Ionel Dancă și-a dat demisia din Partidul Național Liberal: „Pleacă Ludovic Orban din PNL, plec și eu!”
Având în vedere faptul că astăzi, 12 noiembrie 2021, Ludovic Orban a fost exclus cu 31 de voturi pentru și 2 împotrivă din Partidul Național Liberal, după 29 de ani de activitate. La aflarea acestei vești, Ionel Dancă a anunțat că demisonează din partid. De precizat că Ionel Dancă a demisionat inițial și din grupul parlamentar al PNL, urmându-l pe fostul șef al Camerei Deputaților.
„Pleacă Ludovic Orban din PNL, plec și eu! Este clar: cine critică echipa distrugătoare de conducere a PNL, care a îngenuncheat partidul și a dus România la picioarele PSD, este exclus din PNL. Nu pot accepta trădarea și bătaia de joc a românilor de către Klaus Iohannis și PNL care dau acum guvernarea țării pe mâna PSD, împotriva a tot ceea am luptat și muncit și împotriva a tot ceea ce au crezut românii care ne-au votat.
Excluderea lui Ludovic Orban din PNL înseamnă să scoți spiritul liberal din PNL care a luptat întotdeauna pentru o dezvoltare liberală și democratică a României fără PSD. Istoria Partidului Național Liberal din ultimii 30 de ani se identifică cu Ludovic Orban care și-a dedicat aproape toată viața partidului și a luptat cu toată energia împotriva avatarurilor comuniste din politica românească, de la FSN, FDSN, PDSR și PD până la actualul PSD”, a transmis Ionel Dancă.
Ionel Dancă și-a dat demisia din PNL, după ce Ludovic Orban a fost exclus
Deputatul Ionel Dancă atacă membrii Partidului Național Liberal numindu-le „lichele, trădători, impostori și bufoni”. Mai mult decât atât, Dancă îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că distruge partidul liberal și își bate joc de români.
„Din păcate, o gașcă de nevertebrate politice, de lichele și trădători, de impostori și bufoni, instalată totalitar la conducerea PNL de către președintele Klaus Iohannis, distruge Partidul Național Liberal și își bate joc de români, predând guvernarea și țara la PSD. Dar, mai gravă decât distrugerea celui mai frumos partid istoric din România este distrugerea speranței într-o guvernare de dreapta care să dezvolte România, așa cum așteaptă românii de mulți ani. Eu încă mai am această speranță și sunt hotarat să lupt în continuare pentru o nouă politică națională liberală care să le ofere românilor din nou încrederea într-o guvernare de dreapta care să ofere șansa de dezvoltare și de realizare în viață fiecărui român. Indiferent de nume și de siglă, suntem și rămânem liberali, pentru România până la capăt!”, a conchis Ionel Dancă.
Ludovic Orban a fost exclus din PNL
Astăzi, 12 noiembrie 2021, Ludovic Orban, fostul președinte al PNL, a fost exclus din grup cu 31 de voturi pentru și 2 împotrivă. Fostul șef al Camerei Deputaților afirmă că este trist ca după 29 de ani de activitate să fie dat afară după ce a construit „această casă și au venit străinii și au distrus totul”.
„Este o excludere! Sunt onorat pentru că acest lucru demonstrează clar că nu am nicio legătură cu toate nenorocirile care au fost făcute de Klaus Iohannis și Florin Cîțu. Aici vorbim de lăsarea românilor fără sprijin în criză economică, sanitară. Această gască pilotată de Klaus Iohannis a făcut praf democraţia, drepturile şi libertăţile PNL și a membrilor care au fost împiedicaţi să voteze. A făcut praf coaliţia de guvernare şi a desăvârșit opera de guvernare prin aducerea PNL la guvernare.
Nu vreau să mă mai refer la toate declaraţiile publice făcute de Klaus Iohannis, Cîțu. Ar trebui să le fie ruşine şi când se plimbă pe stradă să stea cu capul plecat şi să îşi ceară scuze pe toată carierea politică, care ar trebui să fie scurtă. Klaus Iohannis trebuie să-și ceară scuze celor 6 milioane de români care l-au votat. Iohannis a intervenit nedemocratic şi neconstituţional pentru a mă schimba din funcţie pentru că nu aş fi acceptat o înţelegere cu PSD. Avem de-a face cu o trădare, trădarea românilor, a oamenilor care au crezut în Iohannis şi PNL”, a transmis Ludovic Orban.