Jens Stoltenberg îndeamnă Grecia şi Turcia să-şi rezolve neînţelegerile din Marea Egee

de: Tanase Madalina
21:31, 14 iun. 2022

Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, a îndemnat marţi Grecia şi Turcia să-şi rezolve neînţelegerile din Marea Egee, pe fondul escaladării tensiunilor între cele două ţări vecine, informează AFP, citată de Agerpres.

„Îndemnăm Grecia şi Turcia să-şi rezolve diferendele din Marea Egee într-un spirit de încredere şi solidaritate între aliaţi”, a declarat Stoltenberg într-un interviu acordat pentru agenţia de presă greacă ANA.

„Aceasta înseamnă reţinere şi moderaţie, şi abţinerea de la orice acţiune sau retorică ce ar putea duce la o escaladare a situaţiei”, a adăugat secretarul general al NATO.

Erdogan a acuzat liderii Greciei

Acest interviu intervine la două săptămâni după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că nu va mai avea nicio întrevedere cu liderii Greciei, pe care i-a acuzat că „nu sunt cinstiţi”. La rândul său, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a ripostat că nu va intra „într-un joc de ping-pong” cu Ankara.

Vecine şi aliate în cadrul NATO, Atena şi Ankara menţin cu toate acestea o relaţie tradiţional conflictuală, care s-a tensionat şi mai mult în ultimii ani din cauza unor tentative ale Turciei de a întreprinde acţiuni de foraj în estul Mediteranei.

Scrisoarea pe care Grecia a trimis-o secretarului ONU

La sfârşitul lunii mai, Grecia i-a cerut „în mod solemn Turciei să înceteze să pună sub semnul întrebării suveranitatea sa asupra insulelor din Marea Egee”, într-o scrisoare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

La rândul lor, autorităţile turce au declarat recent că vor suspenda viitoarele întrevederi bilaterale şi au acuzat Grecia că îşi poziţionează trupele pe insulele din Marea Egee, care separă cele două ţări, şi că încalcă astfel tratatele de pace semnate după Primul şi Al Doilea Război Mondial.

„Nu trebuie să ne mire că există uneori puternice dezacorduri între ţările noastre (aliate)”, a subliniat secretarul general al NATO pentru ANA. „Însă diversitatea punctelor de vedere şi dezbaterile fac parte integrantă din democraţiile noastre. Grecia şi Turcia sunt aliate angajate de decenii. Şi, în fiecare zi, Grecia şi Turcia lucrează împreună în cadrul NATO, alături de ceilalţi 28 de aliaţi, pentru a face faţă celor mai urgente provocări la adresa securităţii”, a dorit să tempereze Stoltenberg.