Ion Cristoiu: ”Așa-zisa Cucerire a Kievului a fost o simplă Maskirovka ”

Ion Cristoiu consideră că Armata rusă nu a fost niciodată așa cum era ”pictată” în presa occidentala, adică o armată de amatori. Iar greselile din Kiev nu au fost decât o simplă schemă pentru a ajunge la adevăratul obiectiv, cel de cucerire a Donbasului. Redăm, integral, editorialul publicat de jurnalist

Ori de cîte ori în presa noastră, dar și în presa occidentală se scrie despre Ofensiva rusească din Donbas se plasează chiar la începutul rostirii, ca și cum ar fi vorba de un mesaj obligatoriu, formularea Eșuînd în tentativa de cucerire a Kievului, ca să nu plece cu mîna goală din Ucraina, Putin a decis să cucerească Donbasul.

În nenumărate rînduri am atras atenția că așa zisa luare a Kievului a fost o înșelătorie tipică Armatei Ruse, o tragere pe sfoară ținînd de ceea ce nu numai rușii, dar și toți analiștii militari, numesc – referindu-se la Armata rusă – Maskirovka, în traducere literară din rusă Ceva mascat, cuvînt avîndu-și rădăcina în mascaradă, deghizat.

Ager și inteligent observator al vieții și prin asta și al Presei, Ion Spânu ține să reamintească în comentariul Despre „Maskirovka” sau de la Sun Tzu pînă la Vladimir Putin din Cotidianul, 14 iunie 2022, adevărul: că eu am vorbit de Maskirovka încă din prima săptămînă a Războiului:

„Ei, bine, în această manipulare garantată, a existat o voce care, încă din prima săptămînă a conflictului, în analizele sale zilnice, a pronunțat un cuvînt prin care a descris situația din Ucraina: MASKIROVKA, care s-ar traduce în limba română prin «diversiune» ceea ce englezii traduc mai exact prin «Masquerade», adică «mascaradă». Asta înseamnă însă și «mascare», termen mult mai potrivit pentru o operațiune militară.

Acest jurnalist este nimeni altul decît Ion Cristoiu! Astăzi, toate analizele militare din lume îi confirmă teoria. În rîndul analiștilor militari, Alba Popescu, profesor de geopolitică la Universitatea Armatei, a spus exact același lucru, fără să pronunțe cuvîntul Maskirovka, în acea postare care i-a adus atîtea necazuri, inclusiv o anchetă ce putea să-i încheie cariera militară.

Pe scurt, Ion Cristoiu contrazicea teoria generalilor care repetau seară de seară la TV că Rusia a vrut să aplice strategia «Blitzkrieg», a războiului rapid, fulger, pentru a ocupa întreaga Ucraină, dar forțele militare ucrainene, conduse de eroul planetar Volodimir Zelenski, sprijinite de NATO, au opus o rezistență fabuloasă care a distrus planul lui Vladimir Putin! Cristoiu s-a întrebat încă din prima săptămînă dacă nu cumva acest «plan” era, de fapt, «maskirovka», adică o diversiune, amintind atunci de „Criza rachetelor cubaneze” din 1962, recunoscută azi ca fiind în mod cert o operațiune de tip «maskirovka»”.

O simplă privire asupra Istoriei ne arată că Maskirovka a fost folosită de ruși ca armă în multe operațiuni militare.
Primul capitol al monumentalei lucrări a lui Antony Beevor, The Second World War, 2012, tradusă la noi în 2013 la Rao sub titlul Al doilea Război Mondial, debutează cu capitolul Izbucnirea războiului iunie-august 1939. Pentru marele istoric britanic, fondatorul genului Istoria – marele prozator, prima operațiune din cel de-al Doilea Război Mondial are loc în Mongolia Exterioară. Aici Armata Roșie și forțele mongole, aparținînd statului satelit Mongolia Exterioară, se confruntau cu Armata Imperială Japoneză. În stilul său seducător, de romancier balzacian, Antony Beevor prefațează Operațiunea prin prezentarea cazului Jukov:

„La 1 iunie 1939, Gheorghi Jukov, un comandant de cavalerie scund și îndesat, era convocat de urgenţă la Moscova. Epurările efectuate de Stalin în Armata Roşie, începute în 1937, continuau, așa că Jukov, care fusese deja acuzat o dată, presupunea că fusese denunțat ca «duşman al poporului». Următorul pas avea să-l arunce în «maşina de tocat» a lui Lavrenti Beria, după cum era supranumit sistemul de interogatorii al NKVD.

În paranoia «Marii terori», ofiţerii superiori fuseseră printre primii împuşcaţi ca spioni troškisto-fasciști. În jur de 30 000 fuseseră arestaţi. Mulți fuseseră executați, iar cea mai mare parte fuseseră torturați și obligați să facă mărturisiri absurde.

Jukov, care fusese apropiat al multora dintre victime, avea o geantă pregătită pentru închisoare încă de la începutul epurărilor, în urmă cu doi ani. Aștepta de mult acest moment, așa că îi scrie o scrisoare de adio soției sale. «Am această rugăminte la tine», începea. «Nu te smiorcăi, rămîi cu capul sus și încearcă să înduri cu demnitate și cinste neplăcuta despărțire.»

Însă cînd Jukov ajunse la Moscova cu trenul în ziua următoare, nu fu arestat și dus la închisoarea Lubianka. I se spuse să se prezinte la Kremlin și să-l caute pe vechiul acolit al lui Stalin din Armata Primei Cavalerii din Războiul Civil, mareșalul Kliment Voroșilov, pe atunci Comisarul poporului pentru Apărare. În timpul epurării , acest soldat «mediocru, șters și cu totul lipsit de calități intelectuale» își întărise poziția eliminîndu-i cu zel pe toți comandanții talentați. Nikita Hruşciov, cu franchețea sa brutală, îl numea mai tîrziu «cea mai mare căldare cu rahat din armată».

Jukov află că urma să meargă în statul-satelit sovietic Mongolia Exterioară. Acolo urma să preia comanda Corpului 57 al Trupelor Speciale, aparținînd atît Armatei Roşii, cît și forțelor mongole, pentru a împinge înapoi Armata Imperială Japoneză.”

De cum ajunge la fața locului Jukov trece la fapte:

„Curînd, evenimentele se precipită. Unitățile Armatei Roşii din zonă sunt întărite cu soldați din districtul militar Trans-Baikal, așa cum ceruse Jukov după sosirea sa, la 5 iunie. Problema principală cu care se confruntau forţele sovietice era că acestea operau la peste 650 de kilometri de cel mai apropiat cap de cale ferată, ceea ce însemna un efort logistic uriaș, cu mașini pe drumuri înfundate, atît de rele încît călătoria dus-întors dura cinci zile. Această dificultate formidabilă i-a făcut pe japonezi să subestimeze puterea de luptă a forțelor pe care le aduna Jukov.”

Jukov, cel care va fi gloriosul Mareșal al celui de-al Doilea Război Mondial dus de ruși, se apucă de operațiunea propriu zisă:

„În noaptea de 1 iulie, japonezii traversează Halhin Gol și cuceresc un deal strategic, ameninţînd flancul sovietic. Însă, după trei zile de lupte grele, Jukov îi împinge înapoi peste rîu, în urma unui contraatac cu tancuri. Apoi ocupă o parte din țărmul estic și își începe marea diversiune – ceea ce Armata Roșie numea maskirovka. În timp ce Jukov pregătea în secret o ofensivă majoră, soldații săi lăsau impresia că pregătesc o linie defensivă statică. Sunt trimise mesaje prost codificate, în care se cer tot mai multe materiale pentru cazemate; difuzoarele emit sunete de compactoare, fluturași cu titlul Ce trebuie să ştie soldatul sovietic despre apărare erau distribuiți în cantități uriașe pentru ca unii să cadă în mîinile inamicului. În acest timp, Jukov aducea în timpul nopţii tancuri pentru întăriri. Iar șoferii săi de camion erau epuizați transportînd rezerve de muniţie pentru ofensivă pe drumurile îngrozitoare dintre front și capătul de cale ferată.

La 23 iulie, japonezii atacă în forță, însă nu reușesc să spargă linia sovietică. Propriile probleme de aprovizionare îi sileau să mai aştepte o vreme înainte să fie gata să lanseze un al treilea atac. Însă nici nu bănuiau că forțele lui Jukov ajunseseră la 58 000 de oameni, la care se adăugau aproape 500 de tancuri şi 250 de avioane.

La ora 5.45 în dimineaţa zilei de duminică, 20 august, Jukov lansează atacul-surpriză, întîi cu un bombardament de artilerie de trei ore, apoi cu tancuri și avioane, dar şi cu infanterie şi cavalerie. Căldura era teribilă. La temperaturi de peste 40 de grade Celsius, mitralierele şi tunurile se blocau mereu, iar praful şi fumul exploziilor întunecau cîmpul de luptă.

În timp ce infanteria sovietică, ce includea trei divizii de infanterie şi o brigadă de paraşutiști, lupta din greu în centru, ținînd piept majorității forțelor japoneze, Jukov trimite trei brigăzi blindate şi o divizie de cavalerie mongolă din spate, într-o manevră de învăluire. Printre tancurile sale, care traversau în viteză un afluent al rîului Halhin Gol, se numărau modele T-26, folosite în Războiul Civil Spaniol în sprijinul republicanilor, și prototipuri mult mai rapide a ceea ce ulterior avea să devină modelul T-34, cel mai eficient tanc mediu din Al Doilea Război Mondial. Tancurile învechite ale japonezilor nu aveau nicio şansă. Armele lor nu aveau proiectile care să pătrundă prin blindaj.

Infanteria japoneză, cu toate că nu avea arme antitanc eficiente, luptă cu disperare. Locotenentul Sadakaji a fost văzut atacînd un tanc cu sabia de samurai ridicată, pînă cînd a fost doborît. Soldații japonezi au continuat să lupte din tranşeele lor, făcînd multe victime în rîndurile atacatorilor, care, uneori, au adus tancuri aruncătoare de flăcări ca să le facă față. Jukov rămîne indiferent la propriile pierderi. Cînd comandantul-şef al Frontului Trans-Baikal, care venise să vadă cursul bătăliei, sugerează că ar trebui să oprească pentru moment ofensiva, Jukov l-a expediat rapid pe superiorul său. Dacă oprea atacul și apoi îl relua, susținea el, pierderile sovieticilor ar fi fost de zece ori mai mari «din cauza ezitării noastre».

În ciuda hotărîrii japonezilor de a nu se preda, tacticile şi armamentul învechit ale Armatei Kwantung au dus la o înfrîngere umilitoare. Forțele lui Komatsubara sunt încercuite și distruse aproape complet într-un masacru prelungit, soldat cu 61 000 de victime. Armata Roșie are 7 974 de morţi şi 15 251 de răniți. În dimineața zilei de 31 august, bătălia se încheia. Pe durata acesteia, la Moscova se semna pactul nazisto-sovietic, iar la finalul ei soldaţii germani se mobilizau la frontierele poloneze, gata să înceapă războiul în Europa. Ciocnirile izolate au continuat pînă la jumătatea lui septembrie, însă Stalin, avînd în vedere situația la nivel mondial, decide că era mai prudent să accepte cererile japonezilor de încetare a focului.

Jukov, care venise la Moscova cu teama că va fi arestat, revine acolo pentru a primi din mîinile lui Stalin steaua de aur de Erou al Uniunii Sovietice. Prima sa victorie, un moment strălucit într-o perioadă teribilă pentru Armata Roșie, are rezultate răsunătoare. Japonezii sunt zguduiți de acea înfrîngere neaşteptată, în timp ce inamicii lor chinezi, atît naţionalişti, cît şi comunişti, prind curaj. La Tokio, facţiunea «loveşte în nord», care dorea război împotriva Uniunii Sovietice, primește o lovitură importantă.”

Am reprodus acest lung pasaj din mai multe motive:

Pentru că demonstrează pe viu uimitorul talent al lui Beevor, talentul care definește o altă capodoperă a istoricului, Stalingrad, de a face din Istorie mare proză. Întîmplarea cu Jukov venit la Moscova cu teama de a fi arestat și întors din Orient ca un erou, ține de capacitatea Istoriei de a se juca orb cu destinele. Dacă ar fi pierdut în Orient, Jukov ar fi sfîrșit prin a fi arestat. Cum însă a cîștigat, are deschis drumul pentru destinul legendar de Mareșal în Războiul ruso-german care avea să înceapă peste doi ani.
Pentru că semnalează rolul unui fapt aparent minor în desfășurarea unui Eveniment. Eșecul din Asia aduce cu sine un soi de armistițiu între Uniunea Sovietică și Japonia în timpul celui de-al doilea Război, care-i dă lui Stalin forța de a se concentra doar asupra confruntării pe frontul de Vest, cu Germania.
Însă principalul motiv pentru care am reprodus pe larg pasajul stă în apariția în text a unui cuvînt Maskirovka.
Potrivit Dicționarelor, Maskirovka înseamnă „Diversiunea militară rusă care constă în principal în camuflarea intențiilor”.
Din cîte se vede din pasajul luat din Beevor, Jukov a pus în practică Maskirovka. A desfășurat o vastă acțiune de înșelare a japonezilor că se va apăra, în timp ce în realitate el pregătea o ofensivă.

Înșelătorii de acest fel au folosit și Aliații în cel de-al Doilea Război Mondial. Operațiunea Bodyguard, ordonată de Churchill, a constat în intoxicarea aliaților lui Hitler, inclusiv a oamenilor Londrei, precum Iuliu Maniu, cu fake news-ul unei debarcări în Balcani. Asta pentru a putea pregăti în voie Debarcarea în Normandia. Din cîte se vede Jukov nu se mulțumește cu trucul intoxicării. El chiar desfășoară o operațiune militară falsă, costisitoare, angajînd oameni și armament. E ca și cum Operațiunea Bodyguard ar fi cuprins și o pregătire militară a Debarcării în Balcani.

O Maskirovka de geniu a fost folosită de Armata Roșie la Stalingrad. Săptămîni în șir s-a creat nemților și lumii iluzia că obiectivul rușilor e apărarea cu orice preț a Stalingradului, astfel încît nemții să nu treacă Volga, în timp ce ei pregăteau de zor Operațiunea Uranus, prin care la 19 noiembrie și la 20 noiembrie 1942 au fost declanșate din două puncte depărtate – de la cotul Donului și de la sud de Stalingrad , din stepa Calmucă, – la zeci de kilometri distanță în spatele nemților urma să fie spart frontul în două locuri pentru ca printr-o ofensivă de proporții rușii să prindă Armata a șasea ca într-un clește închis la Kalaci.

Maskirovka a reușit.
Trași pe sforă pe apărarea fiecărui metru de pămînt la Stalingrad, nemții s-au concentrat total asupra ajungerii la Volga, a cărei apă se vedea deja la cîteva sute de metri. Întreagă linie de pe Don, din spatele frontului a fost neglijată. Armata română a primit misiunea de a face de pază pe Don și nu de contracara o eventuală ofensivă, un fel de a ține locul nemților, duși cu toții la Stalingrad. Rezultatul Maskirovkăi se știe. Se numește dezastrul Armatei Germane de la Stalingrad.
Rușii au făcut din Maskirovka o veritabilă armă. Încă din 1904 Armata Imperială Rusă avea o școală militară pentru pregătirea în arta diversiunii.

Trecînd în revistă operațiunile Armatei Ruse în capturarea Crimeii, Paul Richard Huad scrie sub titlul „Maskirovka’ Is Russian Secret War. Sneaky tactics are an old Russian tradition” (Maskirovka e Războiul Secret al Rusiei. Tacticile viclene sînt o veche tradiție în Rusia) din ediția din 26 august 2014 a site-ului War is Boring:

„Istoricii și analiștii militari spun că Maskirovka – înșelătoria rusească – a fost stabilită pentru prima dată în Armata Roșie Sovietică, dar pe care o mențin actualele forțe armate ruse. Principalele caracteristici ale Maskirovka sunt dezmințirea plauzibilă, ascunderea forțelor, dezinformarea și momelile.

Unele sau toate aceste tactici ar putea apărea simultan ca parte a unei strategii mai mari de negare și înșelăciune, și anume de a semăna confuzie și de a răspîndi frustrarea în rîndul unui inamic prin negarea informațiilor exacte ale adversarului, potrivit unui studiu din 1988 în Air and Space Power Journal.

De asemenea, dacă rușii folosesc în prezent Maskirovka, nu este pentru prima dată. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii i-au păcălit pe germani cu tactici variind de la construirea de arme în ateliere de reparații auto în loc de fabrici mari – pînă la mascarea numărului real de trupe din cîmp prin momeli.

«Ideea centrală a Maskirovkăi este de a împiedica un adversar să descopere intențiile Rusiei, înșelîndu-l cu privire la natura, amploarea și calendarul unei operațiuni», a scris James Hansen în Soviet Deception in the Cuban Missile Crisis: Learning from the Past, o analiză istorică pe care a pregătit-o pentru Agenția Centrală de Informații.”

Să ne întoarcem la așa-zisul eșec al Rușilor de a cuceri Kievul. Să fi vrut Putin să cucerească Kievul, întreaga Ucraină și chiar întreaga Europă de Est, dar, eșuînd lamentabil, s-au resemnat să cucerească doar Donbasul, așa cum zic automat, ca și cum ar repeta un mesaj obligatoriu toți cei care comentează Operațiunea din Donbas? Eu am susținut și continui să susțin că așa-zisa luare a Kievului a fost o Maskirovka. În timp ce ucrainenii, occidentalii, lumea întreagă s-a concentrat pe Operațiunea Kiev, unde , după părerea mea, rușii au fost prea slabi ca să nu cred că au fost doar de operetă, adevăratele forțe rusești s-au concentrat în Sudul Ucrainei. Și astfel în timp ce întreaga planetă aștepta cu sufletul la gură asaltul asupra Kievului, răsturnarea regimului Zelenski, rușii cucereau încetul cu încetul, potrivit principiului rusesc al compresorului rulant, și rusificau masiv 20 la sută din teritoriul ucrainean.

Tot mai multe ziare occidentale sînt surprinse de schimbarea la față a Armatei Ruse în Donbas.
Au dispărut convorbirile telefonice între militari care dezvăluiau cît de prost stau.
Au dispărut dezertările, indisciplina, brambureala, caracteristicile Armatei Ruse de lîngă Kiev.

Să se fi perfecționat Armata Rusă din greșeli?
Nu cred.
Aceasta e Armata Rusă, cea de acum. În cazul Kiev s-a manifestat Maskirovka.
Teatrul unei intenții care trebuie să ascundă adevărata intenție:
Cucerirea și rusificarea Donbasului.