Ionela este din Iași, iar de 17 ani, a dispărut fără urmă. Polițiștii speră să o găsească și au oferit câteva detalii. Femeia are buza superioară ridicată și are tatuat pe umăr un nume

de: Dragoș SAVIN
02:00, 28 aug. 2024

Ionela, o tânără din Iași, a dispărut fără urmă. De 17 ani, nimeni nu mai știe nimic de ea, iar polițiștii încearcă să o găsească. Pe site-ul IPJ Iași apare fotografia femeii, alături de câteva detalii despre aceasta

În anul 2007, familia Ionelei, o tânără de 26 de ani pe atunci, cerea cu disperare ajutorul polițiștilor pentru că, odată ajunsă în Spania, pe femeie parcă a înghițit-o pământul. Oamenii legii au făcut, la acea vreme, mai multe verificări, însă nu au dat de urma tinerei. Astăzi, după 17 ani de la momentul în care a fost dată dispărută, ancheta a rămas în același stadiu. Fotografia tinerei este postată pe site-ul Poliției Române, alături de câteva detalii despre aceasta. Oamenii legii au transmis semnalmentele femeii și au oferit câteva date care ar putea duce la găsirea sa.

Ionela a dispărut fără urmă din Iași, în urmă cu 17 ani

În urmă cu 17 ani, Ionela era brunetă și avea un tatuaj. „Înălțime: 167 cm, greutate: 55 kg, culoarea pielii: albă, corpolență: slabă, culoarea părului: negru, natura părului: drept, lungimea părului: lung, conturul feței: rotund, înălțime frunte: mijlocie, înclinare frunte: verticală, culoare ochi: căprui, mărime gură: normală, grosime buze: groase, particularități gură: buza superioară ridicată, tatuaj: are tatuat cuvântul «Raul» pe unul dintre omoplați. A plecat în Spania, în anul 2007, iar din luna august a aceluiași an, a întrerupt orice legătură cu familia și nu a mai revenit la domiciliu. Semnalmente: 1,69 m înălțime, greutate, aproximativ, 55 kg, ochi căprui, păr brunet, fața ovală. Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta la momentul plecării”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Multe persoane sunt date dispărute de ani întregi

Nimeni nu poate spune dacă femeia mai este sau nu în viață. Este posibil ca ea să fi ales să rupă orice legătură cu familia și să-și continue viața departe de România. Totuși, este posibil ca acesteia să i se fi întâmplat ceva rău. Pe site-ul Poliției Române sunt sute de persoane dispărute de care nu se mai știe nimic. Multe dintre acestea vor fi, probabil, imposibil de găsit. Totuși, dacă cineva observă o persoană care este dată dispărută, trebuie să anunțe imediat poliția. Totuși, există multe persoane care pleacă de la domiciliu și nu mai vor să ia legătura cu familia vreodată. Din păcate, periodic, mai sunt găsite cadavre, iar în urma unor teste, se stabilește că una dintre persoanele dispărute a fost identificată. Ionela a dispărut fără urmă din Iași, în urmă cu 17 ani, iar acum autorităților le este imposibil să spună ce s-a întâmplat cu femeia.