Ion Cristoiu: Europa are în fine un Lider: Emmanuel Macron

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie despre victoria lui Emmanuel Macron din Franța. Publicistul consideră că Macron se poate impune ca lider în Europa. Redăm, integral, editorialul publicat de acesta pe propriul blog:

În cel de-al doilea tur de scrutin din Franța, desfășurat duminică, 24 aprilie 2022, Emmanuel Macron a învins-o pe Marine Le Pen cu scorul, mai mult decît convingător, de 58,54% la 41,46%.
Pe parcursul mai multor jurnale video de pe cristoiublog.ro, în dialogurile mele la distanță cu Marcela Feraru, unul dintre cei mai buni profesioniști din presa franceză, dar și din presa noastră, am susținut că o victorie a lui Marine Le Pen ar fi un dezastru nu numai pentru Franța, dar și pentru Europa. Susținînd această teză nu mă refeream la ceea ce TeFeLiștii francezi, frați gemeni la simplitatea minții cu TeFeLiștii români, numeau Pericolul întruchipat de Extrema Dreaptă, ci la mai mult decît necesara continuitate în politica franceză la nivel înalt.

Europa are exemplul catastrofei care poate fi atît pentru o țară mare, cît și pentru continent, venirea la Berlin, în postul ocupat ani întregi de Angela Merkel, a lui Olaf Sholtz. Angela Merkel a plecat de bună voie de la cîrma Germaniei. Sub conducerea ei, timp de 16 ani, Germania a devenit Șefa Europei. Pragmatismul Angelei Merkel, ajutat și de existența unei Mari Coaliții, a procurat Germaniei energia de care avea nevoie, pentru a face să duduie la maximum o economie bazată pe motoare. Succesorul ei, Olaf Scholtz, are toate notele acelui Conducător pe care noi l-am considerat în Istorie un ghinion pentru un Popor Mare: Ludovic al XVI-lea pentru francezi, țarul Nicolae al II-lea pentru ruși, Mihail Gorbaciov pentru sovietici. E vorba de acel Conducător atît de slab încît Istoria, hachițioasă cum e, se grăbește să-l pună sub papuc. Olaf Scholtz are toate notele pentru a face din Germania Învinsa Războiului dintre America și Rusia. Nesărat ca Dan Barna, Olaf Scholtz are enormul dezavantaj de a fi succedat Angelei Merkel. În alte împrejurări, venirea unui nou Cancelar n-ar fi fost un dezastru. Olaf Scholtz s-a nimerit să ajungă Conducătorul Germaniei în împrejurări de Delir al Istoriei. Dacă ar fi fost cancelar tot Angela Merkel, aceasta ar fi avut, pe lîngă marele talent de om de stat, avantajul de a ști unde sînt și cum funcționează manetele politicii externe a Germaniei. Olaf Scholtz a ajuns cancelar în 8 decembrie 2021. În 24 februarie 2022, prin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a izbucnit cel de-al Treilea Război Mondial, un război aparte în care sancțiunile economice sînt folosite împotriva Rusiei nu pe post de sancționări pentru încălcarea dreptului internațional, ci pe post de lovituri militare. Altfel spus, sancțiunile dictate de Occident nu vizează oprirea Războiului declanșat de Rusia, ci înfrîngerea Rusiei în acest Război. Cancelar al unei Coaliții de tip Paparudă, Olaf Scholtz n-a avut suficiente abilități pentru a pune mîna pe manete în timpul scurt dintre alegeri și izbucnirea Războiului. Dezastrul Guvernării sale a fost adîncit și de scorul chinuit obținut de PSD (doar 25,7%), după 16 ani în care a fost vioara a doua în Guvern. Alcătuită cu greu, majoritatea din Parlament e alcătuită din SPD, Verzi și FDP, formațiuni pe care le unesc puține lucruri.

Toate acestea explică prăbușirea politicii externe a Germaniei. Neputincios să susțină o politică proprie, Olaf Scholtz a sfîrșit prin a înhăma Germania la brișca Americii. Dacă la începutul Războiului, Germania a încercat o politică pe cont propriu, corespunzătoare intereselor sale economice, treptat-treptat a sfîrșit prin a fi o simplă marionetă a Americii.

Înaintea declanșării Războiului și după declanșare, Emmanuel Macron s-a străduit să ducă o politică a intereselor Franței în actualul Delir al Istoriei. El și-a dat seama că principala victimă a Războiului poate fi Europa. Că Războiul poate fi folosit de America pentru a zdrobi încercările de pînă acum ale Europei de a avea, fără a intra în conflict, după decenii, o anume independență față de America.

Campania electorală l-a ținut cu mîinile legate. Deși a reușit să facă față presiunii exercitate de opinia publică, la rîndu-i „încălzită” de presa europeană și mondială (a se vedea refuzul de a merge la Kiev, noua Mecă a politicienilor occidentali), totuși, știind că în orice moment o întîmplare spectaculoasă de pe front îi poate afecta șansele victoriei, Emmanuel Macron a ezitat să aibă vreo inițiativă proprie în numele Franței.

Victoria în alegeri îi dezleagă lui Emmanuel Macron mîinile. Are acum toate condițiile pentru a se afirma ca Liderul Uniunii Europene. Printre acestea se numără, alături de ambiția unei mari politici, și faptul că are în spate cinci ani de conducere a Franței. Dacă ar fi ajuns președintă, lui Marine Le Pen i-ar fi trebuit vreun an pînă să pună mîna pe manete. Mult mai grav, schimbarea uriașă de politică asumată de Marine le Pen ar fi cufundat Franța într-o lungă perioadă de tulburări. Dacă și Franța ar fi urmat destinul Germaniei, Europa ar fi fost la pămînt în materie de politică planetară.

Și ar fi repetat situația de după cele două Războaie mondiale și un Război Rece:
De a deveni dependentă pînă la slugărnicie de America, după ce America a intervenit în fiecare dintre cele trei conflagrații.