Ionuț Dolănescu, scandal în instanță cu vecinii de pe strada Caimatei. „Am avut toate autorizațiile necesare”

de: Cezar Bulgaru
10:53, 31 oct. 2024

Ionuț Dolănescu are un nou scandal în instanță cu vecinii de pe strada Caimatei, de când a terminat de renovat casa moștenită de la tatăl său, regretatul Ion Dolănescu. Sub conducerea scriitorului Horia-Roman Patapievici, președintele Asociației de Proprietari, vecinii lui Ionuț Dolănescu sunt nemulțumiți față de lucrările de renovare efectuate la casa acestuia. Acuzațiile formulate împotriva artistului au escaladat și au fost transmise în instanță.

După dispariția lui Ion Dolănescu, locuința din centrul Bucureștiului, unde artistul a locuit până în ultimele sale momente, a fost moștenită de Ionuț Dolănescu, fiul său cel mare. Acesta a obținut dreptul de proprietate asupra imobilului în urma unui lung proces juridic cu fratele său vitreg, Dragoș, care s-a întins pe parcursul mai multor ani.

Ionuț Dolănescu, scandal în instanță cu vecinii de pe strada Caimatei

Ionuț Dolănescu a decis să transforme podul casei moștenite de la tatăl său într-o mansardă, ceea ce a generat nemulțumiri în rândul vecinilor. Locatarii din blocul adjacent au reclamat că, după ce a fost ridicată mansarda, lumina naturală nu mai pătrunde în apartamentele lor.

Conflictul a fost transformat într-un proces, scriitorul Horia-Roman Patapievici, președintele Asociației de Proprietari din bloc, fiind alături de reclamanți, conform surselor cancan.ro. Ionuț Dolănescu își apără poziția, afirmând că a obținut toate avizele necesare înainte de a începe lucrările. Artistul subliniază că nu a modificat înălțimea casei, ci a realizat doar amenajarea mansardei.

“Am reconstruit-o cu un arhitect, am avut toate autorizațiile necesare. Nu am luat autorizație de la primăria de sector, ci de la Primăria Municipiului București. Vă dați seama că în centrul Bucureștiului nu puteam eu să construiesc așa, după ureche. Se susține că m-am înălțat, dar eu nu am făcut un etaj. Pur și simplu, podul l-am transformat într-o mansardă locuibilă, pentru că era păcat să țin 200 de metri de pod nelocuite. Culmea este că umbra este pe casa mea, deci ar trebui să mă plâng eu de lumină, mai ales că blocul are 4 etaje și este mai înalt decât casa mea”, spune Ionuț Dolănescu.

Scriitorul Horia-Roman Patapievici, președintele Asociației de Proprietari, locuiește în același bloc și sprijină vecinii în procesul deschis împotriva lui Ionuț Dolănescu, acționând ca intervenient. Cu toate acestea, artistul afirmă că nu nutrește resentimente față de Patapievici, în ciuda tensiunilor apărute.

“Nu îl cunosc personal pe domnul Patapievici, dar știu cine este și n-am avut niciodată nicio altercație cu dânsul. Știu că locuiește acolo în bloc, dar nu prea ne întâlnim. Eu am tot respectul pentru dânsul”, a mai spus artistul.

Câți bani i s-au cerut lui Ionuț Dolănescu în instanță

Ionuț Dolănescu spune că în spatele întregii povești este o locatară care deține mai multe apartamente în bloc. Aceasta i-ar fi manipulat și pe alți vecini, astfel încât aceștia să se întoarcă împotriva lui. Femeia i-ar fi pretins bani pentru ca acest conflict să nu ajungă în instanță.

“Este o doamnă care îi reprezintă. Ea și soțul său au cumpărat trei apartamente în blocul respectiv. Această doamnă este o șantajistă. Prima dată a venit la mine, „Domnule Dolănescu, dacă îmi dați 100.000 de euro, că uitați, îmi luați lumina, îmi luați soarele„.

Zic și dacă vă dau 100.000 de euro, nu vă mai iau soarele? Am și martori. Zice „Bun, daca nu vreți să cooperați cu noi, atunci am să vă dau în judecată”, ceea ce a și făcut. Această doamnă i-a convins pe mai mulți din bloc. Am și vecini cu care sunt în relații bune’, a adăugat Ionuț Dolănescu.

Interpretul de muzică populară crede că întreaga poveste are mai multe aspecte absurde, din punctul lui de vedere.

“O chestie absurdă este că ei doresc să revină casa la forma inițială. Ce să fac, sa o dărâm? Altă chestie absurdă, m-a dat în judecată și o persoană decedată. Culmea este că au dat în judecată și Primăria Municipiului București!’, a încheiat Ionuț Dolănescu.

Ionuț Dolănescu are un nou scandal în instanță cu vecinii de pe strada Caimatei, de când a terminat de renovat casa moștenită de la Ion Dolănescu.