Iodura de potasiu și efectele ei asupra unui atac nuclear

Dintre cele 195 de țări existente, doar 9 au arsenal nuclear, iar primele două sunt SUA și Rusia, care dețin 92 la sută din acesta. Sunt peste 14.500 de focoase nucleare la ora actuală în lume, iar Rusia și SUA dețin aproximativ 13.350

Autoritățile române, prin Ministerul Sănătății, au transmis un comunicat prin care asigură populația că statul va livra iodura de potasiu imediat, în eventualitatea producerii unui incident sau a unui atac nuclear, prin Direcțiile de Sănătate Publică aflate în capitalele de județ.
În cazul unui incident nuclear, medicamentul trebuie luat chiar înainte sau imediat după expunerea la iod radioactiv. Poate fi luat de la 3 până la 4 ore, chiar 6 ore mai târziu, dar nu va fi la fel de eficient, potrivit Departamentului de Sănătate din New York.

Câteva detalii despre iodura de potasiu

Iodura de potasiu (KI) este un compus chimic cristalin, asemănător ca aspect cu sarea de bucătărie. Se obține industrial prin reacția între hidroxidul de potasiu (KOH) și iodul neradioactiv. În anul 1820, Jean-Francois Coindet a folosit în premieră iodul în medicină, sub formă de tinctură de iod și iodură de potasiu, pentru a combate gușa endemică, după ce a constatat că remediile tradiționale contra gușii recomandau cenușa de alge, un produs bogat în iod.

Glanda tiroidă este dependentă de iod pentru a sintetiza hormonii tiroidieni, esențiali pentru metabolismul organismului și dezvoltarea creierului. Descoperirea bombei nucleare și folosirea energiei atomice atât în domeniul militar (arsenal de dispozitive radioactive, alimentare submarine etc.), cât și civil (construcția unor centrale atomo-electrice, reactoare nucleare, medicină, industrie) a dus la creșterea riscului de emisii de iod radioactiv, dar și alte elemente radioactive.

Radioactivitatea este un fenomen natural

Corpul nostru primește o doză de radiații ionizante în fiecare zi, de la Pământ și din spațiu. Cea mai cunoscută aplicație a materialului radioactiv este, probabil, producția de energie electrică în centralele nucleare. Dar medicina și sectorul industrial utilizează materiale radioactive și radiații ionizante, de exemplu pentru radioterapie, izotopi medicali, sterilizarea alimentelor, cercetare sau pentru măsurarea sudurilor în sectorul construcțiilor. Șansa unui accident grav într-o centrală nucleară este mică, dar nu inexistentă, mai ales în contextul actual. Într-un astfel de accident poate exista material radioactiv eliberat în aer, în apă sau pe sol. Nu putem sesiza cu simțurile noastre prezența radioactivității în mediu. Se poate detecta numai cu echipamente de măsurare specifice.
În cazul eliberării de substanțe radioactive, există șansa de contaminare sau iradiere. Contaminare: radioactivitate prin contactul cu materialele radioactive, cum este cea internă (încorporare în organism) – când substanțele radioactive au fost ingerate în organism prin aer inhalat, prin consumul de alimente contaminate sau prin consumul de apă contaminată. Iar cea externă – când substanțele radioactive întră în contact cu pielea, părul sau hainele (aer, ploaie, contact cu produse contaminate). Iradiere: radiații din surse radioactive la distanță, fără contact fizic direct.

Semnele specifice acute (vărsături, arsuri, căderea masivă a părului, scăderea numărului de globule din sânge etc.) apar numai după o expunere masivă la substanțe radioactive și într-un anumit interval de timp, de la câteva minute, până la câteva săptămâni, în funcție de doza de radiație. O astfel de expunere intensă este de așteptat doar în rândul persoanelor prezente la locul accidentului nuclear și, eventual, în rândul primelor echipe de intervenție.
Riscurile pentru populație în caz de accident nuclear sunt în principal riscuri pe termen mediu și lung (cancer și anomalii genetice). Riscul de complicații crește în funcție de doza de expunere la radiații. Din cauza acestui risc, Guvernul și operatorii centralelor nucleare monitorizează zilnic nivelurile de radiații și lucrează împreună pentru a reduce riscul la minimum.

Radiațiile pot afecta fertilitatea și pot produce anomalii genetice în celulele germinale (ovule, spermatozoizi), care afectează generațiile viitoare, însă medicii atrag atenția și asupra afectărilor oculare, altor forme de cancer, tulburărilor psihologice sau mentale survenite după accidente nucleare.
În cazurile extreme, o doză mare de radiații într-un interval scurt de timp va provoca arsuri tisulare și moartea în câteva zile sau chiar ore. Administrarea se face doar la indicația autorităților care pot semnala pericolul radioactiv.

Deși organismul nostru nu produce iod, are nevoie de el. Îl procură din alimente sau suplimente și îl colectează și stochează în glanda tiroidă pentru sinteza de hormoni. Sarea iodată este o sursă importantă de iod, dar și alte alimente, precum algele marine sau crustaceele.

Cu cât ești mai tânăr, cu atât este mai important să te protejezi de contaminarea cu iod radioactiv. De aceea, tabletele de iod vor fi acordate cu prioritate copiilor și femeilor însărcinate (pentru a-și proteja bebelușul nenăscut). Copiii (incluzând și pe cei alăptați) sunt cei mai sensibili la acest tip de radiație și prezintă cel mai mare risc de contaminare. În cazul copiilor nou-născuți, se recomandă stabilirea dozei de către medic și urmărirea funcției tiroidiene. Persoanele tinere (între 18 și 40 de ani) sunt mai puțin sensibile la acest tip de radiație față de copii. Doza depinde de vârsta și de greutatea corporală. Femeile însărcinate reprezintă o categorie de risc, deoarece iodul radioactiv poate traversa placenta și poate afecta fetusul în dezvoltare. Li se recomandă o singură doză de KI, stabilită de către medic. Adulților cu vârsta de peste 40 de ani nu li se recomandă administrarea de KI, deoarece riscul de a dezvolta cancer tiroidian este redus la această categorie de vârstă și riscul de reacții adverse este mai mare. Excepție fac situațiile în care autoritățile oficiale anunță un nivel ridicat de radiație sau persoanele din această categorie fac parte din echipaje de intervenție cu expunere mare la radiație.

Comprimatele KI, dacă sunt luate în doza și timpul adecvate, în maximum 3 ore de la incident, blochează glanda tiroidă, prevenind absorbția iodului radioactiv. Orice iod radioactiv introdus în corp după consumul de KI va fi îndepărtat rapid din organism. O oarecare utilitate o are și administrarea iodului în interval de 3-6 ore după incident. În funcție de vârstă, trebuie să iei o doză diferită. Nu se recomandă mai mult de două comprimate de 65 de miligrame de iodură de potasiu, în doză unică, la adulți, gravide sau femei care alăptează. Ele îți vor proteja glanda tiroidă timp de aproximativ 48 de ore. Copiii vor lua doze mai mici, în funcție de vârstă. Copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani: 1 comprimat. Copii cu vârstă cuprinsă între 1 lună și 3 ani: 1/2 de comprimat. Nou-născuții și copiii mai mici de o lună: 1/4 de comprimat. Doza recomandată nu trebuie depășită. Poți mai întâi să dizolvi tabletele de iod într-o cantitate mică de apă și, apoi, să le adaugi unei băuturi mai mari (lapte, suc). Administrarea se face doar la indicația autorităților care pot semnala pericolul radioactiv. Dacă nivelul radioactiv persistă ridicat, se poate repeta doza, exclusiv la indicația medicului sau autorităților competente.

Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva”, din Iași