Joburi de mii de euro în România! Se fac angajări! Iată cele mai bine plătite meserii la această oră

de: Simona Ciobanu
11:00, 04 oct. 2024

Da, contrar așteptărilor, sunt și joburi de mii de euro în România. Dar cu toate acestea, deficitul de forță de muncă din România se agravează de la an la an. Deși un număr tot mai mare de muncitori din Asia vin să lucreze în țară, nu este suficient pentru a acoperi toate posturile vacante. Angajatorii oferă salarii comparabile cu cele din străinătate pentru a atrage candidați, dar interesul rămâne scăzut.

Conform datelor INS, în ultimii 25 de ani, fabricile din România au pierdut aproape 500.000 de angajați. Salariul mediu net în sectorul prelucrător a crescut cu 11% în ultimul an, ajungând la 4.325 de lei.

Joburi de mii de euro în România

Deși salariile din țară ajung la niveluri occidentale, guvernatorul Băncii Naționale avertizează că aceste creșteri salariale depășesc ritmul de creștere al productivității, contribuind astfel la menținerea inflației ridicate.

În sectorul HoReCa, se estimează un deficit de aproximativ 25.000 de angajați, în ciuda faptului că un ospătar, cu tot cu bacșiș, poate câștiga până la 1.700 de euro lunar. Chiar și pentru posturile care nu implică interacțiunea directă cu clienții, cum ar fi spălătorii de vase, salariile ajung la 4.500 de lei pe lună, dar interesul pentru aceste locuri de muncă este scăzut.

Situația este dificilă și în industria de panificație, unde lipsesc 10.000 de angajați, deși salariile au crescut cu 30-40% în ultimul an. Patiserii câștigă acum între 5.000 și 7.000 de lei, iar un covrigar poate ajunge la un salariu de până la 5.000 de lei pe lună.

În construcții, situația este și mai alarmantă, cu un deficit de peste 200.000 de muncitori, în ciuda unei creșteri salariale de 30% în ultimii ani. Un muncitor necalificat poate câștiga 5.000 de lei lunar. De asemenea, inginerii sunt greu de găsit, iar unii angajatori recrutează încă din timpul facultății, oferind salarii de 1.000 de euro. Pentru inginerii cu experiență și managerii de proiect, salariile pot ajunge până la 3.500 de euro pe lună.

Un important supermarket din România face angajări

Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum lanțul de hipermarketuri Lidl face angajări în această toamnă pe posturi diverse, angajând lucrători în depozite în mai multe localități din țară.

„99% dintre cei peste 12.000 de colegi din echipa Lidl au contract pe perioadă nedeterminată și aproape 1000 dintre ei sunt alături de noi din 2011, când am intrat pe piața din România. Investim constant în formarea și dezvoltarea tuturor membrilor echipei noastre, indiferent de poziție sau experiență. Astfel, orice coleg din magazine, depozite sau sediile administrative are posibilitatea de a-și dezvolta carieră împreună cu Lidl, inclusiv prin promovarea pe poziții de management. Anual, echipa Lidl participă la peste 450.000 de ore de training.”, susţin managerii.

Persoanele care vor să se angajeze la Lidl ca lucrători în depozite trebuie să pregătească manual paleții de marfă conform comenzilor primite din magazine, să asigure depozitarea paleților în zonele de încărcare, să asigure curățenia și buna organizare a depozitului, să poată să lucreze în ture și în weekend, să aibă studii gimnaziale finalizate.

Și Kaufland face angajări în această perioadă. Sunt disponibile mai multe posturi, inclusiv cea de șef de raion.