Jandarmeria Română sărbătorește 175 de ani la Iași
This browser does not support the video element.
La data de 3 aprilie 1850, domnitorul Moldovei Grigore Alexandru Ghica a aprobat, prin Ofis Domnesc, Hotărârea Divanului Obștesc, semnând „Legiuirea pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi”. Prin această lege s-a conferit statut juridic armei Jandarmeriei, stabilindu-se principiile de organizare și funcționare, acest act reprezentând documentul oficial de înființare al instituției.
„Cu această ocazie, ne vom afla în Grădina Palas în acest weekend pentru a sărbători împreună. Atât sâmbătă, cât și duminică, am pregătit pentru dumneavoastră ateliere de armament, prezentare de ținute, tiroliană, traseu aplicativ, iar alături de noi vor completa imaginea animalele de serviciu și cavaleria jandarmeriei”, a declarat locotenent Petronela Stratia, purtător de cuvânt Jandarmeria Iași.
Cu acest prilej, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Vasile Lupu” Iași organizează, în perioada 29 – 30 martie 2025, între orele 12:00 – 18:30, în incinta Palas Iași, o serie de activități dedicate publicului larg. Pe parcursul celor două zile vom fi mai aproape de cetățeni, oferindu-le posibilitatea de a descoperi tainele uniformei bleu-jandarm.
Atât sâmbătă, cât și duminică, vor putea fi admirate:
-
Uniformele de epocă
-
Unitatea canină
-
Cavaleria Jandarmeriei
Din seria activităților fac parte și:
-
Ateliere pentru copii
-
Tiroliană
-
Traseu aplicativ
-
Prezentare de tehnică specială de intervenție
-
Prezentare de autospeciale de intervenție
-
Exercițiu de drill team
Pentru iubitorii de adrenalină, alpiniștii de luptă vor executa un exercițiu demonstrativ, iar luptătorii antitero vor prezenta tehnici de autoapărare, dorind astfel să împărtășim curajul nostru, devotamentul și dedicarea.
Ceremonialul Retragerii cu torțe se va desfășura în data de 29 martie 2025, ora 20:00, pe traseul:
Muzeul Unirii – Piața Unirii – Bd. Ștefan cel Mare – Palatul Culturii.
La aceste manifestări, alături de jandarmii ieșeni, vor participa:
-
Camarazi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău
-
Detașamentul de Cavalerie al Jandarmeriei Române
-
Studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București
-
Elevi din cadrul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni