Intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, votată de Parlamentul European cu 505 voturi

de: Bujor Elena Nicoleta
17:35, 08 iul. 2021

Parlamentul European a adoptat, joi, cu 505 voturi pentru, rezoluţia sa referitoare la Raportul anual privind funcţionarea spaţiului Schengen. „A sosit momentul ca România, Bulgaria şi Croaţia să adere la Schengen”, a declarat comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, înainte de votul din plenul legislativului european.

Recent, Comisia Europeană a propus o strategie către un spaţiu Schengen mai puternic şi mai rezilient şi a solicitat Consiliului să ia o decizie cu privire la eliminarea controalelor pentru România, Bulgaria, Croaţia, şi integrarea lor în spaţiul Schengen, potrivit Mediafax.

Pentru ca România şi Bulgaria să intre în spaţiul Schengen este nevoie de aprobarea Consiliului European.

„Luând în calcul numeroasele sale solicitări de aplicare integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România, solicită insistent Consiliului să-şi onoreze angajamentul, să ia imediat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre, maritime şi aeriene şi să permită acestor ţări să se alăture, cu drepturi depline, spaţiului de liberă circulaţie fără controale la frontierele interne.

Parlamentul European este pregătit, atunci când este consultat de Consiliu în conformitate cu articolul 4 din Actul de aderare, să-şi exprime opinia cu privire la aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Croaţia

Consideră că solidaritatea şi responsabilitatea sunt de datoria tuturor şi că viitorul spaţiului Schengen trebuie să fie fără fragmentare”, se arată în raportul prezentat Parlamentului European.

Lucian Bode: România îndeplineşte toate condiţiile pentru aderarea la Schengen

Ministrul de Interne Lucian Bode susţine că România îndeplineşte toate condiţiile pentru aderarea la Schengen şi este încrezător că se vor face paşi concreţi cât mai curând pentru adoptarea deciziei.

Acesta salută rezoluţia votată de Parlamentul European în urma dezbaterilor care au precedat votul şi care au evidenţiat, o dată în plus, sprijinul acestei instituţii şi al Comisiei Europene pentru aderarea României, precum şi a Bulgariei şi Croaţiei, la spaţiul Schengen, solicitând extinderea Schengen cu aceste state.

„Sunt încrezător că vom face paşi concreţi spre adoptarea cât mai curând a deciziei privind aderarea noastră la spaţiul Schengen. România are un rol esenţial în arhitectura de securitate a UE.

Este nevoie de un just echilibru între obligaţiile pe care şi le asumă fiecare stat membru UE şi drepturile de care beneficiază.

După cum bine ştiţi, România îndeplineşte toate condiţiile pentru aderarea la Schengen şi continuă să menţină la cel mai înalt nivel modul de punere în aplicare a legislaţiei Uniunii”, a declarat Lucian Bode, ministrul de Interne.

Potrivit MAI, România şi-a menţinut permanent obiectivul legat de aderarea la spaţiul Schengen şi a reiterat solicitarea de a se parcurge paşi concreţi

Parlamentul European cere din nou admiterea României și Bulgariei în spațiul Schengen

Parlamentul European arată că în 2011 și 2018 a adoptat rezoluții cu o cerere similară.

Rportu îndeamnă insistent Consiliul UE să ia măsuri imediate pentru a înlătura controalele la frontierele terestre, maritime și aeriene ale celor două țări.

La începutul lunii iune, Comisia Europeană ceruse Consiliului European să dea undă verde „cât mai curând posibil” aderării României, Bulgariei și Croației la Schengen

Viitorul Schengen trebuie să fie marcat de extinderea către statele membre ale UE care nu fac încă parte din spațiul Schengen, întrucât este ”o așteptare legitimă” și ”o obligație legală pentru acele țări evaluate ca fiind pregătite pentru aderare”, arăta noua strategie Schengen a Comisiei Europene.

Din Schengen fac parte toate statele membre UE cu excepţia Bulgariei, Croaţiei, României, Ciprului şi Irlandei. România și Bulgaria au depus o cerere comună de aderare la spațiul Schengen încă din ianuarie 2008.