Ion Țiriac, nemulţumit de creşterea pensiilor cu 14%. „Înseamnă că sunt miliardari”

de: BZI.ro
15:13, 15 sept. 2020

Vestea bună primită de pensionari la începutul lunii septembrie nu avea să treacă neobservată. Spre exemplu, Ion Țiriac este nemulţumit de creşterea pensiilor cu 14 % şi a spus că el nu înţelege decizia Guvernului condus de Ludovic Orban. Mai mult decât atât, el a dat exemplul Franţei, care a crescut vârsta de pensionare, şi a atras atenţia politicienilor romani spunând că aceştia ar trebui să se gândească la viitor.

Guvernul roman a majorat pensiile de la 1 septembrie cu 14%, însă Ion Țiriac spune că nu înţelege decizia Executivului. „În 10 ani, de unde iei aceşti 14%?”, a întrebat el retoric în timpul unui interviu.

Ion Țiriac, nemulţumit de creşterea pensiilor cu 14%

„Fraţilor, cu tot respectul pentru pensionari, aud treaba asta cu pensiile de 20 de ani! Dacă s-au mărit pensiile de 20 de ani, înseamnă că oamenii ăştia sunt miliardari. De unde măreşti pensiile? Despre ce vorbeşti dumneata? Matale spui că le măreşti cu 14%. Spune-mi şi mie: în 10 ani, de unde iei aceşti 14%?”, a declarat Ion Țiriac pentru Gazeta Sporturilor.

Omul de afaceri a dat exemplul Franţei, care a crescut vârsta de pensionare, şi spune că politicienii români ar trebui să se gândească la viitor.

„Când a fost François Mitterrand (n.a – preşedinte socialist al Franţei, în funcţie între 1981 şi 1995), el a adus vârsta de pensionare în Franţa la 60 de ani. Când a venit Sarkozy preşedinte, a spus: «Ce au făcut socialiştii e în regulă, dar noi în 25 de ani suntem faliţi! Nu avem cum să facem treaba asta». Şi a dat-o înapoi la 65 sau la 67 de ani.

Şi acum vin înapoi şi spun: unde, cum? Care e economia? Nu sunt ministru de finanţe, nici grădina mea n-o manageriez că lumea, dar toată lumea trebuie să se gândească la un viitor”, a continuat Țiriac.

Aproape 5 milioane de pensionari, dar şi pentru însoţitorii persoanelor cu invaliditate beneficiază de majorarea cu 14% a punctului de pensie.

Experţii Consiliului Fiscal atrag atenţia că efortul financiar va fi de peste 13 miliarde de lei până la finalul lui 2021, în condiţiile în care economia ţării este puternic afectată de pandemie.

Punctul de pensie a fost până la 1 septembrie 1.265 de lei. Prin majorarea de 14% creşte cu 177 de lei şi ajunge la 1.442 lei. Astfel pensiile cresc în medie, cu 200 de lei.

Pensia minimă creşte însă cu doar 96 de lei, de la 704 la 800 lei.

Creşterea pensiilor cu 14 %. Câţi pensionari sunt în România. Care este pensia minimă lunară

Numărul pensionarilor din România a ajuns la 5,132 milioane de pensionari, în trimestrul al doilea al anului 2020, a raportat Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, pensia medie lunară este de 1.463 de lei.

Conform informaţiilor oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS), România a înregistrat, la nivelul trimestrului al doilea al anului 2020, un număr mediu de 5,132 mil. de pensionari, cu o mie de persoane mai mult faţă de trimestrul trecut. Totodată, faţă de trimestrul precedent, pensia minimă lunară a crescut cu 0,9%, atingând valoarea de 1.463 de lei. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.676 mil. de persoane, în creştere cu 6 mii faţă de trimestrul trecut.

Conform studiului realizat de INS, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.380 de lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale pentru limita de vârstă cu stagiu complet de cotizare şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,0%, spre deosebire de 50,8% în trimestrul precedent.