Ion Cristoiu: Își vor da seama SUA că Rusia, pusă cu spatele la zid, e gata să meargă până la război nuclear?!

Jurnalistul Ion Cristoiu realizează o ipoteză care dă fiori umanității. Acesta vorbește despre posibilitatea ca, dacă este pusă la zid, Rusia să lanseze ofensiva nucleară. Redăm, integral, editorialul publicat de jurnalistul Ion Cristoiu pe propriul blog:

În Jurnalul meu video anterior, atât în comentariu, cât și în interviul luat lui Adrian Severin, am asemănat Criza dintre SUA și Rusia în chestiunea intrării în NATO a Ucrainei cu Criza rachetelor din Cuba din octombrie 1962. Când se invocă evenimentele pe parcursul cărora Omenirea s-a aflat în imediata apropiere a unui Război nuclear apocaliptic, se scrie de regulă Criza rachetelor. Formularea exactă rămâne însă Criza rachetelor din Cuba. Aceasta deoarece în această Criză au fost trei și nu doi actori. Au fost John Kennedy, Nichita Hrușciov și Fidel Castro.

Deși mulți comentatori și chiar mulți politicieni văd o asemănare între cele două Crize prin nota de suspans planetar, Criza rachetelor din Cuba nu suportă comparație cu Criza actuală în materie de tensiune isterică la nivelul Planetei. Firește și Criza actuală poate duce la un război mondial (e greu de crezut că un conflict local NATO-Rusia se poate păstra în hotarele războiului fără arme nucleare câtă vreme nevoia de a învinge n-ar obliga pe beligeranți să arunce în joc toate instrumentele de distrugere) dar până acum cel puțin ea n-a oferit momente de suspans planetare.

În ce privește dramatismul, cele două Crize sunt de necomparat.
Există însă un punct comun al celor două Crize, dat de întrebarea Cine nu va ceda, deoarece e cu spatele la zid?

Pentru aceasta e nevoie să ne întoarcem la formula Criza rachetelor din Cuba.
În 2006, când Uniunea Sovietică era doar o amintire și Cuba nu mai depindea de ajutorul URSS și al Lagărului socialist, Fidel Castro își poate permite în fine să facă dezvăluiri până atunci ținute la secret.

În interviul acordat lui Ignacio Ramonet, publicat sub titlul Fidel Castro: Biografie pe două voci, Crizei rachetelor îi sunt consacrate 30 de pagini.
Potrivit lui Fidel Castro, cu opt luni înaintea Crizei rachetelor și după zece luni de la înfrângerea suferită de americani la Playa Giron, rușii au informat Havana că se pregătește o invazie totală a SUA.

Se pregătea o invazie?
Debarcarea din Golful Porcilor, operațiune din timpul președinției Kennedy, a eșuat, deoarece America a evitat pe cât a putut o implicare directă. Debarcarea avea să fie prezentată ca o operațiune a cubanezilor din exil. Pe petecul de pământ cucerit urmat să fie instalat un Guvern provizoriu. Care Guvern, bazat pe declanșarea unei revoluții naționale împotriva regimului castrist, avea să ceară ajutor militar din partea SUA, că singur Guvern legitim. Eșecul Operațiunii și-a avut cauza în informații false date de CIA lui Kennedy, potrivit cărora regimul castrist e în pragul prăbușirii. John Kennedy s-a supărat rău pe Agenție și a conchis că o invazie ar fi un dezastru. E un argument – după opinia mea – că pe Nichita Hrușciov îl durea-n cot soarta Cubei. Prin invocarea invaziei iminente el voia să-i smulgă lui Castro acceptul de a instala rachete nucleare în coasta Americii. Fără acceptul Guvernului cubanez, manevra era imposibilă. Ipoteza că Uniunea Sovietică a vrut să instaleze rachete nucleare nu de dragul Cubei, ci de dragul unei victorii în cadrul jocului de șah care era Războiul rece (americanii aveau rachete nucleare în Turcia, instalând propriile rachete în Cuba, rușii îmbunătățeau echilibrul de forțe strategice) e întărită și de faptul că la cererea lui Castro ca rușii să declare solemn că un atac împotriva Cubei e un atac împotriva URSS, aceștia au avansat imediat o altă soluție:
Cea a instalării rachetelor.
Așadar, rachetele au fost instalate sub pretextul apărării Cubei de o iminentă invazie americană.
Nu amintește asta de încercarea SUA de a extinde NATO și prin admiterea Ucrainei pe motiv că o invazie rusească e iminentă?

Când prin intermediul fotografiilor făcute între 14-15 octombrie 1962 de un avion spion U2 (Castro se întreabă cum dracu de rușii își expuseseră bateriile avioanelor spion, pe care le lăsaseră să zboare deasupra Cubei) și confirmată de defectorul Oleg Penkovsky, americanii se trezesc cu spatele la zid.

Din punctul de vedere al dreptului internațional, dacă Guvernul cubanez era de acord, în Cuba putea fi instalat tot arsenalul nuclear sovietic. Dar din punct de vedere al siguranței naționale, America era obligată să reacționeze. Amplasarea rachetelor nucleare în coasta sa constituia o amenințare la adresa existenței sale. Și dacă ar fi vrut, Kennedy n-ar fi putut rămâne cu brațele încrucișate. Nici un american nu l-ar fi iertat, mai ales că gestul sovietic era eminamente agresiv, greu de explicat altfel decât ca exprimând voința de a ataca.

Fără a ține cont de ulii Războiului de la Washington (momentul se va repeta în cazul retragerii din Afganistan), Kennedy optează pentru o blocadă (carantină îi spune el) navală a Cubei. 183 de nave de război primesc ordin de a intercepta orice navă rusească în drum spre Cuba și a o inspecta dacă are sau nu armament.

Momentul culminant vine în ziua de 24 octombrie 1962, când navele sovietice se apropie de blocadă. Cu excepția petrolierului București, acestea fac cale întoarsă. Calm la modul genial, Kennedy respinge propunerile militarilor de a fi atacat petrolierul, pe motivul întemeiat că n-avea cum să transporte armament. Omenirea răsuflă ușurată. Îi trecuse glonțul pe la ureche.

De ce a cedat Uniunea Sovietică?
S-a spus după aceea că obținuse concesii din partea americanilor – retragerea rachetelor din Turcia și promisiunea verbală că nu va invada Cuba. Aceste concesii au fost cerute de Hrușciov pentru a nu ieși boțit rău de tot din Criză. În realitate, sovieticii au cedat chiar din clipa când americanii au decis blocada.
Și asta deoarece Nichita Hrușciov a realizat că America avea de gând să meargă până la război nuclear.

Amplasarea rachetelor în Cuba era pentru URSS o mutare într-un joc strategic. Pentru America, era o chestiune de supraviețuire. Moscova a cedat, pentru că la o adică, o durea în cot de soarta Cubei. Fidel Castro n-a fost ținut la curent cu negocierile. Retragerea rachetelor s-a făcut în urma negocierilor dintre Moscova și Washington. La Havana vestea a stârnit furia populației. Cubanezii au ieșit pe străzi strigând:

„Nikita, mariquita, la que se da non se quita!” (Nichita, poponarule, ceea ce dai nu primești înapoi!).

Până la urmă, Castro a trebuit să se resemneze. N-a uitat însă toată viața lecția dată de Criza rachetelor:
Când ești o țară mică, Marii Plantei se înțeleg peste capul tău.

Revenind la Criza actuală, vom descoperi imediat asemănarea cu Criza rachetelor din Cuba.
O țară – Ucraina – cere ajutor american pentru a face față unei invazii rusești. Invazie de care CIA face mare caz.
America anunță drept ajutor admiterea Ucrainei în NATO.
Pentru Rusia, decizia e ca amplasarea rachetelor pentru America. Apropierea NATO de granița sa pune la îndoială însăși existența Rusiei. Cum să explice Putin celor peste 200 de milioane de ruși că admiterea Ucrainei în NATO, un nou pas în încercuirea Rusiei, dă seamă de dreptul fiecărui stat de a face parte din orice alianță vrea și nu de o voință a Americii de a încercui Rusia?

În octombrie 1962, America era cu spatele la zid.
În 2021, Rusia e cu spatele la zid.
În 1962, Rusia și-a dat seama că America va merge până la război nuclear.
De aia a cedat.
În 2021, își va da seama SUA că acum Rusia e gata să meargă până la război nuclear?