Investiție nouă în cel mai mare cimitir din zona Moldovei. „Eternitatea” va ajunge muzeu în aer liber
Primăria extinde Cimitirul „Eternitatea”. Proiectul va fi avizat în aceste zile, investiția fiind de câteva sute de mii de lei. Municipalitatea așteaptă un semn și de la Ministerul Culturii, pentru a transforma cimitirul în muzeu în aer liber
Investiție nouă în Cimitirul Eternitatea din municipiul Iași. Autoritatea locală a demarat un proiect legat de împrejmuirea cimitirului. Valoarea investiției este de peste 235 de mii de lei, proiectul urmând a fi discutat și avizat de plenul Consiliului Local pe 30 aprilie. Proiectul prevede înființarea unor locuri noi de înhumare, conform documentației ce va fi aprobată de aleșii locali. „Cimitirul «Eternitatea» a fot înființat în anul 1868 la inițiativa lui Scarlat Pastia, filantrop și primar al Iașului. A fost amenajat la periferia orașului, pe terenul numit la Via lui Enachi Dragoș, pe cel mai înalt podiș al Tătărașului. Deși terenul a fost donat în 1868, primele înhumări au fost realizate după 1876. Inginerii N. Papadopol și A. Bogos au parcelat terenul și au stabilit planul având în centru Biserica de la care pornesc radial toate aleile. În prezent, cimitirul se întinde pe o suprafață de 24 de hectare”, se arată în proiectul de hotărâre.
În cimitir sunt 34 de monumente istorice.
„Având în vedere necesitatea extinderii în vederea creării unor locuri noi de înhumare, este necesară execuția unei împrejmuiri care să delimiteze suprafețele. Împrejmuirea se va realiza din panouri de tablă zincată de 2 metri înălțime, montată pe un soclu de beton armat cu înălțimea de 0,30 metri și 0,30 metri lățime. Lungimea împrejmuirii este de 504 metri liniari”, se mai arată în proiectul de hotărâre emis de municipalitate.
Se reface un monument istoric din cimitir
Municipalitatea va aloca însă alți 290 de mii de lei pentru refacerea aleii ce duce spre Monumentul Eroilor de la 1916 din interiorul cimitirului. Totul ține de parcela unde sunt îngropați soldații țărilor beligerante, aleea fiind într-un stadiu avansat de degradare.
„În parcela alocată eroilor din Primul Război Mondial sunt înhumați 8.873 eroi cunoscuți, 2.352 de eroi necunoscuți, 178 de eroi necunoscuți din satul Goruni, comuna Tomești, 16 eroi francezi și 580 de prizonieri de alte naționalități. La 12 septembrie 1919 a fost publicat decretul-lege pentru înființarea Societății Mormintelor Eroilor Căzuți în Război. Morții din război sunt configurați așadar drept morți ai națiunii, iar comemorarea acestora devine o obligație a statului. În aprilie 1920, prin publicarea decretului-lege pentru instituirea zilei eroilor, s-a organizat modelul de comemorare a celor căzuți. S-a stabilit ca în fiecare an, de sărbătoarea Înălțării Domnului, să se omagieze Ziua Eroilor”, se arată în proiectul de hotărâre.
În prezent, aleile din incinta Cimitirului Eroilor 1916 se află într-un stadiu avansat de degradare. Este necesară reamenajarea prin betonarea suprafeței de 650 de metri pătrați. Deja a fost elaborată documentația tehnico-economică a proiectului.