Ioana Stana Ionescu, dezvăluiri emoționante: „Asta îmi doresc cel mai mult”
În toamna anului trecut, Ileana Stana Ionescu s-a retras de pe scena Teatrului Naţional, după 60 de ani de activitate. Acum, actriţa şi soţul ei, actorul Andrei Ionescu, s-au mutat şi din Capitala aglomerată, unde locuiau cu chirie, într-o casă din apropierea Bucureştiului. În vârstă de 82 de ani, leana Stana Ionescu a decis că este momentul să-și încheie cariera. Celebra actriță a decis să își petreacă tot timpul alături de soțul său și să se bucure împreună de ce le oferă în continuare viața.
“Ce să fac, e structura mea, probabil că sunt înzestrată de Creator cu multă forţă. Şi sper să mai am câţiva ani ca să pot să mă comport aproape la fel. N-am niciun secret, este natura mea destul de robustă şi iubesc aşa de mult teatrul încât nu am niciun fel de strângere de inimă când începe spectacolul. Asta îmi doresc cel mai mult, să fiu sănătoasă, să fiu alături de soţul meu, cu care m-am înţeles toată viaţa foarte bine şi doresc să ne bucurăm împreună şi să trăim tot aşa de fericiţi ca până acum”, declara Ileana Stana Ionescu.
Se pare că, lucrurile nu stau așa cum cei doi și-au imaginat
Celebrul cuplu de actori a întâmpinat mai multe probleme de când și-au cumpărat casa. În urmă cu trei ani, când au devenit proprietarii vilei din Pipera, au ciocnit un pahar de şampanie alături de cei dragi. Nu se gândeau însă că se vor confrunta cu un munte de necazuri.
”Am avut trei echipe de constructori. Au furat şi au plecat. Am plătit peste 4.000 de euro pentru termopane şi uşi, însă nu au pus nici o şipcă. Au luat banii şi au plecat. Au venit alţii pentru care am făcut altă plată. Al doilea mi-a câştigat încrederea, i-am dat banii fără chitanţă! Mi-a spus ”Vă fac casa, cum o să o fac pe a mea”. Pe a lui a terminat-o, pe a mea nu!
Au plecat şi ei când eram la copiii noştri în SUA. Ne-au lăsat baltă cu treaba. Când plouă, ne curge apa în casă. Acum a venit o altă echipă de constructori ca să rezolve problema. S-au uitat. O să monteze o schelă, ca să putem face o treabă serioasă cu ei. Într-o săptămână-două, poate vor termina. O să plătim, sperăm să nu fie o sumă aşa de mare. Până şi lumina am plătit-o de două ori. Am plătit mai întâi unei firme care a intrat în insolvenţă. Ne-a spus să plătim totul o dată că e mai ieftin. Şi iar am plătit suma respectivă pentru a avea electricitate”, a declarat Andrei Ionescu în urmă cu ceva timp.