ÎPS Aurel Percă, pe lista preoților care se vor vaccina

de: Cristian ZAVASTIN
14:47, 14 ian. 2021

Arhiepiscopul romano-catolic de București, ÎPS Aurel Percă, anunță că s-a înscris pe lista celor care vor să se vaccineze.

Aurel Percă spune toți episcopii catolici din România vor sprijini campania națională de vaccinare printr-o informare cât mai bună a preoților și a enoriașilor.

„Consider, ca și Sfântul Părinte Papa Francisc, că a ne vaccina reprezintă un gest etic important, întrucât ne ferim atât pe noi, cât și pe cei cu care intrăm în contact de infectarea cu Covid-19. În plus, vaccinându-ne, contribuim la stingerea pandemiei, la reluarea activității profesionale și, implicit, la revenirea la o viață normală. De aceea, eu m-am înscris pe lista persoanelor care doresc să se vaccineze”, a declarat Aurel Percă, potrivit unui mesaj de pe pagina Arhiepiscopiei.

ÎPS Aurel Percă: „vom sprijini campania națională de vaccinare printr-o informare cât mai bună a preoților și a enoriașilor“

Arhiepiscopul romano-catolic de București a menționat că va sprijini campania națională de vaccinare printr-o informare cât mai bună a preoților și a enoriașilor.

„Din momentul în care, în consens cu toți episcopii catolici din România, am afirmat că vom sprijini campania națională de vaccinare printr-o informare cât mai bună a preoților și a enoriașilor, m-am preocupat să pun la dispoziția lor Broșura elaborată de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 în România, împreună cu Nota cu privire la moralitatea folosirii unor vaccinuri anti-Covid-19 elaborată de Congregația pentru Doctrina Credinței a Vaticanului și să-i îndemn pe preoți să le ofere enoriașilor lor informațiile necesare în acest sens”, a menționat Aurel Percă.

„Moralitatea vaccinării depinde de urmărirea binelui comun“

Într-o nota emisă de Vatican se arată că „vaccinarea nu este, prin lege, o obligație morală şi că, de aceea, trebuie să fie voluntară. În orice caz, din punct de vedere etic, moralitatea vaccinării depinde nu numai de obligația protejării propriei sănătăţi, ci şi de aceea a urmăririi binelui comun. Bine care, lipsind alte mijloace pentru a opri sau chiar şi numai pentru a preveni epidemia, poate recomanda vaccinarea, în special pentru protejarea celor mai slabi şi expuși“.

„În cazul în care se alege refuzarea vaccinării, din motive clinice sau de altă natură, rămâne valabilă obligația de a proteja sănătatea proprie și a celor din jur, mai ales a celor mai vulnerabili, luptând împotriva răspândirii coronavirusului prin respectarea normelor sanitare în vigoare“, se mai arată în comunicatul de presă al Arhiepiscopiei romano-catolic de București.

Papa Francisc, vaccinat anti-COIVD-19

​Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, s-a vaccinat împotriva Covid-19 miercuri, 13 ianuarie, în prima zi a campaniei de vaccinare organizate de micul stat Vatican, conform informațiilor a doi jurnaliști apropiați de suveranul pontif, transmite AFP.
Potrivit jurnaliştilor de la cotidianul argentinian La Nacion, respectiv de la revista iezuită americană America, ambii specialişti în Vatican dar şi apropiaţi ai Papei, suveranul pontif a fost vaccinat miercuri la intrarea în sala de audienţe Paul al VI-lea din Vatican. Sfântul Scaun nu a confirmat deocamdată informaţia.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al suveranului pontif, Matteo Bruni, a anunţat începerea campaniei de vaccinare pentru cei aproximativ 5.000 de locuitori şi angajaţi de la Vatican.