Istoria simbolului interzis – SVASTICA

Svastica este cel mai sfant simbol non-silabic in Hinduism. Prin extensie, Jainismul si Budismul folosesc acest simbol. In Occident este, din pacate, mai ales cunoscut ca simbol – emblema generala a miscarii naziste.

Se pare ca a fost utilizata pentru prima data de locuitorii Eurasiei. Cu toate acestea, a fost adoptata in culturile vechi americane, aparent independent. Astazi, svastica este folosita pe scara larga in ceremoniile religioase si civile din India. Majoritatea templelor indiene, casatoriile, festivalurile si sarbatoririle au ca decoratiune svastica. La inceputul secolului al XX-lea era utilizata pe scara larga, in intreaga lume, fiind privita ca un simbol aducator de noroc. Svastica a aparut pe cotorul unor carti ale scriitorului anglo-indian Rudyard Kipling si a fost folosita de Robert Baden-Powell ca simbol al cercetasilor.

Prin anii 1870 svastica a ajuns binecunoscuta in Europa prin descoperirile arheologice ale lui Heinrich Schliemann, cel care a descoperit simbolul in situl vechii cetati a Troia si cel care a asociat-o cu vechile migratii ale popoarelor indo-europene (ariane).

Dupa infiintarea Partidului Muncitoresc German National-Socialist (NSDAP), svastica a fost asociata insa, in marea parte a lumii occidentale, cu fascismul, rasismul, nazismul, Al Doilea Razboi Mondial si Holocaustul. Utilizarea de catre nazisti deriva de la miscarea nationalista germana timpurie völkisch, pentru care svastica era un simbol al identitatii „ariane”, concept pe care teoreticieni ca Alfred Rosenberg l-au echivalat cu rasa nordica, „rasa dominanta”, cu originea in Europa de nord. Svastica a ramas pana in zilele noastre un simbol de baza al gruparilor neo-naziste si este afisata de grupari radicale pentru a demonstra un comportament presupus nazist fata de organizatii si persoane rivale, scriu cei de la istoriesicultura.ro.

Dupa sfarsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial utilizarea svasticii a fost descurajata in lumea occidentala. Persoane si grupuri au avut tentative, deocamdata esuate, de a-i invata pe occidentali sa priveasca originile preistorice ale svasticii, facand abstractie de recenta ei asociere cu nazismul. In ziua de azi, utilizarea svasticii este interzisa in majoritatea statelor (in Romania, se pedepseste cu inchisoarea acest lucru, conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului Romaniei nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii).

Svastica apare in arta si in simboluri preistorice sau in diverse contexte: noroc, soarele, Brahma, in conceptul hinduist de samsara. In antichitate, svastica a fost folosita mult, printre altii, de hititi, celti si de greci. Apare si in alte culturi din Asia, Europa, Africa si America – uneori ca motiv geometric, uneori ca simbol religios. In zilele noastre, ca intotdeauna, svastica este un simbol sacru in hinduism, budism si jainism.

Ubicuitatea svasticii a fost explicata prin trei teorii principale: dezvoltare independenta, difuziune culturala si evenimente externe. Conform primei teorii, simetria si simplitatea svasticii a condus, pretutindeni, la aparitia ei independenta, fie ca urmare a inconstientului colectiv – conceptul elaborat de Jung, fie ca simplu simbol.

O alta explicatie este sugerata de Carl Sagan in cartea sa Cometa. Sagan reproduce un stravechi manuscris chinezesc care arata variante ale cozii cometelor: cele mai multe sunt variatii ale unei cozi simple, dar ultima infatisaza nucleul cometei, cu patru brate indoite prelungite din el, imagine care aminteste de svastica. Sagan sugereaza ca in antichitate o cometa ar fi putut ajunge atat de aproape de Pamant, incat jeturile de gaz izvorate din ea, deviate de rotatia cometei, ar fi devenit vizibile, conducand la adoptarea svasticii ca simbol, in intreaga lume. Teorii ale originii unice ca simbol sacru preistoric ii indica pe proto-indo-europeni, sustinind ca svastica nu a fost adoptata de Sumer in Mesopotamia, care nu a luat nastere inainte de 3500 i.e.n., si de vechiul regat al Egiptului, incepind din 2630 i.e.n., argumentind ca acestea erau deja bine consolidate si definite in momentul raspandirii simbolului. Ca argument ex silentio, acest punct de vedere are putina valoare ca dovada in sprijinul teoriei. Simbolul svasticii este sacru in hinduism, budism si jainism, ambele avind aparitia datata, cu aproximatie, in secolul al-VI-lea i.e.n.. Budismul, in special, s-a bucurat de un mare succes, raspandindu-se spre est si prinzind radacini in Asia de sud-est, China, Corea si Japonia pana la sfarsitul primului mileniu. Utilizarea svasticii de catre religia Bön originara din Tibet, ca si de religii sincretice, cum ar fi Cao Dai din Vietnam si Falun Gong din China, este considerata, de asemenea, ca fiind un imprumut din budism. Similar, existenta svasticii ca simbol solar al civilizatiei Akan din Africa de sud-vest ar putea fi rezultatul unui transfer cultural intre centrele negotului de sclavi africani, in jurul anului 1500.

Existenta svasticii ca simbol pe continentul American arunca o provocare teoriei difuziunii. In timp ce unii au avansat ideea ca svastica a fost transferata, in secret, in America de Nord de o civilizatie antica de navigatori din Eurasia, o dezvoltare separata, dar paralela a simbolismului religios este considerata a fi explicatia cea mai plauzibila.

Indiferent de origini, in general, svastica a avut conotatii pozitive in istoria timpurie a omenirii, cu exceptii mai ales in Africa si America de Sud.

Svastica (crucea incarligata, germana: Hackenkreuz) apartinea cultului solar din epoca de bronz, si apare in tarile in care a trait rasa pelasgica, pe care o intalnim de la inceputurile ei si pe teritoriul tarii noastre. Svastica este, in genere, semnul distinctiv al raselor ariene, si in special al ramurei tracilor, din care se trage si poporul roman, prin daci. Pe teritoriul Romaniei, cele mai vechi semne ale svasticii au fost gasite in Transilvania, la Bod (Brenndorf), langa Brasov, la Turda, dar si in alte localitati, datand din epoca pietrei. De la arieni svastica a trecut in cultul crestin, si este forma primitiva a crucii. Cultul svasticii a continuat sa existe si in Dacia Romana. Astfel, pe o inscriptie a cohortei Dacice I, Aelia Dacorum, se gaseste semnul svasticii cu bratele spre rasarit. Ea a continuat sa fie pastrata de popor de-a lungul timpului si putea fi gasita pe monumente, pe cusaturile nationale, pe podoabele bisericesti vechi. Acoperamantul mormantului Mariei de Mangop, a doua sotie a lui Stefan cel Mare, din 1477, este impodobit cu svastici.
Ele se gaseau si pe pictura bisericii Trei-Ierarhi din Iasi. Din 1918, svastica devine simbolul miscarilor antisemite in Germania, Austria si in alte tari. La noi a fost semnul Ligii Apararii National Crestine a profesorului A. C. Cuza, si a Partidului National Crestin. Din pacate, sensul initial al acestui frumos simbol al vietii a fost “deturnat” si deteriorat (parca ireversibil) de catre nazism si hitlerism, iar svastica nazista a devenit simbolul miscarii national-socialismului. Astazi svastica este un simbol blamat si interzis, fiind un simbol indubitabil al identitatii naziste.

Asa cum dubla spirala este elemental principal al unor talismane raspandite in lumea araba, tot asa cele „…doua puncte marcate de stele care constituie cei doi poli; pe o verticala mediana, corespund planului de separatie a celor doua semisfere, …, in fine, in cele patru unghiuri patrate corespunzazoare celor patru elemente, sunt identificate astfel cu cele patru unghiuri sau fundamente ale lumii”, cu un rol primordial de „veritabila masina a lumii ce are centrul pretutindeni si circumferinta nicaieri”.

In aceste conditii, este de inteles faptul ca, intr-un simbol, regasim doua aspecte contradictorii in sine, dar perfect legitime, si, de asemenea, luarea in considerare a unui aspect nu exclude faptul ca pe de alta parte, fiecare, in cadrul lui, este la fel de veritabil.

Deci, este o greseala, destul de comuna intr-adevar, sa credem ca luarea in considerare a acestor aspecte, ar trebui sa fie raportata la doctrinele sau scolile initiatice, situate ele insele in opozitie.

S-a dorit aceasta lamurire tocmai pentru ca sa nu ne confruntam cu o astfel de eroare, referitoare la reprezentarea svasticii cu ramurile indreptate in doua directii opuse de rotatie.

Daca raportam si comparam zvastica la o rotatie sferica (ca cea a sferei ceresti in jurul axei sale), acesta trebuie sa fie trasata in planul ecuatorial, si apoi accentul va fi, in fapt, proiectia axei de pe acest plan perpendicular.

In ceea ce priveste directia de rotatie, indicata de figura, ea nu afecteaza sensul general al simbolului, de fapt, exista una sau alta dintre cele doua forme care indica o rotatie de la dreapta la stanga si de la stanga la dreapta, fara a fi nevoie pentru a vedea intotdeauna o intentie de a stabili o opozitie intre ele in vreun fel.

Ramane ca fiecare dintre cei interesati, sa regaseasca sensurile si simbolurile traditionale, primordiale ale svasticii, adevaratele simboluri disimulate, pline de incarcatura esoterica, nicidecum cele “imprumutate si profanate” de masina de propaganda nazista, in secolul trecut.