Ion Cristoiu, despre candidatura lui Traian Băsescu: Chiar candidează

de: cristian.george
07:45, 17 aug. 2020

Luându-ne într-un fel prin surprindere (până duminică, 16 august 2020, n-a zis niciodată ferm că va candidă), Traian Băsescu s-a înscris oficial în cursa pentru primăria București. Imaginile difuzate de televiziunile de știri ne-au arătat, ca într-o lecție pe viu pentru politicienii pițifelnici de azi, ce înseamnă un om politic de forță, poreclit în chip metaforic, animal politic. Traian Băsescu a dovedit încă o dată să se simte în mulțime ca la el acasă, beatitudine din care orice om politic de forță își trage energia și voința de a face una dintre cele mai hulite meserii ale vremurilor noastre:
Cea de politician.

O trăsătură a personalității a lui Traian Băsescu e dată de permanentă ofensivă. Rare au fost situațiile în cariera politică a fostului de două ori președinte când a așteptat să-l ia cu asalt acuzațiile. De regulă, el a ieșit înaintea lor, le-a luat adversarilor avantajul întâietăţii și al surprinderii. Traian Băsescu și-a depus candidatura în condițiile unui dosar înaintat de CNSAS la Curtea de Apel București, soluționat negativ pentru fostul președinte, care așteaptă acum decizia definitivă de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru orice alt politician, ba chiar și pentru orice altă personalitate, dosarul ar fi fost o chestiune stânjenitoare și de aceea ocolită din răsputeri în aparațiile publice. Traian Băsescu n-a așteptat să fie luat la refec pentru acest dosar. A deschis el discuția despre dosar, preluând ofensiva.

Cutremur pe scena politică! O astfel de burtieră, banalizată și compromisă chiar, prin folosire îndelungată și fără rost, ar fi singura în stare să surprindă evenimentul întruchipat de depunerea candidaturii lui Traian Băsescu la primăria Capitalei. Primele comentarii văd un moment important pentru localele din 2020. Traian Băsescu ar lua în București 10% din voturi. Acest procentaj ar veni dinspre Dreapta scenei politice, unde candidat e nefericitul Nicușor Dan. Spun nefericitul, pentru că simpatia mea, Nicușor Dan, lasă impresia în ultimul timp a unei foi de hârtie albe plimbate de la o mină la alta, pentru ca fiecare să mâzgălească acolo cei trece prin cap. Îl întorc pe o parte și pe alta, liderii PNL, dar mai ales consilierii cu care l-au pricopsit cei din Guvern. S-a văzut asta la lansarea de duminică, la care Nicușor Dan a citit niște întrebări polemice adresate Gabrielei Firea. Știu din surse că Nicușor Dan a fost dat de conducerea PNL pe seama unor consultanți plătiși regește, care și-au propus să facă din candidat păpușica teoriilor lor despre cum se câştiga o bătălie electorală. Nicușor Dan e un personaj fermecător. Am avut multe interviuri încântătoare cu el. Farmecul i se va duce dracului dacă el se va lăsa îndrumat ce să facă și ce să zică până la nivelul încheiatului la nasturi. Întrebările adresate Gabrielei Firea erau polemice, oricând gata să treacă drept muștruluieli. Cum să muștruluiești pe cineva citind de pe o hârtie? La lansare au fost prezenți, flancînd-ul ca pe un nevolnic, Dan Bârna și Ludovic Orban. Cu toate aceste, conducerea USR l-a lăsat deoparte pe candidat. Acesta trece tot mai mult în posesia PNL. În aceste condiții ar fi normal ca Nicușor Dan să se înscrie în PNL și să devină candidatul acestui partid la locale. Figura cu independentul susținut de PNL și USR nu mai ține. Ea ar fi avut eficiență dacă Nicușor Dan ar fi fost candidatul Dreptei Unite, reprezentând o alianță alcătuită din PNL, USR-PLUS și PMP, la care aș mai fi adăugat un partid neparlamentar sau mai multe. Astfel Nicușor Dan s-ar fi putut desfășura în plan politic. Întreaga sa campanie s-ar fi concentrat pe angajarea Dreptei Unite în eliberarea Bucureștiului de Ciumă Roșie. Îmi și vin în gând slogane gen 2020 – adevărata eliberare a Bucureștiului, aluzie la așa zisa eliberare de către Armata Roșie. Astfel Gabriela Firea ar fi fost pusă în fața unei forțe uriașe, fie și simbolic. În timp ce la Stânga s-a eșuat în tentativa de unire a celor trei sau mai multe partide în jurul PSD, la Dreapta s-a realizat Frontul Unit. Gabriela Firea ar fi suferit de imaginea unui candidat care se bate de unul singur. Nu știu ce-a fost în capul strategilor PNL sau mai precis a strategilor de la Cotroceni, pentru că adevărata conducere a partidului e în Deal. Klaus Iohannis e adevăratul președinte al PNL în timp ce lucrătorii administrației prezidențiale – de la consilierul pe probleme de siguranță până la cea care dă cu mopul – sunt vice și prim vicepreședinți ai partidului. PNL avea de ales între două strategii. Una, despre care s-a vorbit mult timp, consta în mergerea la locale pe cont propriu. Dacă Nicușor Dan refuza să se înscrie în partid, așa cum se preconizase inițial, PNL își punea candidat propriu, pe Rareș Bogdan sau chiar pe Ludovic Orban. Era nevoie de un lider puternic, marcant, pentru că primarul Bucureștiului, așa cum se vede din cazul Gabriela Firea, ocupă în partidul din care provine un loc central, al doilea după șeful partidului. Dacă ar fi candidat Ludovic Orban victoria ar fi fost sigură. Ludovic Orban ar fi beneficiat de imaginea mult așteptatului manager al Bucureștiului, al noului Pache Protopopescu. Pe deasupra, el ar fi putut rămâne șeful PNL. Victoria i-ar fi asigurat față de premier o autoritate politico-morală greu de contestat în partid. O altă soluție ar fi fost păstrarea lui Nicușor Dan ca independent, susținut însă de o Coaliție a tuturor partidelor de Dreapta. În aceste condiții Nicușor Dan ar fi putut juca perfect ca independent. Nu s-ar mai fi întâmplat, ca acum, să fie disputat de cele două partide. De la două partide în sus o coaliție are forța năprasnică a unui simbol. Intrarea în joc a lui Traian Băsescu și probabil și a lui Călin Popescu Tăriceanu înseamnă eșecul strategiei de transformare a localelor în ofensivă Dreptei Unite pentru eliberarea Bucureștilor. Fără PMP-ul lui Traian Băsescu Dreapta care-l susține pe Nicușor Dan nu mai e Unită, ci parțial Unită. Traian Băsescu va angaja bătălia în planul proiectelor pentru București. Și Gabriela Firea vrea o bătălie într-un asemenea plan, fie și pentru că nu beneficiază de sprijinul unei Coaliții de partide. Lansarea de duminică ne-a dezvăluit prin prezența lui Traian Băsescu doi candidați – el și Gabriela Firea – care par a fi pe cont propriu. În aceste condiții, Nicușor Dan trebuie să dea dracului staff-ul de campanie care vrea să facă din el un Pinocchio electoral și să se afirme că personalitate pe cont propriu.