„Intrarea Maicii Domnului în Biserică” – tradiții, superstiții și obiceiuri în această zi de sărbătoare
An de an, în data de 21 noiembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, sărbătoare numită în popor și „Vovidenia”. Aceasta este prima mare sărbătoare de pe cuprinsul Postului Nașterii Domnului și este o zi încărcată de tradiții și obiceiuri.
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”
„Intrarea Maicii Domnului în Biserică” este prăznuită în data de 21 noiembrie și este o sărbătoare a luminii, aducătoare de noroc și bucurie. Aceasta este prima zi din Postul Nașterii Domnului, în care creștinii ortodocși se bucură de dezlegare la pește. Sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de „Vovidenie”, termen care provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută”.
Sărbătoarea amintește de momentul în care, la vârsta de trei ani, Fecioara Maria a fost adusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim. Părinții Fecioarei Maria, Ioachim și Ana, deși au ajuns la o vârstă înaintată, nu au reușit să aibă copii, așa că și-au îndreptat rugăciunile către Dumnezeu și i-au cerut să le dăruiască un copil. Au promis că, dacă acest lucru se va întâmpla, atunci când aceasta va împlini trei ani, îl vor duce la Templu și îl vor închina lui Dumnezeu. Rugându-se îndelung la Dumnezeu, dorința lor s-a îndeplinit. Un înger le-a transmis celor doi să-i pună copilului numele Maria. Ioachim și Ana s-au ținut de promisiune, iar atunci când Maria a împlinit vârsta de trei ani au dus-o la templu, unde a rămas până la împlinirea vârstei de 15 ani.
La Templu, Fecioara Maria și-a petrecut întreaga copilărie, crescând în deplină curățenie sufletească. Fecioara Maria a petrecut astfel 12 ani, până când acelaşi Arhanghel Gavriil care l-a anunţat pe Ioachim că va avea un copil care se va umple de Duhul Sfânt a vestit-o că-L va naște pe Iisus, Fiul Domnului. Ca să rămână nepătată în fața lumii, Fecioara Maria a părăsit Templul şi s-a logodit cu Iosif, martorul fecioriei ei şi al miracolului divin al naşterii pruncului Iisus.
Tradiții, superstiții și obiceiuri legate de această zi de mare sărbătoare
Așa cum știm de la fiecare sărbătoare mare, românii asociază aceste zile cu diferite tradiții și obiceiuri care sunt respectate cu sfințenie, mai ales în mediul rural. „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” este considerată a fi o zi magică şi este asociată în popor cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. De aceea, candela trebuie să fie aprinsă în casa fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea pentru ca în viaţa copiilor din fiecare familie să vină norocul. Tot în această noapte se fac farmece şi descântece, se află ursitul şi se fac previziuni meteorologice. Acum se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. În tradiţia populară, se spune că în ziua de „Vovidenie” se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.
Tot acum e bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace. Se mai spune că de „Vovidenie” ologii s-ar putea vindeca. Împotriva farmecelor şi a pagubei, de „Vovidenie” se ung uşile şi ferestrele cu usturoi pentru a învinge spiritele rele care sunt active în această zi. În mediul rural, cu prilejul „Intrării Maicii Domnului în Biserică”, fetele necăsătorite care vor să-şi afle ursitul merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul vede chipul ursitului.