ÎPS Teodosie, contestă decizia de carantinare şi cele trei amenzi primite de la Poliţia din Constanța
Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, a anunţat că va contesta decizia de carantinare, care i s-a aplicat imediat după ce a revenit din Iordania, ţară aflată în zona roşie a statelor cu risc epidemiologic ridicat. Mai mult decât atât, ÎPS Teodosie va face demersuri pentru anularea celor trei amenzi primite în cursul zilei de luni, 24 ianuarie 2022.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au anunţat, marţi, 25 ianuarie 2022, faptul că Înaltpreasfinţitul Teodosie că va contesta la o instanţă din Bucureşti. De asemenea, prelatul va contesta şi cele trei amenzi primite în cursul zilei de luni, în valoare de 1.000 de lei fiecare, la o instanţă din Constanţa.
ÎPS Teodosie, amendat pentru că nu a respectat măsura de carantinare
Reamintim faptul că arhiepiscopia Tomisului a anunţat, luni seară, că ÎPS Teodosie a decis să se carantineze la sediul Palatului Arhiepiscopal. Reprezentanţii acestei instituţii au transmis că autorităţile au emis decizia de carantinare pe numele ÎPS Teodosie deoarece acesta a revenit, în 20 ianuarie, din Iordania, ţară aflată în zona roşie.
„Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP Bucureşti a sosit în mail-ul personal al ÎPS, luni, în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoştinţă în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care ÎPS participa. În măsura în care amenzile date ÎPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoştinţă a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.
Arhiepiscopul Tomisului a primit trei amenzi din partea poliţiştilor constănţeni, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 3.000 de lei.
Prima amendă a fost luată de ÎPS Teodosie în timp ce oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. A doua sancţiune a venit la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor Române, pe faleza Cazinoului. Iar ultima amendă i-a fost dată Arhiepiscopului Tomisului, în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis la conferinţa „România, vechea vatră a Europei”, susţinută de către Acad. Prof. Constantin Barbu.
„Luni, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Secției 3 Constanța au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla pe strada Arhiepiscopiei din municipiul Constanța, deși pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a transmis Poliția Constanța.
Conform prevederilor legale, Arhiepiscopul Tomisului trebuie să stea în carantină 10 zile.