Irina Petrea a ajuns la o frumoasă vârstă. Ce spune vedeta despre suferințele din viața privată
Irina Petrea a ajuns la o frumoasă vârstă. Cunoscută de public cu numele de „Supernanny”, vedeta se bucură din plin de aprecierea publicului și are o carieră de succes în televiziune. De ceva vreme, Irina Petrea s-a retras din lumina reflectoarelor și este extrem de discretă când vine vorba de planul personal. Dincolo de realizările profesionale deosebite, aceasta a trecut prin momente extrem de grele și a fost la un pas de depresie. Iată ce spune vedeta despre suferințele din viața privată.
Irina Petrea a ajuns la o frumoasă vârstă
La vârsta de 53 de ani, Irina Petrea se bucură din plin de succes. Fosta „Supernanny” este expert în parenting, psihoterapeut și doctor în științele educației. De când s-a retras din televiziune, vedeta se dedică proiectelor sale în mediul online, unde ține conferințe pe teme sociale și de parenting.
Irina Petrea se mândrește cu un CV impresionant și este extrem de apreciată de publicul autohton, dar și de colegii de breaslă. Dincolo de lumina reflectoarelor, vedeta ascunde o poveste de viață impresionantă. Aceasta nu poate avea copii și a trecut prin suferințe greu de imaginat. Mai mult, Irina Petrea și-a pierdut ambii părinți și a fost la un pas de depresie.
,,În 2020 a murit tata în condiții foarte oribile, iar mama a murit la 5 luni după. Pe mama am avut-o filmată cum a murit pentru că i-am pus camere de supraveghere în casă. Nu am putut să nu mă uit. Mi-a fost foarte greu pentru că a murit singură. Mama a murit singură acasă, iar tata a murit singur în spital. (…)
Sunt multe lucruri la care m-am rugat și nu au venit. Unul dintre acestea este faptul că nu am avut copii ai mei. Am fost foarte furioasă, am fost foarte dezamăgită, am fost atât de afectată încât nu am mai putut lucra cu copiii. Nu mai puteam să suport să îi văd pe stradă și să văd părinți.”, a declarat vedeta.
În prezent, Irina Petrea se dedică soțului ei și proiectelor sale de suflet. Vedeta regretă că nu are copii, însă are în vedere varianta adopției. Și celebra actriță Teodora Mareș nu a devenit mamă până acum.
Cum a trecut vedeta peste suferințele din viața privată
Irina Petrea este extrem de discretă când vine vorba de planul personal. Fosta „Supernanny” a încercat mereu să ascundă suferințele sale de ochii curioșilor și evită să vorbească despre momentele grele din familia sa. Cel mai mare regret al vedetei este că nu are copii.
„M-am obișnuit cu asta, am trecut peste! Pur și simplu sufăr de ceea ce suferă o mulțime de alte femei, de infertilitate primară, doar că nu am știut. Când am văzut că nu rămân gravidă, m-am întrebat oare de ce? Apoi făcând tot felul de analize am constatat că sufăr de acest lucru și nu se poate face nimic. (…) Nu am făcut nicio dramă din asta, mi-a fost greu, dar am trecut peste, până la urmă trebuie să accepți ceea ce nu poți să schimbi.”, a mai precizat aceasta.
La vârsta de 53 de ani, Irina Petrea are o carieră de succes, dar ascunde o mare suferință în viața privată. Vedeta nu poate avea copii și a acceptat cu greu diagnosticul crunt din partea medicilor. În prezent, fosta „Supernanny” se dedică proiectelor sale și se declară o femeie împlinită.