Ioana Tufaru, clipe de groază! Fiica Andei Călugăreanu a ajuns de urgență cu fiul său la spital!

de: Cezar Bulgaru
13:53, 02 mai 2023

Ioana Tufaru trece prin momente grele, fiind internată cu fiul său în spital, de câteva zile. Deși totul părea că merge bine în viața Ioanei Tufaru, se pare că de câteva zile încoace, aceasta plânge, este speriată și se roagă pentru fiul său.

Acesta nu s-a simțit deloc bine în una dintre serile trecute, motiv pentru care, Ioana Tufaru a decis să apeleze de urgență la 112.

Fiica Andei Călugăreanu a ajuns de urgență cu fiul său la spital!

Deja au trecut câteva zile, iar Ioana Tufaru și fiul său sunt încă internați, pentru ca Luca să se afle sub supravegherea medicilor. Se pare că aceștia au aflat și cauza pentru care cel mic nu se simțea deloc bine, fiind diagnosticat cu enterocolită, ceea ce îl făcea pe cel mic să aibă febră mare, vărsături și dureri de stomac.

”Suntem internați. Am ajuns la spital azi noapte (într-una dintre nopțile trecute, n.red.). Luca s-a îmbolnăvit tare rău. A făcut o enterocolită foarte urâtă. Avea febră mare, avea vărsături continuu și scaune moi. Nu mai zic de durerile de burtă, sărmanul se simțea tare rău. Am chemat salvarea acasă”, a declarat Ioana Tufaru.

În prezent, fiul acesteia se simte mult mai bine în comparație cu ziua în care aceasta a hotărât că este momentul să cheme salvarea. Astfel, Luca se află sub tratament și urmează un regim alimentar potrivit.

”Acum e ceva mai binișor, dar tot îl doare burtica! Mănâncă de regim aici, la spital, și medicamentație, perfuzii și antibiotic la 12 ore… Nu știm de la ce a făcut enterocolita asta așa urâtă. Poate a mâncat ceva ce nu i-a priit. Altă cauză nu știu care ar putea fi. Dar nu știu ce să fi mâncat copilul care să nu îi cadă bine”, a adăugat aceasta.

Cu toate acestea,  Ioana Tufaru  nu a scăpat de sperietura pe care a avut-o cu cel mic, motiv pentru care nici nu se poate opri din plâns, doar gândindu-se la faptul că Luca trebuie să suporte dureri, stări de rău, injecții și perfuzii.

”Eu m-am panicat foarte tare. Am plâns pentru că nu știam ce are, de e așa. Eu nu prea am avut probleme cu el până acum, mai ales probleme de genul acesta! M-am panicat foarte tare, mi-era foarte milă de el, că e mic și suferă atât de mult. Am plâns și plâng și aici la spital că îl doare și plânge când i se fac injecțiile. Unele sunt intravenos! Dar am încredere în medicii de aici care sunt foarte buni și mă rog sa ajungem cat mai repede sănătoși acasă”, a mai spus aceasta.

Ioana Tufaru se descurcă foarte greu cu banii

Ioana Tufaru are ajutor social și mai câștigă bani din drepturi de autor, însă suma totală care se adună lună de lună este extrem de mică pentru nevoile ei și ale familiei sale.Ioana Tufaru se află într-o situație financiară delicată, fără loc de munca stabil, un copil de crescut și un bărbat bolnav.

Fiica regretatei Anda Călugăreanu, are o situație financiară foarte grea și trebuie să își întrețină copilul. Cu toate astea, fiica Andei Călugăreanu amână căutarea unui loc de muncă stabil și preferă să trăiască din ajutor social.

„Nu, nu am un loc de muncă stabil și deocamdată nici nu caut!’, a declarat Ioana Tufaru. La un moment dat, aceasta avea un rol mic într-o piesă la Teatrul Evreiesc, însă din cauza pandemiei nu a mai putut urca pe scenă. „Teoretic, da, sunt încă acolo, doar că nu putem juca pentru că nu avem voie… suntem prea mulți pe scenă!”, a spus fiica regretatei Anda Călugăreanu.