Îți stă mintea în loc! O altă tânără a fost la un pas de a fi violată în propria casă. Autorul scenei de groază a intrat pe geam în apartamentul ei din centrul Iașului – EXCLUSIV

de: Redacția BZI
02:00, 09 aug. 2023

Momente cumplite pentru o tânără din Iași. Aceasta a fost la un pas de a fi violată în propria casă, după ce autorul scenei de groază a intrat prin escaladarea geamului. Totul s-a întâmplat într-o zonă centrală a orașului

Paul Eduard Nistor este bărbatul care a vrut să violeze o tânără din Iași. Totul s-a întâmplat în urmă cu numai 4 zile, în data de 5 august 2023.

Aceasta se afla în locuința ei din centrul orașului, situată la parter și a vrut să-și aerisească dormitorul, lăsând geamurile larg deschise. Individul a ochit momentul și a intrat prin efracție, pe geam. Mai întâi, i-a sustras telefonul mobil de pe noptieră și mai apoi i-a pus un cutter la gât, amenințând-o, ca să întrețină relații sexuale cu ea.

O altă tânără din Iași a fost la un pas de a fi violată în propria casă

Pentru această tânără calvarul a continuat, deoarece a fost nevoie să se lupte cu Paul pentru că el a recurs și la acte de violență asupra ei. Dar ea nu s-a lăsat și a opus rezistență în fața lui, deși psihic simțea că cedează. Într-un final, Paul a decis să părăsească imobilul, dar fără a-i lăsa telefonul mobil, ca să se asigure că nu sună la organele legii. Individul a ajuns în fața anchetatorilor, fiind acuzat de tentativă de viol și furt calificat, dispunându-se măsura arestării preventive pentru o durată de 30 de zile.

„La data de 05.08.2023, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Iași au fost sesizate de o persoană vătămată de gen feminin, cu privire faptul că în aceeaşi zi în jurul orei 03:00, a fost victima infracţiunilor de tentativă la viol şi furt calificat.

Cercetările au continuat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, iar prin ordonanţa din data de 05.08.2023 a fost pusă în mişcare acţiunea penală, faţă de o persoană de gen masculin, sub aspectul comiterii în concurs real şi în stare de recidivă a infracţiunilor de furt calificat prev.  art. 228 alin.(1) – 229 alin. 1 lit. b) și d) și alin.2 lit. b din Codul Penal și tentativă la viol prev. de art. 32 alin (1), rap. la art. 218 alin. (1) din Codul Penal, ambele cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 1 din Codul Penal şi art. 38 alin. (1) din Codul Penal. În ce priveşte circumstanţele faptice, s-a reţinut în esenţă că la data de 05.08.2023 în jurul orei 03:00, o persoană de gen masculin a pătruns  fără drept şi prin escaladarea geamului lăsat larg deschis, în imobilul persoanei vătămate aflat la parter şi situat în municipiul Iași, împrejurare în care i-a sustras acesteia un telefon mobil aflat pe noptieră.

În aceleaşi circumstanţe spaţio-temporale, prin amenințarea cu un obiect ascuțit (cutter) și exercitarea de acte de violență, a încercat să întrețină un raport sexual cu aceeași persoana vătămată împotriva voinței acesteia, rezoluție infracțională care nu s-a consumat întrucât persoana vătămată a opus rezistență, determinându-l pe inculpat să părăsească imobilul, pe fereastra prin care a pătruns anterior.

La data de 05.08.2023, inculpatul a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore, iar în ziua de 06.08.2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a solicitat arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile, solicitare care a fost admisă la aceeaşi dată, de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi. Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţia de nevinovăţie”, comunică prim-procurorul Liviu Ionuț Păiuși.

Iată că o tânără din Iași a fost la un pas de a fi violată în propria casă de Paul Eduard Nistort. Rămâne de văzut ce pedeapsă finală va primi acesta după gestul la care a recurs.