Iulia Albu și fiica ei, Mikaela, au mers la primul eveniment monden împreună. Ce accesoriu special i-a pregătit mama ei

de: Ciocan Simona
07:40, 30 nov. 2024

Iulia Albu și fiica ei de 15 ani, Mikaela, au participat la primul eveniment monden împreună. Duo-ul mamă-fiică a fost invitat la deschiderea unui magazin de articole sportive semnate de un brand german de lux. Iubitul Iuliei, Mihai „Mike” Iacob, a fost și el prezent la eveniment.

Iulia Albu și fiica ei, Mikaela, au mers la primul eveniment monden împreună

Mikaela Ioana Albu s-a născut pe 2 octombrie 2009 și este fiica Iuliei Albu (43 de ani) din primul și singurul ei mariaj cu creatorul de pantofi Mihai Albu (62 de ani). La fel ca celebrii ei părinți, Mikaela este pasionată de modă. Până la vârsta de 11 ani, Iulia Albu și-a ferit fiica de expunere publică. Acum patru ani, Mikaela a primit acordul mamei sale de a-și face cont de Instagram. La acea vreme, Iulia a punctat că ea îi administra contul Mikaelei.

Mikaela are toate datele pentru a urma o carieră în modelling, modă sau televiziune. O ajută înălțimea, frumusețea și naturalețea în fața camerelor de filmat și fotografiat, după cum s-a observat și la evenimentul de seara trecută.

„Un moment special pentru noi.”

„Primul eveniment la care am participat toți 3. A fost primul eveniment la care am fost însoțită de Mikaela, și, deci, un moment special pentru noi, toți. Suntem toți 3 împătimiți ai sporturilor de iarnă, iar aceasta a fost o ocazie perfectă pentru a scoate «în lume» rochia/jacheta mea redesigned de acum mai bine de un an, by yours truly, dintr-o jachetă vintage. Jacheta în sine a devenit o rochie-jachetă și două accesorii de cap, pe care Mika și cu mine le-am purtat cu această ocazie. Povestea ei v-o spun astăzi în Stories. A ei a fost cireașa de pe tort”, a scris Iulia Albu pe Instagram.

Mikaela este o adolescentă zâmbitoare și încrezătoare în atuurile sale. La evenimentul anterior menționat, fiica Iuliei Albu a purtat o ținută sport alcătuită dintr-o maletă cu animal print și pantaloni albi. Și-a accesorizat outfitul cu o pereche de ghete de iarnă bej și o pălărie de căpitan realizată de mama ei, critic de modă și vedetă de televiziune.

Ce fel de mamă este Iulia Albu

Cu toate că o încurajează să se exprime prin intermediul modei, Iulia Albu nu își lasă fiica să poarte orice își dorește la școală.

„Sunt foarte strictă în ceea ce privește ținuta pe care Mikaela trebuie să o poarte la școală. Nu sunt de acord să se expună cu branduri, blinguri, hanorace oversized. Nu în acel mediu. În rest, poate purta orice dorește. Sunt exigentă în ceea ce privește mâncatul, somnul și accesul limitat pe device-uri. Și nu aș spune că exagerez deloc.

Ultima oară i-am spus NU Mikaelei când s-a îmbrăcat de «bal» pentru a merge la școală. Ținuta era absolut genială, apropo, dar am pus-o să se schimbe și să o folosească în altă ocazie. Școala nu este un loc în care să îți expui garderoba. La școală mergi pentru a învăța și a socializa”, a declarat Iulia Albu în 2022, pentru VIVA!.