Ioana Ginghină și logodnicul, lună de miere înainte de nuntă. Ce destinații au ales viitorii miri

de: BZI.ro
18:40, 03 apr. 2022

La 44 de ani, Ioana Ginghină iubește ca o adolescentă. Actrița a trecut prin două divorțuri, însă nu se teme să își pună, din nou, pirostriile, lucru ce se va întâmplat cât de curând. După separarea de tatăl fiicei sale, vedeta și-a găsit alinarea în brațele lui Cristi Pitulice, devenind imediat un cuplu.

S-au văzut, s-au plăcut, iar acum se pregătesc de nuntă. Încă din anul 2020, afaceristul a cerut-o de soție pe Ioana Ginghină, primid drept răspuns un mare ”DA”, însă nici până astăzi, deși locuiesc împreună și se comportă ca o adevărată familie, nu au ajuns să fie una cu acte.

Ioana Ginghină și logodnicul, lună de miere în Italia

Nunta, a tot spus vedeta, ar trebui să aibă loc anul acesta, însă nimic nu este sigur ori stabilit. Până atunci, pentru că nici evenimentul nu va fi unul cum se spune la carte, Ioana și Cristi au decis să facă lucrurile pe dos.

Chiar dacă nu s-au căsătorit, acum se pregătesc să plece într-o vacanță pe care o consideră o lună de miere în avans, de care au mare nevoie.

În două săptămâni, amorezii vor zbura spre Italia, acolo unde vor vizita două mari și romantice orașe. Din dorința de a avea parte de mai multă intimidate, dar și pentru că Ioana Ginghină simțea nevoia să ”evadeze” într-un cadru însorit, ca de poveste, în scurt timp, se vor bucura de farmecul italienesc din Pisa și Florența.

”Plec, în sfârșit, în vacanță, în Italia, la Pisa și la Florența, doar eu cu iubitul meu. În două săptămâni plecăm, de abia aștept! O să fie ca o lună de miere romantică, în avans. Îmi doream de mult să plecăm numai noi doi undeva, departe. Pe romantic așa”, a declarat Ioana Ginghină.

Cât timp ea și viitorul soț vor fi peste graniță, bucurându-se de clipe în doi, fiica actriței, Ruxi, va rămâne în grija tatălui, ea locuind mereu alături de mama sa și de Cristi Pitulice .

„I-am zis și lui Ruxi, că ea stă cu noi, tot timpul:  « Fată dragă, mai lasă-mă și pe mine să stau singură cu omul ăsta! »  Ea o să stea la tatăl ei cât suntem noi plecați”, a mai dezvăluit actrița.