Investițiile – un secret bine păstrat

de: Sorin Rosca Stanescu
10:00, 26 ian. 2021

Am căutat ore în șir pe toate site-urile disponibile o informație pe care o socotesc deosebit de importantă. Care va fi procentul și, respectiv, valoarea investițiilor pe care Guvernul le preconizează pentru acest an? Această informație ar trebui să fie disponibilă. Cu atât mai mult cu cât astăzi bugetul urmează să fie prezentat în CSAT, după care ajunge în Parlament. Observ însă cu stupoare că această cifră a investițiilor este ținută la secret. Să dea Dumnezeu să mă înșel.

În general, pentru un stat aflat în pozița României, volumul și orientarea investițiilor sunt esențiale. Este cu neputință să reducem decalajul față de celelalte state UE, dacă nu facem investiții substanțiale și inteligent orientate în domenii care pot aduce plusvaloare. Este, din această perspectivă, cel mai important indicator despre care trebuie să vorbim. Mai important chiar decât indicatoarele din domeniul social, cum sunt pensiile, salariul minim sau alocațiile de stat pentru copii.

Florin Cîțu ne tot amenință de câteva zile că volumul investițiilor ar putea să fie surpriza anului. Și că totul depinde de banii europeni.Dar în ce constă „surpriza anului”? Ce procent din Produsul Intern Brut va merge în investiții? Care sunt cifrele absolute? Câți bani europeni vom atrage în 2021? Și câți din aceștia merg în investiții? Care este aportul nostru, dincolo de banii europeni? Până una alta, misterul este absolut. Oare de ce?

Pentru un stat aflat în poziția României și cu atât mai mult acum, când trebuie să contracarăm o criză economică, este obligatoriu să alocăm în domeniul investițiilor cel puțin 10% din Produsul Intern Brut. Acest procent înseamnă un sacrificiu, dar poate fi realizat prin efort propriu. Dincolo de aportul Uniunii Europene, care trebuie să se materializeze din promisiuni și angajamente în sume reale și consistente, ce urmează să fie absorbite de economia României în cea mai mare parte tot în domeniul investițiilor.

Tăcerea lui Florin Cîțu, lipsa oricăror precizări, pe care premierul are datoria să le facă și nu le face, referitoare la acest domeniu, este rău prevestitoare. Dar peste câteva zile ne vom lămuri. Secretul nu va mai putea fi păstrat. „Surpriza” va deveni vizibilă. Vom vedea cum sunt repartizate cheltuielile în 2021. Cât va merge la Învățământ? Vom ajunge la 6% din Produsul Intern Brut, așa cum prevede legea? Sau din nou legea va fi încălcată? Cât va merge la Sănătate în vremuri de pandemie? Vom construi în fine spitale? Le vom dota cu ce este necesar? Sau vom rămâne în continuare în același stadiu? Câți bani se vor duce în infrastructură rutieră, feroviară, navală și aeriană? Câți bani vor merge în digitalizarea despre care se tot vorbește de ani de zile? Câți bani vor fi alocați pentru a le aduce gaze românilor în casele lor și apă la robinet? Și wc-uri în casă și nu în curte?

Orice criză este în același timp și o oportunitate. Dar cu o singură condiție. Să știi să profiți de oportunități. Iar ca să știi să profiți, trebuie să ai curaj, să fii priceput și responsabil. Eu chiar dacă mă uit cu lupa, nu descopăr aceste calități în ceea ce-l privește pe premierul Florin Cîțu. Sau, mai pe șleau vorbind, în Guvernul pe care acesta îl conduce. Sau poate îl conduce Klaus Iohannis, de la Cotroceni?