Iuliu Mureşan, despre demiterea lui Mircea Rednic: „Nu se mai putea suporta situaţia”
Administratorul special al clubului Dinamo, Iuliu Mureşan, a declarat, marţi seară, că a luat decizia de a-l demite pe Mircea Rednic, deoarece acesta îi diviza pe jucători şi era negativist. Un alt motiv este faptul că Dinamo a obţinut doar şase puncte în 11 etape sub conducerea lui Rednic, conform news.ro.
„Sunt administrator special al clubului şi asta am decis eu. Nu se mai putea suporta situaţia, în 11 etape de când venise Rednic s-au luat şase puncte. Rednic a spus că o să plece 15 jucători, a propus 15 rezilieri de contracte. chiar mai multe, dar nu se poate aşa, când mai aduceai alţii în locul lor, când mai făceai echipă, că vacanţa este scurtă? Îl respect pe Rednic, nu am nimic personal cu el. Este o persoană foarte negativistă şi s-a răsfrâns asupra jucătorilor, i-a divizat. Dacă ei nu sunt uniţi şi nu pun umărul împreună, nu ai nicio şansă.
El nu are cum să fie singurul nevinovat, antrenorul răspunde de ce se întâmplă în echipă. Zicea despre jucători la finalul meciurilor, i-am zis să nu mai spună, dar nu se poate abţine. Nu poţi numai să critici jucătorii. Jucătorii mi s-au plâns, mi-au trimis mesaje şi se plângeau că sunt doar criticaţi şi deloc încurajaţi, erau mereu timoraţi. Am avut o discuţie cu Mircea şi Răzvan Zăvăleanu înaintea ultimelor trei etape şi mi-a spus că face cinci, dar am făcut trei. Sorescu a fost cel mai valoros din lotul lui Dinamo, e golgheterul echipei. Dacă pe Sorescu îl dezbrăcăm, nu cred că merită aşa ceva”, a declarat Mureşan la Digisport.
Mureşan a mai spus că pe Flavius Stoican l-a sunat doar azi, după ce a semnat rezilierea cu Rednic.
„Am vrut un antrenor pozitiv, latura psihologică e cea mai importantă. Sigur că vor fi jucători care vor pleca, 4-5 şi cam tot atâţia vor veni”.
El a spus că are şi el o vină de situaţia de la Dinamo:
„Recunosc că am şi eu o vină, dar nu cea mai mare. Trecutul meu în fotbal nu-mi permite să fug la gre. Trebuie să încerc să fac. Eu chiar am vrut să-mi dau demisia, o aveam scrisă, dar cel mai uşor e să pleci când dai de greu. Am făcut o analiză, normal că şi eu am făcut greşeli. Prea multă lume a vrut să se implice în decizii. Am luat o decizie să schimb foaia”.
Mureşan a adăugat că nu se teme de reacţia suporterilor.
„Eu am vorbit la DDB cu doi-trei oameni.Nu îmi este teamă de reacţia suporterilor. DDB este Doar Dinamo Bucureşti, nu Doar Iuliu Mureşan. Eu nu cred că suporterii nu vor să facă puncte. Ei nu ţin de un antrenor, ci de club. Nu cred că DDB îşi va retrage finanţarea”.
Contractul de activitate sportivă încheiat între clubul Dinamo şi Mircea Rednic şi-a încetat efectele cu efect imediat, marţi, a anunţat clubul dinamovist.
Noul antrenor al echipei va fi Flavius Stoican..
Mircea Rednic a fost numit antrenor la Dinamo la 1 octombrie.
Dinamo a încheiat anul pe penultimul loc în Liga I Casa Pariurilor, cu 12 puncte.