Iuliana Luciu a dezvăluit din ce făcea bani înainte să devină cunoscută! Totul se întâmpla când avea 15 ani
Iuliana Luciu este cunoscută de o țară întreagă, la fel ca sora sa, Nicoleta Luciu, iar atunci când cele două au intrat, pentru prima dată, în lumina reflectoarelor erau doar niște puștoaice. Ei bine, însă, nu de mult, Iuliana a dezvăluit, fără ocolișuri, din ce făcea bani înainte să devină cunoscută, explicând că a început să muncească la vârsta adolescenței, mai precis la 15 ani.
Mai precis, la vârsta de 15 ani, Iuliana Luciu și cea mai bună prietenă a sa de la vremea respectivă au mers să împartă pliante pe stradă, pentru a-și câștiga banii de buzunar. Cele două făceau această activitate după școală, cam 4 ore pe zi.
De asemenea, aceasta a explicat și ce a făcut cu banii pe care i-a strâns, mai precis, și-a cumpărat un telefon mobil, asta pentru că își dorea foarte tare.
„Primii bani pe care i-am făcut au fost pe la vârsta de 15 ani, când, alături de cea mai bună prietenă de atunci și cu care am rămas bună prietenă și acum, împărțeam pliante pe la semafoare cu tot felul de electrocasnice de vânzare. Cam 4 ore pe zi, după școală făceam asta. Îmi doream un telefon mobil și cu banii strânși am reușit chiar să mi-l cumpăr”, a spus Iuliana Luciu.
De ce nu a devenit mamă Iuliana Luciu până acum
În urmă cu ceva timp, în cadrul unui interviu, Iuliana Luciu a vorbit despre copii, mărturisind că la un moment dat, aceasta și-a dorit să fie o mămică tânără, însă în prezent, sora Nicoletei Luciu nu își mai face planuri privind acest aspect.
„M-am gândit la asta acum ceva timp și chiar îmi doream să fiu o mămică tânără. Acum, că am ajuns la 35 de ani, mi se pare că totul depinde doar de ce mi-a pregătit Dumnezeu, nu mai am planuri în legătură cu asta. Dacă se întâmplă bine, dacă nu, asta e.”, a declarat Iuliana Luciu.