Judecătoria Sectorului 1 a validat-o pe Clotilde Armand în funcția de primar al Sectorului 1

de: Cristian Zavastin
12:42, 15 oct. 2020

Judecătoria Sectorului 1 a validat, joi, mandatul de primar al lui Clotilde Armand la Primăria Sectorului 1. Decizia Judecătoriei este executorie, însă poate fi atacată în termen de 2 zile cu apel.

„Admite sesizarea formulată de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1, Sector 1 Bucureşti. Validează mandatul pentru funcţia de Primar al Sectorului 1 Bucureşti, obţinut de doamna CLOTILDE-MARIE-BRIGITTE ARMAND, candidata Alianţei USR-PLUS. Dispune comunicarea prezentei încheieri de îndată Prefectului şi Secretarului General al Sectorului 1 Bucureşti, cel din urmă are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică, prin afişarea încheierii, la sediul Primăriei Sectorului 1, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare. Executorie. Cu drept de apel în termen de 2 de zile de la aducerea la cunoştinţă publică, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 15.10.2020”, se arată în minuta ședinței.

Clotilde Armand a câştigat alegerile cu 40,94%

Conform datelor AEP, la Sectorul 1, Clotilde Armand, candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a câştigat cu 40,94% dintre opţiuni, respectiv un număr de 36.455 de voturi. Daniel Tudorache, candidatul PSD, a întrunit 39,81%, reprezentând 35.451 voturi.

Daniel Tudorache a contestat însă acest rezultat şi a depus o plângere penală la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, după ce posturile de televiziune au difuzat imagini cu mai multe persoane care intră în sediul Biroul Electoral al Sectorului 1, unde erau depozitaţi saci cu voturi.

Daniel Tudorache: „Voi contesta hotărârea instanței“

Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, a reacționat după ce Judecătoria Sectorului 1 a validat mandatul de primar al candidatului USR, Clotilde Armand. Decizia nu este definitivă și va fi contestată, susține Daniel Tudorache.

”Este o decizie care poate fi contestată în 48 de ore, o vom contesta. Am spus de ieri că vom contesta, nefiind o decizie definitivă. Este treaba avocatului de acum înainte. Nu comentez decizia instanței. Există și alte probe pe care avocatul le va pune la dispoziția instanței”, a declarat Daniel Tudorache.

Scandal la alegerile pentru primăria Sectorului 1

Scandalul electoral de la Sectorul 1 a generat noi imagini din locul unde s-au renumărat voturile. Au apărut noi imagini de la renumărarea celor 11 secții de vot de la Sectorul 1, filmate în data de 29 septembrie 2020. Procurorul Nicolae Sprîncu ar permite accesul fără drept al unor membri USR în sala cu voturi. Pe imagini se poate observa un haos organizat, în care fiecare poate face orice.

„Reprezentantul meu nu este în niciuna dintre filmări și nu există o decizie a Biroului electoral de Sector. Ca cineva să intre în acea sală, trebuie să fie o decizie a Biroului electoral. Altfel, este ilegal. Trebuie să fie o decizie adoptată de toți membrii. Să fie de acord majoritatea biroului și să existe o hârtie, acceptată de majoritate.

Până în ziua de astăzi, nimeni nu a vrut să ia în calcul nicio imagine, nici la biroul electoral de sector nici la cel de municipiu, nici la cel de circumscripție. Toți au spus că este tardiv. Singurii care vor să vadă probele sunt cei de la Judecătoria Sectorului 1. Mai sunt și alte imagini la avocatul meu. Acestea vor fi prezentate instanței. Ele nu au hârtia în spate. Deci, s-a intrat ilegal în acea cameră. Totul s-a făcut pe ochi frumoși”, a spus Daniel Tudorache, făcând referire la imagini.

Marcel Ciolacu, despre scandalul de la Sectorul 1: „Niciodată în România nu s-a întâmplat așa ceva!“

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a reacționat la scandalul de la Sectorul 1, cu privire la imaginile prezentate la Antena 3, care ar fi de la Biroul Electoral Sectorul 1.

„Este incredibil, la 30 de ani de democrație, ca Jandarmeria și Poliția să facă așa ceva, să înlesnească așa ceva. Fiindcă, fără accesul dat de către Jandarmerie, nu se putea face așa ceva. Ele sunt păzite, aceste secții, cu jandarmi“, a spus Marcel Ciolacu.