Învățătorul din Vaslui care a lovit cu bățul un elev este lăudat de primar: ”Bătaia e ruptă din rai. I-aș strânge mâna”

de: BZI.ro
17:45, 20 ian. 2023

Primarul din comuna Șuletea, Ciprian Tamaș, vine în apărarea învățătorului care și-a bătut cu bățul elevul care nu știa tabla înmulțirii. Edilul spune că i-ar strânge mâna dascălului, metoda de corecție fiind, în opinia sa, una absolut normală.

”Mie mi se pare normal. O metodă de care și unul dintre noi, mai ales generațiile noastre, nu cred că am fost văduviți. N-am trecut prin ele.

Personal, eu am fost la școală la băiețelul meu, e în clasa a șasea, la ședința cu părinții și am spus că sunt total de acord atunci când iese din cadrul normal al activităților școlare, să fie pedepsit cum am fost și eu, la palmă, la fund, să-l tragă de perciuni.

Nu cred că e o tragedie. Personal nici nu-l cunosc pe acest cadru didactic, dar dacă l-aș vedea, i-aș strânge mâna.

Bătaia e ruptă din rai. Poporul român așa a fost învățat, istoria ne-o spune”, a declarat Ciprian Tamaș, primarul din comuna Șuletea, județul Vaslui.

Elev de șapte ani, lovit cu bățul de un învățător din Vaslui

Amintim că un elev de șapte ani ar fi fost bătut la școala din Protopopești, comuna Tăcuta, de învățătorul său. Bărbatul este acum subiectul unei anchete demarate de către Inspectoratul Școlar Județean Vaslui.

Bărbatul de 61 de ani a fost acuzat că ar fi lovit cu bățul peste mâini, un elev în vârstă de șapte ani, pe motiv că nu ar fi știut tabla înmulțirii.

Cazul a ajuns în atenția autorităților după ce părinții minorului ar fi scris, pe rețelele de socializare, ce s-a întâmplat la școală.

„Deocamdată, la școala din Protopopești s-au deplasat doi colegi din cadrul Inspectoratului Școlar și un consilier. Se fac cercetări pentru a se stabili, cu exactitate, ce s-a întâmplat. În funcție de rezultate, se vor lua toate măsurile ce se impun în astfel de cazuri”, a declarat inspectorul general al ISJ Vaslui.

Ancheta este în plină desfășurare.

„Referitor la materialul de presă aparut in spațiul public, cu privire la agresiunea unui elev de catre un cadru didactic, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a dispus efectuarea de verificări cu privire la cele prezentate și, în funcție de rezultatul acestora, dispunerea măsurilor legale”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Mama băiatului spune că metodele profesorului nu mai sunt de actualitate și că ar trebui să își dea demisia.

„Să vă arăt cum arată bietul copil de 7 ani care a fost bătut cu bățul la mânuțe de domnul învățator de la școala Protopopești, comuna Tăcuta pentru ca nu știa tabla înmulțirii.

Acești învățători, profesori, care după atâția ani de la revoluție nu au învățat nimic despre educarea copiilor într-un mod normal. Vrem în școala noastră profesori și învățatori care au răbdare cu copiii.

Acest copil este traumatizat, nu vrea sa meargă la școala de frică. Și mai este si o doamna profesoara de matematică, care jignește copiii.

Cazul unei fetițe care a venit din Germania la școală în Protopopești si pe cafe doamna de matematica a jignit-o foarte tare, i-a vorbit foarte urat și copila a mers acasa plângând. Acești profesori ar trebui sa se retragă singuri din școala”, spune mama băiatului.