Judecătorii l-au făcut praf pe PSD-istul Marian Oprișan care a pierdut procesul cu George Simion – VIDEO

de: BZI.ro
12:43, 07 feb. 2024

Președintele AUR, George Simion, a câștigat procesul pe care baronul PSD de Vrancea, Marian Oprișan, i l-a intentat. Baronul îi cerea despăgubiri de peste 2 milioane de euro după ce președintele AUR l-a făcut hoț pe Oprișan. În schimb, judecătorii au motivat decizia de a respinge pretențiile lui Oprișan.

Motivare surprinzătoare a judecătorilor în procesul de defăimare, în care Marian Oprișan, actual vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea, îi cerea despăgubiri morale de 2,67 milioane euro liderului AUR, George Simion.

”Esența furtului”, o chestiune de interes public

Instanța a respins acțiunea lui Oprișan, care se arătase deranjat de un live făcut de George Simion la gardul proprietății aflată sale din Vrancea, despre care deputatul spunea că este ”esența furtului României din ultimii 33 de ani”. Imobilul apare în acte pe numele mamei PSD-istului.

Doar că judecătorii au considerat că afirmațiile lui Simion nu încalcă dreptul la imagine al reclamantului și că informațiile vehiculate de șeful AUR se referă la chestiuni de interes public.

”În speţă, tribunalul reţine că afirmaţiile pârâtului referitoare la reclamant, în sensul că acesta ar fi corupt sau ar face parte din clanuri mafiote, respectiv că ar fi achiziţionat imobilul deţinut de mama sa din banii furaţi reprezintă judecăţi de valoare, respectiv declaraţii politice (având în vedere şi calitatea pârâtului, de om politic, respectiv deputat în Parlamentul României), care intră sub protecţia art. 10 CEDO, nefiind încălcat dreptul la imagine al reclamantului”, se arată în motivarea instanței.

Motivare: ”Chiar dacă nu a fost condamnat, Oprișan a fost cercetat pentru numeroase infracțiuni”

Pentru a dovedi că a fost denigrat, Oprișan a depus la dosar documente care arată că averea sa a fost verificată încă din anul 2002 și, de asemenea, a fost achitat într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.

Judecătorii au interpretat dovezile în favoarea lui Simion, considerându-le ”indicii” pe care s-au bazat afirmațiile sale.

”Astfel, tribunalul reţine că susţinerile pârâtului vizând săvârşirea de către reclamant a unor infracţiuni în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Județean Vrancea sunt bazate pe o serie de indicii, întrucât chiar dacă nu a fost condamnat, a fost cercetat pentru numeroase infracţiuni în urma publicării unor articole în presa locală, respectiv a sesizărilor liderilor politici după cum s-a reţinut în considerentele ce preced, astfel că aceste afirmaţii au avut o bază factuală suficientă”, se mai arată în motivare.

George Simion, ”îndreptățit să avertizeze” despre averea lui Marian Oprișan

”În acest context, tribunalul apreciază că pârâtul era îndreptăţit să avertizeze publicul larg asupra consecinţelor reîntoarcerii reclamantului în funcţia de preşedinte al Consiliului Județean Vrancea, prin aducerea la cunoştinţa lor a unor informaţii de interes public, precum deţinerea de către un om politic a unei averi nejustificate în raport de veniturile realizate.

Este adevărat că, prin folosirea unor expresii precum corupt, mafiot, hulpav, pârâtul a recurs la o anumită doză de exagerare, însă aceste afirmaţii constituie judecăţi de valoare, care au plecat chiar de la suspiciuni anterioare cu privire la caracterul licit al activităţii reclamantului ca funcţionar public, constituind declaraţii politice, iar CEDO a reţinut că libertatea de exprimare probează inclusiv informaţiile care ofensează sau şochează”, au mai arătat magistrații.

Și judecătorii se miră de banii familiei Oprișan

Un alt aspect concludent, în viziunea judecătorilor, este înregistrarea video depusă la dosar, în care Oprișan recunoaște public faptul că ”mama mea sunt eu”, recunoscând, astfel că bunurile sale au fost trecute pe numele părintelui său.

Aceștia admit că Simion ”este posibil să fi exagerat puțin” cu privire la valoarea proprietății, însă ”tribunalul constată că aceasta este totuși una impresionantă, de ordinul a peste 300.000 de euro, așa cum a recunoscut și reclamantul”. Din această perspectivă, Oprișan era obligat să justifice această sumă foarte mare de bani, mai arată motivarea instanței.

sursă: fanatik.ro