Învățământul din municipiul Iași, o temă importantă pentru administrația locală – GALERIE FOTO

de: Andreea Andrei
02:00, 12 iul. 2022

Primarul Mihai Chirica a convocat o întâlnire cu toți directorii de unități de învățământ din municipiul Iași. Acesta a discutat de probleme și reforme pentru ca următorul an școlar să fie mai bun decât cel ce tocmai s-a încheiat, astfel încât învățământul din municipiul Iași să fie la cele mai înalte standarde

În cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte importante pentru o reformă reală a sistemului educațional local. La Palatul Roznovanu au fost prezenți reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Poliției Locale și Inspectoratului Școlar Județean Iași. Învățământul din municipiul Iași, condițiile din școli, precum și programul acestora sunt lucruri importante pentru administrația locală

Învățământul din municipiul Iași discutat cu toți cei implicați

La discuția organizată în Sala “Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, au participat aproximativ 70 de directori de licee, școli generale și grădinițe din municipiul Iași.

Primarul Mihai Chirica a dorit să discute despre consolidări, reparații, modernizări, dotări diverse, construirea de noi săli și terenuri de sport, fluidizarea traficului din zona instituțiilor de învățământ și măsuri de ordine publică.

Un subiect important de discuție a constituit Bazinul Olimpic al Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din zona Grădinari. Edilul Iașului a menționat s-a încercat ca proiectul să fie preluat de primărie, dar în acest caz a apărut o problemă din partea Ministerului Educației.

„Am explicat din nou că, după ce Primăria a încercat să preia proiectul de la Universitatea Tehnică, documentația s-a «împotmolit» la Ministerul Educației, asta de-a lungul mai multor guverne succesive, ceea ce demonstrează că oricât ar fi de bun un ministru, tot reușește cineva să îl blocheze… Am totuși speranța că domnul Sorin Cîmpeanu, unul dintre cei mai competenți miniștri ai Educației de după Revoluție, se va apleca asupra subiectului și va rezolva problema. În rest, din păcate, subiectul a fost excesiv de politizat de diverse persoane care se agață de tot felul de subiecte de interes, fără a face însă nimic util”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Primarul a ținut să puncteze și lucrurile bune din domeniul educațional ieșean

Mihai Chirica a punctat reușitele unităților de învățământ din municipiul Iași și a lăudat rezultatele excelente obținute de elevi la diverse examene, olimpiade și concursuri naționale și internaționale.

„Sprijinită de municipalitate, coordonată de Inspectoratul Școlar și slujită de dascăli competenți și dedicați, Educația este o onorantă carte de vizită pentru orașul nostru, care se mândrește an de an cu rezultatele excelente la Evaluarea Națională și Bacalaureat, dar și la olimpiadele naționale și internaționale, dar și o sursă de dezvoltare economică pentru Capitala Moldovei, care devine tot mai atractivă pentru investitori, dar și pentru tinerii care vor să își întemeieze aici o carieră și o familie” completează edilul Iașului, Mihai Chirica.

Spre finalul discuției primarul a ținut să facă și o promisiune, aceea că nu va omite niciodată educația din planurile primăriei, oricât de scumpe ar fi materialele de construcții și oricât de reduse ar fi fondurile locale.

“Trăim vremuri destul de dificile, în care prețurile lucrărilor și ale utilităților pun presiune pe bugetul local, dar sprijinirea Educației ieșean a fost și rămâne o prioritate fundamentală a Primăriei Municipiului Iași și pentru mine, ca primar. Iată de ce, în limitele legii și ale bugetului, îmi asum să rezolvăm împreună, în timp, toate problemele și nevoile ridicate. Împreună, prin comunicare directă și dialog onest, formăm o echipă pentru performanța Educației ieșene!”, a mai declarat Mihai Chirica.

Învățământul din municipiul Iași rămâne un aspect important pentru administrația locală și se dorește ca an de an să nu mai existe lipsuri, astfel încât educația din Iași să fie la cel mai înalt nivel.