile la bătaia oricărei adieri de vînt, de oameni care fără pic de remușcare pot face, la orice moment, din alb negru și din negru alb, de oameni care, profitînd de circumstanțe nenorocite, le speculează pentru a-și polei o existență mediocră, de oameni pentru care vorbăria a fost un talisman în viață și o trambulină de intimidare pentru slăbiciunile politicienilor ajunși în posturi de răspundere grație unor împrejurări nenorocite.

Istoricii adevărați sînt martori ai faptelor văzute cu ochii lor, prinse de mintea lor nealterată și de judecata lor neinfluențată cu nimic, spre a fi redate, ca să servească de călăuză în viață. Nu cantitatea nimicurilor sau fleacurilor adunate în pagini fără sfîrșit face pe istoric, ci adevărul cuprins în ele, ca să fie mărturie a faptelor petrecute într-o anumită vreme și de care oamenii vor trebui să se ferească în viitor – ca de ciumă.
Cu aceste explicațiuni am încheiat un capitol al zbuciumatei vieți publice românești. Rog pe Dumnezeu să ne ferească de a mai vedea timpuri de așa pomină”.