Investiţie record a UAIC într-o clădire spectaculoasă

de: BZI.ro
09:14, 13 feb. 2020

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi demarează, lucrările efective de reabilitare, modernizare şi racordare la utilităţi a Observatorului Astronomic. Prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) (care asigura 75 la sută din bani – n.r.) şi 25 la sută din fondurile Universităţii „Cuza”, peste un două milioane de euro vor fi investiţi în acest obiectiv– clădire de patrimoniu.

„Aprobarea finanțării pentru reabilitarea Observatorului Astronomic ne bucură în mod deosebit, întrucât este o prioritate de investiții importantă pentru Universitatea noastră. Observatorul Astronomic al UAIC este unica unitate de observare a spațiului din județul Iași, iar revitalizarea acestui obiectiv va crea valoare atât pentru specialiștii din cadrul Centrului de Cercetare Atmosferică și Astronomică pentru Securitate Spațială, cât și pentru publicul amator de astronomie, care va avea acces ocazional la terasa de vizitare a cerului și sala lunetei, cu prilejul evenimentelor astronomice importante (apariții de comete, conjuncții de planete, ploi de meteoriți, eclipse, etc)”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Prin lucrările de consolidare și refuncționalizare se urmărește restaurarea imobilului în integralitatea sa cu păstrarea funcțiunii inițiale de cercetare atmosferică și spațială, amenajarea fostei locuințe prin integrarea sa în funcționalul unei instituții de cercetare, precum și realizarea unor spații de laboratoare care vor găzdui echipamente laser și de cercetare astronomică dintre cele mai avansate pe plan mondial. Proiectul de reabilitare urmărește atingerea a 5 puncte de interes:

  • restaurarea imobilului de patrimoniu și aducerea sa la o imagine anterioară cunoscută, considerată de valoare;
    adaptarea imobilului la cerințele utilizării de către persoanele cu dizabilități;
    adaptarea imobilului la cerințele de securitate la incendiu specifice, conform normelor în vigoare;
    refuncționalizarea imobilului pentru acomodarea unor laboratoare de cercetare a spațiului cosmic și a atmosferei;
    crearea posibilității accesării parțiale a imobilului de către publicul ieșean în timpul unor evenimente astronomice importante.

”Intervenţia asupra Observatorului Astronomic din Iaşi va fi una majoră şi va presupune reabilitarea finisajelor interioare şi exterioare. De asemenea, fiind clădire de patrimoniu, finisajele aflate în stare bună de conservare vor fi minuţios restaurate pentru că imobilul să revină la strălucirea iniţială. Observatorul va fi dotat cu echipamente performanţe de cercetare laser şi de observare astronomică, care nu vor modifica în niciun fel compartimentarea originală a clădirii”, a declarat ministrul Ion Ştefan.