Ioan Holender și Sever Voinescu la Opera Iași

de: Redacția BZI
08:50, 08 nov. 2024

Opera Națională Română din Iași organizează astăzi o conferință extraordinară, susținută de Ioan Holender și Sever Voinescu. Intitulat „Scena și culisele. Ieri și azi”, evenimentul va avea loc în Sala Mare, cu începere de la ora 18:30.

Născut la Timișoara, muzicianul Ioan Holender a fost cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, la cârma căreia s-a aflat mai bine de 18 ani, între 1992 și 2010.

Licențiat în Drept, fostul deputat Sever Voinescu este jurnalist, analist politic, diplomat și are o prezență remarcabilă în spațiul cultural românesc.

Ioan Holender și Sever Voinescu vor oferi o incursiune în fascinanta lume a muzicii, cu detalii din spatele cortinei și secrete ale scenei în prim-plan.